Sa crezi
« Nevoia de credinţă o socotesc drept lucrul cel mai natural » – Nicolae Steinhardt
Dacă ar fi să numești trei lucruri fără de care n-ai putea trăi, să zicem pe o insulă pustie, departe de lumea pe care o cunoști și într-o deplină solitudine, care ar fi ele ?
E o întrebare comună, la care de obicei te năpustești să răspunzi, în funcție de interlocutor și de cât de mult ai vrea să epatezi : n-aș putea să trăiesc fară cărți, fără muzică, fără tablourile mele… și lista ar putea continua, evident, doar cu lucruri simbolice, care țin de suflet și de spirit, niciodată de carne.
Nimeni n-ar spune: fără un fel favorit de mâncare, fară băutura preferată, fară perna din fulgi de gâscă sau pătura călduroasă de lână, fară apă curentă, căldură, electricitate, internet.
Să zicem că întrebarea, parte a unui joc absurd, nu necesită un răspuns pragmatic și orice am alege putem să alunecăm cu aceeași ușurință în derizoriu.
Dar, dacă ar fi să alegem între valorile noastre ceea ce ne definește și nu poate fi considerat într-un sens uman general valabil, care ar fi cea (sau cele) de care nu ne-am putea dezice ?
Adevărul, dreptatea, cinstea, corectitudinea, empatia, loialitatea, ce relevanță mai pot avea ele, atunci când ești doar tu singur în lume, pe lume, când nu există nimeni altcineva pe insula ta uitată. N-ai avea pe cine părăsi, minți, înșela, n-ar fi nimeni de judecat, de consolat, de condamnat.
Ai nevoie de ceva mai mult, ceva intim, ceva care să te susțină și care să nu poată fi influențat, să nu depindă de niciun alt factor extern, doar de propriile resurse sufletești.
Aceea nu poate fi decât credința.
Să crezi că există ceva care excede puterea noastră de a înțelege pe deplin mecanismul care pune Universul în mișcare. Care a creat tot ceea ce ne înconjoară, ca un miraj pe care să ne putem iluziona că îl stăpânim. Să crezi că lumea cuprinde pe lângă cele văzute, pipăite, simțite și Nevăzutele. Să crezi că ești parte a unui Plan Infinit, că prezența ta, așa insignifiantă,lipsită de importanță în aparență, își are rostul ei, tu n-ai fi putut să nu fii și lumea să existe, în timp ce ea va continua să fie și când tu nu vei mai exista.
Kant spunea că Cerul i-a dăruit omului, spre a-i compensa toate greutățile, trei lucruri: speranța, visul și zâmbetul. Daca ai lua cu tine aceste trei lucruri pe o insula pustie, ai putea să supraviețuiești.
Pastrandu-ți speranța ai întâmpina fiecare nouă zi cu bucurie și recunoștință.
Visele ți s-ar transforma în aspirații și aspirațiile în rațiunea de a fi.
Iar zâmbetul ar însemna mulțumire și împăcare.
Blog
Recent Comments