Se-ntampla sa mi se para ca urasc

Relațiile construite din interes și întreținute din obligație.

Fantoșele. Cabotinismul.

Recunoștința mărturisită printre dinți, fără convingere. Mulțumirile și plecăciunile otrăvite de umilință.

Să fiu pusă în situația de a cere ceea ce mi se cuvine.

Să fiu manipulată, prostită, ademenită pe-un drum pe care singură n-aș fi pășit niciodată.

Oamenii în care am crezut și care s-au dovedit spâni. Cărora le-am întins o mână, iar ei m-au tras în fântână. Care au făcut tot ce le-a stat în putere să-mi demonstreze că nu sunt cu nimic mai bună decât ei, în loc să se străduiască să mă convingă că împreună putem fi mai buni.

Pe cei care cred că banii pot cumpăra, rezolva, înlocui orice. Pentru care fericirea înseamnă să ai.

Oamenii care m-au făcut să-mi deschid sufletul, mimând reciprocitatea.

Pe cei care cred că mă cunosc destul de bine, cât să profite de pe urma slăbiciunilor mele.

Pe cei care își închipuie că există o vârstă de la care moartea devine de înțeles.

Infatuarea fără niciun temei. La fel de mult ca și falsa modestie.

Casele fără cărți.

Oamenii care trăiesc după șabloane. Ideile preconcepute. Limbajul de lemn.

Citatele fără autor. Clișeele.

Pe cei care caută întotdeauna să se fofileze. Care nici măcar nu se gândesc să bată frumos la ușa din față și să aștepte să fie poftiți, aleg pătrunderea prin efracție, pe din dos.

Minciuna gratuită.

Împăunarea cu meritele altora.

Nedreptatea, orice formă ar îmbrăca ea.

Somnul fără vise. Viața fără un ideal.