O dieta, doua diete, trei…
Accesul la informație poate naște, în unele cazuri, și monștri. Mai precis, atunci când informația este furnizată de persoane care habar n-au despre ce vorbesc și cărora li s-a urcat celebritatea la cap. Un cap drăguț, ce-i drept, fiindcă altfel, fără un strop de charismă, n-ar fi ajuns “publice”. Vedete, cum ar veni…
Notorietatea le ține loc de orice: de IQ, de studii, de bun simț. Orice le-ar trece prin minte, ele știu că pot. Și mai știu și că dețin, în același sertăraș cu statutul de dive, răspunsuri axiomatice la toate problemele care au frământat omenirea de veacuri.
Chezaș își pun talia de viespe că au slăbit mâncând, garantează cu propriii
Wishful thinking
(Lui Cornel Damian, care se întreba ce m-ar putea face, totuși, fericită. Un text publicat în noiembrie 2012, încă foarte actual. And will always be!) 
* * *
Să port o dată o rochie de seară, lungă, cu trenă. Să fiu suplă, majestuoasă, misterioasă și toate privirile să fie ațintite spre mine. Sau o pălărie cu voaletă asortată cu mănuși lungi, peste cot și țigaretă slim superlong.
Să îmi cânte mariachi zgomotoși o serenadă sub balcon, iar eu să îi ascult ascunsă pe după perdele. Să ies apoi să le mulțumesc și toată lumea să aplaude.
Bărbatul
Se-ntampla sa mi se para ca urasc
Relațiile construite din interes și întreținute din obligație.
Fantoșele. Cabotinismul.
Recunoștința mărturisită printre dinți, fără convingere. Mulțumirile și plecăciunile otrăvite de umilință.
Să fiu pusă în situația de a cere ceea ce mi se cuvine.
Să fiu manipulată, prostită, ademenită pe-un drum pe care singură n-aș fi pășit niciodată.
Oamenii în care am crezut și care s-au dovedit spâni. Cărora le-am întins o mână, iar ei m-au tras în fântână. Care au făcut tot ce le-a stat în putere să-mi demonstreze că nu sunt cu nimic mai bună decât ei, în loc să se străduiască să mă convingă că împreună putem fi mai buni.
Pe cei care cred că banii pot cumpăra, rezolva, înlocui orice. Pentru
Mai mult zoon decat politikon
Nu mi se pare deloc ok să votăm Neamțul, Femeia sau să dăm vot negativ cuiva pentru că are un coeficient de mutră scăzut. E tot un fel de discriminare pozitivă și nu cred că, atunci când vine vorba despre discriminare, putem face o asemenea separare: bună sau rea, neagră sau albă.
sursa foto: Valeriu Mladin, Political Bestiary
(Textul întreg, pe Catchy.ro. Click aici!)
Show me yours and I’ll show you mine
Slavă Cerului, s-a-ncheiat campania electorală, mi-am zis. Eram mândră de mine că am izbutit până la capăt, până în ultimul ceas, să-mi țin firea și să nu scot pe nimeni din lista mea de “prieteni”, doar fiindcă are, vezi, Doamne, niște convingeri politice la care eu nu mă raliez.
S-o spun pe-aia dreaptă, nu dau doi bani pe convingerile politice ale nimănui. Convingeri politice au avut cei care-au înfundat pușcăriile comuniste, care au fost torturați la propriu, schingiuiți, prigoniți și care totuși au răzbit cu idealurile intacte până la căderea regimului care i-a întemnițat.
Ce desuet pare acum să te sacrifici pentru o idee! De ce să te sacrifici, bre, când poți s-o
Casa noastră
Am crescut într-o casă cu multe fete. Am prins cea mai grea și mai urâtă perioadă, când toți ne îmbrăcam la fel, miroseam a același parfum-deodorant, ne încolonam la fel la cozi, la capătul cărora aveam să aflăm de fapt “ce se dă”. După ore și ore de așteptare, dacă aveam noroc, ne întorceam cu ceva acasă: cu un pantof roșu și unul verde, Guban, cum am pățit-o odată. Ce mai conta că n-aveai la ce-ți asorta o pereche de pantofi verzi? Verdele era noul negru: se potrivea cu orice: cu orice croi și culoare de mantou, din sutele identice care defilau pe stradă.
Să fii în
Cum știi că trebuie să faci o schimbare
Nu-ți mai arde de nimic. Ai rămâne zile la rând nepieptănată și în pijamale.
Ai fi în stare să te uiți non-stop la același episod din “A fost odată că niciodată”, acela în care Regina o salvează pe Albă că Zăpada de la moarte și în care Regele, în semn de mulțumire, o cere de soție. Răspunde maică-sa în locul ei și-apoi îi ucide logodnicul grăjdar, ca să nu mai poată fugi cu el în lume. Mai departe n-are rost să te uiți, mâine, la aceeași oră, cu aceeași cafea în față, o să vezi aceeași secvență. De-ajuns.
Ar mai fi o grămadă de lucruri de făcut
Ce-ar fi să te abţii?
Cu cât te agiți mai tare și te bați cu cărămidă în piept, cu atât devii mai intolerant. Mai faci o piruetă, mai lipești un sticker.
Vedeti aici ce inteleg eu prin “politically correct”!
Reflex de democraţie
N-am apucat să-mi exercit dreptul de a vota la niciun Congres numerotat cu cifre romane. Am împlinit 18 ani pe muchea dintre dictatură și democrație, așa că am început cu dreptul, sau cel puțin mi-am imaginat.
Primele alegeri la care am participat s-au lăsat aproape cu vărsare de sânge. Se organizau mitinguri, oamenii urlau unii la alții, forțele de ordine nu existau (ar fi trebuit să împânzească orașul). Țin minte că m-a luat odată valul la ieșirea de la metrou, P-ţa Victoriei, și până să mă dezmeticesc eram în fața Guvernului, îmbrâncită și călcată în picioare de o gașcă de exaltați (și dezaxați), susținători ai lui Iliescu.
Hey, you!
“…out there in the cold
Getting lonely, getting old, can you feel me?”
Am ajuns la concluzia că mare parte din relaţiile mele “de-o viaţă” au rezistat în timp, nu fiindcă mi-ar fi plăcut extraordinar de mult cum au evoluat persoanele respective, ce-au devenit ele, cât pentru că eu le-am înregistrat în memoria mea afectivă în cea mai bună, mai pură, mai inocentă versiune a lor: cea din copilărie sau din adolescenţă.
Într-un fel absurd şi irevelant îmi iubesc prietenii fiindcă am crescut împreună, iar când îmi fac câte-o nefăcută mă gândesc la ei ca la copiii care-am fost şi-i iert pentru
Recent Comments