Suntem fragmente dintr-o supernova

“În anonimatul nostru nu există nici un indiciu că ajutorul va veni din altă parte, ca să ne salveze de noi înşine.” – Carl Sagan

Nici nu mai știu când am avut revelația că fiecare dintre noi suntem o lume, un Univers migălos creat după reguli proprii.
Fericirile noastre sunt numai ale noastre. Tristețile noastre la fel. Uneori avem iluzia că le putem împărtăși, dar adevărul-adevărat este că, de trăit, le trăim în cea mai profundă intimitate, acolo unde nimeni nu ne poate urma sau călăuzi.
Din lumea noastră nu poate transpare decât ce ne dorim să transpară. Și oricât ne-am forța vederea, nu vom putea zări din lumile altora mai mult și mai clar decât cei care le-au clădit ne vor permite să vedem.
Totul, la nivel de simțuri, niciodată.
Mai rămâne doar exercițiul imaginației și cine mai păstrează obiceiul de a-și face plimbarea de seară și de a observa umbrele chinezești, pe care locatari necunoscuți ale unor imobile stranii le întrupează de după cortine semiopace, știe ce spun.
E uimitor cât de mult semănăm și totuși cât de diferiți putem fi.
Ne ținem icoanele pe același perete de la răsărit și ne rugăm cu aceleași vorbe. Cerem, pentru noi și pentru ceilalți, cam aceleași lucruri, care nouă ne sunt importante și știm că și lor.
Din când în când, comoții cosmice teribile fac să dispară o lume, încheind ciclul de existență al unui Univers paralel. Și nu putem interveni. Asistăm înfricoșați și ne retragem încă și mai abitir în globul nostru opac, în care levităm solitari. Totul se reorganizează de la sine. Lumile cuprinse de suflul exploziei se ciocnesc, se răstoarnă, apoi se reașează treptat pe orbitele lor. În timp, altele se ivesc reluând un ciclu al nașterii, al vieții și a ceea ce de acum știm că îi va urma.
Avem nevoie să stăm cât mai aproape, lipiți, așa cum foetușii se lipesc instinctiv unul de celălalt, înveliți totuși fiecare în foița lui vitelină.
Nu, lumile nu se amestecă, dar pot adera. Își pot transfera căldură și putere.
Nu ne punem la adăpost îndepărtându-ne. Doar riscăm să ne pierdem, atât…