Cum sa-ti gasesti jumatatea
Un trainer american (nu i-am reținut numele) care cu asta se ocupă: antrenează femeile deștepte, independente, cu cariere de succes, nici prea tinere nici prea în vârstă (dar singure) să-și găsească un partener – pe care îl numește standard Marea Dragoste – identifica trei pași pe care să-i urmăm, dacă dorim ca în șase luni (maxim un an) să îngroșăm rândurile celor confortabil instalate într-o relație stabilă, pe termen nelimitat și cu traseu dinainte stabilit via Starea Civilă.
Oamenii sunt ca și taxiurile – spunea ea: cele libere au un beculeț aprins. Trebuie, așadar, să aprindem beculețul. Nu ne spunea și cum, o afacere presupune clienți interesați
Ce are ea si eu nu am?
“…de câte ori Eva oficială
Se întorcea cu spatele
Adam scotea la lumină o nouă cadînă
Din haremul lui intercostal.”
Poate că e mai înaltă, mai slabă, are părul mai blond, sânii mai mari, buzele mai pline. Poate că are fustele mai scurte, blugii mai strâmți, bluzele mai decoltate. Poate că îi pasă mai puțin, e mai sălbatică, mai sexi, mai libertină. Poate că sexul cu ea e mai nerușinat.
Poate că e mai tânără și mai credulă. Poate că e mai coaptă și mai versată. Poate că e mai deșteaptă, mai școlită, a citit mai mult. Poate că e o gâscă față de care își poate
Daca tot e sa fie, macar sa fie mai buna!
Mi se pare perfect normal să o vrei urâtă și proastă. Cât mai urâtă și cât mai proastă, exact în această ordine. Punct.
S-ar zice că pentru stima de sine asta ar funcționa ca un panaceu. Nu e nimic în neregulă cu tine, dimpotrivă: tu ești perfectă, e singurul tău “defect”. La fel cum defectă este și alegerea lui de a te înșela/ trăda/ abandona cu și pentru o ființă inferioară. Vei putea depăși momentul și merge mai departe fără regrete, fiindcă nu te-a meritat. Tot ce merită el este o femeie urâtă și proastă. Exact în această ordine.
Chiar dacă în cele mai multe cazuri se întâmplă
Criza maturitatii sau “Nu te imbata la schimbarea prefixului!”
Prima beție cruntă din viața mea s-a petrecut la aniversarea de treizeci de ani a unei prietene. Mă așteptase până noaptea târziu, să ciocnim împreună un pahar de șampanie. Care s-a transformat în două. În trei. Toată sticla și ce-am mai găsit ulterior prin cămară.
Cu fiecare dușcă ea era tot mai convinsă că viața i se va curma începând cu zorii zilei “treizeci plus una”. Eu, mai tânără cu câteva primăveri, doar îi țineam isonul. Ne-am despărțit pe multe cărări cu promisiunea că următoarea mahmureală ne-o vom petrece când voi fi ajuns și eu în pragul fatal.
De împlinit treizeci de ani, firește, am împlinit,
“Singurii oameni cu adevarat fericiti sunt femeile maritate si barbatii singuri”
“N-am noroc, ce să fac,
Niciodată soarta nu mi-a zâmbit…”
Când vine vorba despre norocul la bărbați, primele care se înscriu la cuvânt nu sunt amărâtele care n-au pus mâna în viața lor pe vreunul. Nici cele care trăiesc într-o sihăstreala asumată. Nici prea pretențioasele care pur și simplu nu-și pot coborî standardele ori cele care așa au înțeles ele, că un bărbat înseamnă șosete murdare infectând subsolul patului matrimonial, sforăituri noaptea și râgâituri la masă, sex sub acoperirea datoriei conjugale, autocrație domicilieră. Nu se leagă la cap, coafura nu rezistă barișului strâns legat la ceafă, vai de mama lui de volum.
Hai, ca nu suntem Maica Tereza…
Dar, vezi, mai sunt şi întâmplările acelea din categoria grea, care te copleşesc, te covârşesc, te cam terfelesc, de te fac una cu pământul. Să spui despre ele că le-ai uitat, parcă sună a ipocrizie. Să spui că le-ai iertat, parcă totuşi Maica Tereza, biata de ea, se duse lăsând în urmă o moştenire, pas moştenitori.
Mai cinstit mi se pare să recunoşti deschis că, asta e, ai și tu limitele tale omeneşti. Că singura posibilitate (incertă şi aceea) de a uita cu adevărat este să nu mai dai faţă cu cel care ţi-a călcat pe bombeu, exact pe bătătura a mai dureroasă. Că orice despărţire e ca o moarte şi
Unde se termina dragostea
Spunea Aurora Liiceanu odată… mi-a rămas în minte, fiindcă m-a și amuzat, m-a și întristat: toate domnișoarele acelea care bat bulevardele, cluburile, care apar la televizor în tot felul de emisiuni inepte, fluturându-și silicoanele și țuguindu-și botoxul, n-au nici ele, cum nici fetele simple, de la țară (sau de la oraș, totuna) alt gând, decât să se mărite. Să-și găsească, nu marea dragoste, că toate știu (știm) că ăsta e un vis frumos și trecător, cât un bărbat care să le ia sub aripa lui protectoare, un om de treabă, serios, de familie, pe care să-l aștepte cu masa pusă, căruia să-i nască un copil – poate
Pentru o viata sanatoasa
Două sunt miturile cele mai vechi şi mai uzitate la români, care amestecă într-un mod foarte ingenios şi neaşteptat (pentru alte popoare) două dintre cele mai plăcute îndeletniciri ale rasei umane: sexul şi mâncatul.
Dacă Elizabeth Gilbert a lansat cu mare succes şi priză la public “Mănâncă, roagă-te, iubeşte”, românul, mai pragmatic, zice: “Dragostea trece prin stomac”. Şi tot el mai spune şi: “Pofta vine mâncând”.
Acum, să ridice primul/prima piatra cine n-a experimentat vreodată în viaţa lui, voit sau forţat de împrejurări, fie abstinenţa, fie dieta prin înfometare. Există şi o parabolă, de la Anton Pann citire, cu măgarul lui Nastratin Hogea, care taman când să se-nveţe fără
Confession of a Workaholic
Zilele trecute mă gândeam că nu știu să existe om pe lumea asta, mai nemulțumit de el însuși decât sunt eu. Atât de nemulțumită, încât și laudele mă indispun, și vorbele bune. Parcă nu m-aș strădui suficient să mă autodesființez, există încă persoane care au impresia că lumea îmi stă la picioare, sau, dacă nu-mi stă, ar trebui. Ei, uite că, după mine, n-ar trebui deloc să fie așa.
Mi se pare foarte curios că exact cei care-mi sunt mai apropiați și-ar trebui să aprecieze altfel caznele mele, tocmai ei au impresia că nu fac destul. Că nu mă “înfig” mai tare, mai exact.
Ideea este că de zbătut
Recent Comments