“Drumul e doar o complicatie intre doua puncte”
“A intrat în compartiment și s-a așezat lângă Sonja. A fost cea mai bună decizie pe care a luat-o în toată viața lui. Râsul ei avea să îl facă toată viața să se simtă ca și cum cineva aleargă desculț în pieptul lui.”
“Tot desenul e făcut cu negru,cu excepția personajului din centru, care e o adevărată explozie de culoare. Un amestec de galben, roșu, albastru, portocaliu și mov.
- Tu ești cel mai distractiv lucru pentru ea. De asta te desenează mereu în culori.”
“Trecuse ceva timp de când cineva îi amintise diferența dintre a fi rău pentru că ești nevoit și a fi rău pentru că poți.”
“Vine un moment în viața omului, când fiecare hotărăște de fel de om vrea să fie. Și dacă nu știi ce s-a petrecut în acel moment, nu poți cunoaște omul cu adevărat.”
“Casa e cufundată în tăcere. De fapt, tot cartierul. Toată lumea doarme. Abia atunci își dă seama că împușcătura avea să trezească motanul. Se gândește că, dacă pisica se trezește și aude radioul, își zice că pocnitura era în vreuna din melodiile pop moderne care sunt mereu la radio și poate adoarme la loc.
Dar la radio sunt știrile locale de noapte. Așa că ascultă și așteaptă. Nu că ar mai conta știrile locale când oricum ai de gând să te împuști în cap, dar crede totuși că nu strică să fii la curent cu ce s-a mai întâmplat. Se vorbește despre vreme. Și economie. Și trafic. Și despre faptul că proprietarii trebuie să fie vigilenți în acel sfârșit de săptămână, întrucât se raportaseră mai multe spargeri în oraș.
- Derbedei afurisiți, mormăie și strânge mai tare pușca în mâini când aude.”
“Pentru a-i înțelege, trebuie să înțelegi mai întâi că erau oameni prinși în epoca greșită. Oameni care aveau nevoie de lucruri simple în viață. Un acoperiș deasupra capului, o stradă liniștită, o anume marcă de mașini și o femeie căreia să-i fie fideli. O slujbă unde să aibă un rost. O casă în care lucrurile se strică în mod regulat, cât să aibă ceva de meșterit tot timpul.”
“Orice om vrea o viață demnă, doar că demnitatea înseamnă ceva diferit pentru fiecare. El făcea parte dintr-o generație în care oamenii erau ce făceau, nu ceea ce vorbeau.”
“Dintr-o dată-i o afurisită de “generatie”. Că-n ziua de azi toți au treişunu de ani și pantaloni de crapă pe ei și nu mai beau cafea normală. Și nimeni nu-și mai asumă nicio responsabilitate. O grămadă de bărbați cu bărbi frezate, care-și schimbă serviciul, își schimbă nevestele, își schimbă mașinile, uite-așa, când poftesc!”
“Nu că l-ar fi enervat joggingul. Deloc. De-aia nu mai poate el, că aleargă lumea fără rost. Ce nu pricepe, însă, e de ce fac atâta caz de alergatul asta? Fug toți cu niște zâmbete încrezute, de parcă tocmai ar fi găsit leacul pentru cancerul de plămâni. Și ori merg repede, ori aleargă încet, așa fac ăștia cu joggingul lor. Așa dă de înțeles un bărbat de patruzeci de ani că nu se pricepe la nimic.”
“Nu crede că omul poate trece prin viață ca și când totul e înlocuibil. Ca și când loialitatea nu valorează nimic. În ziua de azi lumea înlocuiește orice cu asemenea repeziciune, încât toată priceperea de a construi lucruri durabile a devenit inutilă. Nimănui nu-i mai pasă de calitate. Acum musai ca totul să fie pe calculator, de parcă nu se construiseră case până când vreun consultant în cămașă prea strâmtă se dumirise cum să deschidă un laptop.”
“În ziua de azi, totul e depășit înainte să apuce să se uzeze. O lume întreagă aplaudă faptul că nimeni nu mai face nimic temeinic. Proslavirea fără rezerve a mediocrității.”
“A iubi pe cineva e că și cum te-ai muta într-o casă nouă. La început ești îndrăgostit de tot ce-i nou, te minunezi în fiecare dimineață că-i casa ta, ca și cum te temi că, în orice clipă, poate să năvălească altcineva pe ușă și să spună că totul e o mare greșeală și că de fapt nu ți se cuvine un loc atât de frumos. Apoi anii trec, fațada se scorojește, lemnul crapă pe ici, pe colo și ajungi să iubești casa nu pentru cât de perfectă e, ci pentru imperfecțiunile ei. Îi știi toate unghiurile și ungherele. Știi cum să faci să nu se înțepenească cheia în yală când e ger. Știi care scânduri din podea se mișcă atunci când pășești pe ele și cum să deschizi ușile dulapului ca să nu scârțâie. Știi toate micile secrete care o fac căminul tău.”
“Când nu mai ai prea mult timp, trebuie să găsești lucruri pentru care merită să trăiești. Amintirile, poate. După amiezi însorite, ținând de mână pe cineva. Mireasma bobocilor proaspăt înfloriți. Duminicile într-o cafenea. Nepoții. Omul găsește o cale să trăiască pentru viitorul altcuiva.”
“Oamenii își trăiesc toată viața ca și cum moartea n-ar exista, și cu toate astea moartea e unul dintre cele mai puternice motive de a trăi.”
“Ne e frică de moarte, dar cel mai mult ne e teamă că o să-i lovească pe alții, nu pe noi. Cea mai mare frică e că o să ne ocolească. Și că o să ne lase singuri pe lume.”
(Fredrik Backman , Un barbat pe nume Ove)
Share this:
Note de lectura
Recent Comments