Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Planul infinit

Planul-infinit“Charles Reeves, Doctor în Ştiinţe Divine, după cum se prezenta el însuşi, descoperise sensul vieţii într-o revelaţie mistică. Spunea că era singur în deşert, precum Isus din Nazaret, când un Maestru i s-a înfăţişat sub formă de viperă şi l-a muşcat de gleznă, uitaţi cicatricea. A agonizat două zile, iar când frigul morţii i-a urcat din pântec la inimă, mintea i s-a luminat şi în faţa ochilor arşi de febră s-a arătat harta perfectă a Universului, cu toate legile şi tainele sale. S-a trezit vindecat de venin şi cu mintea care intrase într-un plan superior şi din care nu mai voia să coboare. În timpul delirului strălucitor,

Continue Reading

Suntem fragmente dintr-o supernova

supernova“În anonimatul nostru nu există nici un indiciu că ajutorul va veni din altă parte, ca să ne salveze de noi înşine.” – Carl Sagan

Nici nu mai știu când am avut revelația că fiecare dintre noi suntem o lume, un Univers migălos creat după reguli proprii.
Fericirile noastre sunt numai ale noastre. Tristețile noastre la fel. Uneori avem iluzia că le putem împărtăși, dar adevărul-adevărat este că, de trăit, le trăim în cea mai profundă intimitate, acolo unde nimeni nu ne poate urma sau călăuzi.
Din lumea noastră nu poate transpare decât ce ne dorim să transpară. Și oricât ne-am forța vederea, nu vom putea zări din

Continue Reading

Ochiul ceacâr al vrajbei din mine

DesolationDespre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea şi ţara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba ţara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde şi nu le zicea nimic. Aşa rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu ştia nimeni nimic, afară de împăratul.

Dacă e un lucru pe care-l știu cu siguranță, asupra căruia n-am nici cea mai mică umbră de

Continue Reading