Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

De maine, de luni…

calendarNe luăm mereu avânt să ne împlinim măcar un strop, cât un fir de neghină, destinul, ceea ce ne-a fost cu adevărat menit. Prea puţini dintre noi pot sta drept dinaintea conştiinţei lor şi să-şi spună privindu-se adânc în suflet: ăsta-s eu, cel adevărat, cel întreg, aşa cum am fost lăsat, fără măşti, fără fard, fără schimonoseli. Încercările disperate de a ne potrivi după chipul şi asemănarea celor între care, de voie ori de nevoie, trebuie să ne găsim şi noi un loc, ne transformă în nişte clone bezmetice. Căutăm fericirea în alţii, la alţii. Şi-n ceas de mare amărăciune şi adevăr ne promitem: “de mâine, de luni…”

Niciodată de azi, de

Continue Reading

Povestea Colivaresei

ceaunCum se prăpădea cineva, apărea deîndată. Venea nechemată, se furișa în casă și strecurându-se fără s-o simtă nimeni începea să pună totul la cale. Spăla și îmbrăca mortul, îl așeza în coșciug, îi aranja perna, așternutul, îl pregătea de somnul veșnic ca de o călătorie cu wagon lit-ul.
Lumea se pierde cu firea când dă față cu moartea, se calcă pe picioare, jelește, nu știe de ce să se apuce… Adevărul e că cineva care să-și păstreze capul pe umeri nu e de refuzat. Și dealtfel, Colivăreasa nici nu cerea voie, venea de parcă o trăgea ața, venea după miros, ea știe cum ghicea. Aveai impresia că e peste tot, cum

Continue Reading

Even if I lose…

brave2Nu sunt o fire conflictuală. Chiar dacă am evoluat în timp de la stadiul de zână la cel de prinţesă războinică, prefer de un milion de ori calea diplomaţiei şi chiar dacă îmi ascund vulnerabilitatea sub măşti fioroase şi pun paveze, între mine şi lume, scuturi din materiale dure, impenetrabile, jur pe purpura inimii că ele sunt doar pentru intimidare.

Când largul care mi-ar permite să mă mişc în voie devine sufocant de strâmt, atunci, vorba poetului, prefer să mă apropii de pietre şi să tac, să-mi inec cuvintele într-o Mare Mută. Prefer să par absentă, să joc la cacealma cartea ipocriziei, chiar să trec drept naivă, decât

Continue Reading

Iti amintesti cand ai fost ultima oara fericit?

busolaViaţa e pe etape”, am citit într-o carte când aveam doar doisprezece ani. Cartea aceea, despre care nu povestesc niciodată nimănui (o iubesc atât de mult, încât nu vreau s-o-mpart, o nebunie de-a mea) nu este vreun bestseller, iar autoarea ei nu va figura niciodată în nicio istorie a literaturii universale. Este o carte de memorii, o carte fără pretenţii de mare operă literară, dar care musteşte de nostalgie, iar pentru mine acesta este, probabil, sentimentul care m-ar putea defini. Atât de ciudată mi s-a părut atunci ideea că tot ce trăim, şi la un moment dat avem impresia că va dura veşnic, se va sfârşi iar noi vom rămâne doar

Continue Reading