Varsta discretiei
De multe ori se întâmplă să dăm șanse unei cărți doar pentru că autorul ei este un nume cunoscut, iar asta să ne facă să depășim reticențele față de un subiect care ne agasează prin repetiție și asupra căruia nu mai suportăm (senzația poate fi uneori chiar fizică) să ne încordăm atenția.
Când rezonezi cu o epocă, rezonezi cu cei care i-au consemnat în scris – ficțiune sau document – cele mai importante etape, contribuția la formarea unui curent, deopotrivă social și literar, care și-a extins rădăcinile până în prezent și din care au crescut lăstarii modernismului. Citești tot despre sau de autorii respectivi.
Cu atât
Mintile lui Billy Milligan
Billy era mijlociul familiei Morrison. Între un frate mai mare, Jimbo, care nu avea întotdeauna chef să se joace cu el și o surioară mai mică, Kathy Jo, încă bebeluș, a primit bucuros și fără să își pună prea multe întrebări vizita unui prieten invizibil celorlalți din casă. Avea patru ani și băiețelul acela fără nume a fost primul său tovarăș.
Apoi, din dorința de a se apropia mai mult de surioara lui, s-a întrupat “Christene “. Ea îi era de mult mai mult ajutor mamei cu cea mică, decât Billy, căruia mereu trebuia să i se atragă atenția că fetița e fragilă și trebuie să aibă
South of the Border
Fiecare poveste de dragoste are fundalul ei sonor, o melodie care o evocă indiferent cât timp ar fi trecut peste ea. Fie douăzeci de ani.
Atât le-a luat lui Hajime și lui Shimamoto să se reîntâlnească și să reia, pe acordurile de jazz ale melodiei lui Nat King Cole, South of the Border, o poveste naivă de iubire începută la vârsta pubertății.
El are treizeci și șapte de ani, este căsătorit și are două fiice. Duce o viață îndestulată, este proprietarul a două baruri pe care le manageriază cu pricepere în afaceri și cu plăcerea de a-și fi creeat prin ele o
Dovada ca Isabel a scris despre noi
« Suntem călători buni şi emigranţi proşti: nostalgia ne calcă pe urme. »
« Bunicul nu credea în germeni din acelaşi motiv pentru care nu credea în fantome: nu le văzuse niciodată. »
« Primul lucru pe care îl oferi musafirului este ceiuţ, o apiţă sau un vinişor. Căci în Chile vorbim în diminutive, conform dorinţei noastre de a trece neobservaţi şi ororii de a ne da mari, chiar dacă numai în vorbe. »
« Chilienele sunt complicele machismului: îşi educă fiicele pentru a servi şi fii pentru a fi serviţi. »
« Cu felul lor moderat de a se exprima şi de a
This is what life is
Am mai scris despre cum anii tăi pari, cum îi numește Anda (și, coincidență sau nu, și anii mei cei mai proști cu putință au fost aceiași) pot fi pentru alții anii lor de aur, perioada lor cea mai glorioasă. Urmează un an impar și cu greu reușesc să mă delimitez de superstiție, ca să nu îl încarc încă de la început cu așteptări prea mari. Nerealiste. Să nu pun presiune pe el sau pe mine, totuna.
Habar nu am de ce în ultima vreme am ratat dorința magică de la trecerea dintre ani, cea care are obligația peremptorie de a se transforma în realitate. Puțin câte puțin, fragmentată în treisuteșaizecișicinci de
Eseu despre orbire, Jose Saramago
Un bărbat orbește brusc la volan așteptând să se schimbe culoarea semaforului. Urmează în lanț toți cei care vin în contact vizual cu el, într-o serie de coincidențe ciudate interpretate mai apoi drept o epidemie.
Bolnavii sunt izolați, fără că această măsură extremă să împiedice boala să se răspândească. În scurt timp orbirea atinge toată suflarea, cu excepția unei singure persoane. Ea va fi martorul Sfârșitului și Începutului, a decăderii dar și a renașterii demnității și speranței, acolo unde părea că nu mai există decât întuneric și deznădejde.
Nu știu dacă a existat vreodată un timp mai favorabil distopiilor decât cel pe care îl parcurgem acum.
Cand timpul se masoara in Vesnicii de Basm
Pentru că nu mă dezic și pentru că de când mă știu pendulez între extreme, ba intrând în panică la gândul că nu am bifat nici 0.000…1% din cărțile esențiale ale (măcar) secolului XX, ba plesnind de fericirea de a fi “descoperit” în noianul de titluri, ale unor scriitori purtați de noul val până în zona de best seller-uri a oricărui book shop, cartea cărților, ultima mare dragoste, prima-n topul lecturilor aleatorii…
Anul acesta marea revelație a fost Fredrik Backman, scriitorul suedez care a cucerit lumea cu personajele lui iconice Ove și Britt Marie.
Am ratat multe lansări și sesiuni
“Drumul e doar o complicatie intre doua puncte”
“A intrat în compartiment și s-a așezat lângă Sonja. A fost cea mai bună decizie pe care a luat-o în toată viața lui. Râsul ei avea să îl facă toată viața să se simtă ca și cum cineva aleargă desculț în pieptul lui.”
“Tot desenul e făcut cu negru,cu excepția personajului din centru, care e o adevărată explozie de culoare. Un amestec de galben, roșu, albastru, portocaliu și mov.
- Tu ești cel mai distractiv lucru pentru ea. De asta te desenează mereu în culori.”
“Trecuse ceva timp de când cineva îi amintise diferența dintre a fi rău pentru că ești nevoit și a fi rău pentru că poți.”
“Vine un moment în
Minciuna are picioare scurte. Adevarul baleteaza pe papainoage.
Orice întâmplare de viață poate fi povestită în tot atâtea feluri, câte personaje au jucat un rol în derularea ei: protagoniști, personaje secundare, chiar martori. Fiecare a văzut, simțit, înțeles un pic altfel povestea. Fiecare și-a însușit o lecție proprie,a tras alte concluzii, a transformat-o într-o alt fel de emoție. Reușim să rămânem în aceeași poveste doar dacă suntem dispuși la compromis.
Putem accepta, la modul altruist, să renunțăm la adevărul propriu, în favoarea unei reinterpretări care să flateze imaginea de grup. Sau putem să trecem acest adevăr în umbră, dacă din perspectiva celorlalți prestația noastră a fost mai bună decât așa cum am perceput-o noi.
Cred si nu cred
… În justiția divină . Nu cred că o fapta rămasă nepedepsită pe lumea asta , va fi răscumpărată într -o lume virtuală , de unde încă nimeni nu s-a mai întors să spună cum merg treburile pe-acolo. Dar nici că odată cu ultima suflare s-ar prescrie toate fărădelegile , nici asta nu cred. Cred totuși că orice pas alăturea cu drumul își va produce efectele în timp . În timpul ăsta , în care trăim, nu într -altul. În euforia momentului s-ar putea să nu simțim că talpa nu mai face priză cu solul și că ne cam ducem la vale, doar se știe câtă
Recent Comments