Timpul iubirilor perfecte
Există o vreme pentru toate și adeseori suntem tentați să credem că ce nu se întâmplă la timpul potrivit, nu se mai întâmplă niciodată.
Când suntem foarte tineri plănuim fel de fel de lucruri și ne fixăm termene. Pe urmă începem să trăim și valurile vieții ne răstoarnă toate planurile. Mai către mijlocul existenței începem să aruncăm ocheade în urmă și ne încearcă regretele. Iar la sfârșit facem bilanțul și, indiferent de cum ne-au ieșit pasele, concluzionăm că viața a fost prea scurtă și a trecut prea repede, pe lângă și peste noi, ștergându-ne urmele.
Dacă nu ne jucăm în copilărie pe săturate, n-o să mai avem niciodată răgazul ori pofta. Dacă
Suntem fragmente dintr-o supernova
“În anonimatul nostru nu există nici un indiciu că ajutorul va veni din altă parte, ca să ne salveze de noi înşine.” – Carl Sagan
Nici nu mai știu când am avut revelația că fiecare dintre noi suntem o lume, un Univers migălos creat după reguli proprii.
Fericirile noastre sunt numai ale noastre. Tristețile noastre la fel. Uneori avem iluzia că le putem împărtăși, dar adevărul-adevărat este că, de trăit, le trăim în cea mai profundă intimitate, acolo unde nimeni nu ne poate urma sau călăuzi.
Din lumea noastră nu poate transpare decât ce ne dorim să transpară. Și oricât ne-am forța vederea, nu vom putea zări din
Bataia (nu) e rupta din Rai
Chiar dacă subiectul este aproape desumflat acum, după ce s-au spus și s-au scris atâtea pe marginea lui, vin și eu, mai pe la spartul târgului, să comentez: justifică bătaia coronița de lauri de pe fruntea unui copil? Medalia de aur obținută cu pumni, palme și înjurături strălucește mai tare?
Orice reușită, indiferent că e sportivă, academică sau într-un plan intim, personal și e dobândită cu umilințe, mai poate ea naște bucurie, satisfacție?
Chiar trebuie ca o forță exterioară să ne împingă limitele dincolo de puterea noastră de a ne mobiliza, ca să ne atingem potențialul maxim?
Chiar să nu fie posibil pasul înainte fără șutul în fund primit de
Jocul de-a fericirea
Cum depășim statutul de elevi, cum ne pierdem dreptul la vacanțe. Căpătăm, în schimb, răgazuri pe care le numim sec “concedii de odihnă”.
Pe vremuri vacanța venea firesc, neplanificată și încheia pur și simplu un ciclu. Nu era un “must have”, era un dat.
În vacanță nu era atât de important ce aveai de făcut, cât ce nu mai erai obligat să faci: să te trezești de dimineață, să îți faci temele, să mergi la școală, să te pregătești pentru examene. În vacanță aveai o singură grijă: să lenevești.
Ca truditor cu carnet – nu de note, ci de muncă – te simți
“Nici acela n-o fo’ plin…”
Atât de multe tabu-uri, atât de multe lucruri de neconceput pentru noi, deși ele există și le putem admite când vine vorba despre alții.
Cum să mi se întâmple mie asta? Tocmai mie?
Cum am să pot trăi mai departe, dacă toate pe câte m-am bazat până acum au fost aruncate în aer de o deflagrație neașteptată?
E firesc să te temi, să te îndoiești. Iuda n-a fost decât un alter ego al lui Isus. Isus s-a vândut singur pentru o iluzie. Probabil i-o fi fost și Lui greu să-și închipuie cum va arăta lumea mântuită de păcate. De-acolo, de sus, de pe cruce, a văzut-o la fel.
Nascuta in zodia Racului
Nu știu dacă să cred cu adevărat în zodii. Sunt câteva caracteristici general valabile. Unele te măgulesc și te fac să exclami: exact așa sunt, fix cum scrie aici! Altele, care nu te pun deloc într-o lumină bună, sunt, evident, niște prostii nedemne de luat în seamă.
Probabil că există totuși o legătură între anotimpul în care ai văzut lumina zilei și prima impresie pe care ți-a făcut-o lumea în care ai plonjat, brutal și intempestiv, direct din grota primordială.
Se spune despre Raci că sunt loiali, fideli, statornici. Cum aș putea să nu recunosc? Ar fi ca și cum mi-aș îndesa jenată, sub o căciulă, aura.
Se
Oameni si locuri
Am fost în locuri visate îndelung, minunate peisagii, dar pustiite de oameni. Oameni adevărați, nu clone care se plimbă pe străzi, se înghesuie la cozi, se îndreaptă robotizați spre destinații numai de ei știute, care privesc prin tine sau pe deasupra ta, ca și cum n-ai exista dacă nu le poți servi o fărâmă de interes. Oameni care nu-și aleg vorbele, doar rostesc fraze gândite de alții, într-un limbaj de lemn revenit la modă și în actualitate incredibil de rapid, după ce crezusem că ne-am lepădat de el pentru totdeauna. Locurile acestea despre care vorbesc nu trebuie să fi fost neapărat destinații turistice, de vacanță. Să zicem
SOS
M-a întrebat cineva ieri ce-am mai făcut. (De când nu ne-am mai vazut, firește, iar asta cred că s-a întâmplat cu vreun an în urmă, plus sau minus).
Nu sunt niciodată pregătită pentru întrebarea asta, fiindcă aproape niciodată nu-mi ajunge timpul și cu toate astea permanent am impresia că nu fac nimic. Că nu mi se întâmplă nimic. Că nu fac să mi se întâmple nimic.
Când sunt întrebată ce mai fac spun bine, iar când sunt iscodită ce-am mai făcut răspund: nimic deosebit. Chiar nu-mi vine altceva în minte.
Nu pot vorbi despre prezent și mă feresc din superstiție să fac previziuni despre viitor. Planuri îmi fac tot
Totul (e) despre sex
Viaţă derulată pe repede înainte.
Citesc multă proză scurtă în ultima vreme, fiindcă nu mai am timp de romane stufoase. Urmăresc seriale tv, fiindcă nu mai am răbdare pentru filme de lung metraj. Şi cum m-am săturat de criminali, soţii perfecte, thrillere psihologice, mi-am zis să-ncerc unul de familie.
Nu, nu unul de urmărit cu toată familia. În niciun caz împreună cu copilaşii sub 12 ani, iar cu cei peste această vârstă doar dacă ai apucat să porţi discuţia “aceea”. Dacă eşti încă în faza de compus speech-ul, renunţă.
Nici cu partenerul parcă n-ar fi chiar aşa de confortabil. În mod cert te vei identifica cu unul dintre personaje
Povestea bradului
Motto:
- Şi asta-i singura poveste pe care o ştii?- întrebară șoricuțele.
– Doar asta – a răspuns bradul. Am auzit-o povestită în cea mai fericită noapte a mea, dar pe atunci nu-mi dădeam seama cât de fericit eram. – Hans Christian Andersen
În fiecare an, aceeaşi poveste: plănuim să ne luăm unul mai mic. Natural, nu de plastic, fiindcă mirosul de brad tăiat din pădure (o barbarie) e singurul care se poate mixa cu cele de sarmale, cozonac, portocale şi vin fiert, şi fără mixul asta n-ar mai fi Crăciun. Unul la ghiveci, care poate fi replantat ori în grădina din spatele blocului, ori la
Recent Comments