Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Ce are ea si eu nu am?

cealalta-femeie1
“…de câte ori Eva oficială
Se întorcea cu spatele
Adam scotea la lumină o nouă cadînă
Din haremul lui intercostal.”

Poate că e mai înaltă, mai slabă, are părul mai blond, sânii mai mari, buzele mai pline. Poate că are fustele mai scurte, blugii mai strâmți, bluzele mai decoltate. Poate că îi pasă mai puțin, e mai sălbatică, mai sexi, mai libertină. Poate că sexul cu ea e mai nerușinat.

Poate că e mai tânără și mai credulă. Poate că e mai coaptă și mai versată. Poate că e mai deșteaptă, mai școlită, a citit mai mult. Poate că e o gâscă față de care își poate

Continue Reading

Jocul de-a fericirea

jocul de-a vacanta
Cum depășim statutul de elevi, cum ne pierdem dreptul la vacanțe. Căpătăm, în schimb, răgazuri pe care le numim sec “concedii de odihnă”.

Pe vremuri vacanța venea firesc, neplanificată și încheia pur și simplu un ciclu. Nu era un “must have”, era un dat.

În vacanță nu era atât de important ce aveai de făcut, cât ce nu mai erai obligat să faci: să te trezești de dimineață, să îți faci temele, să mergi la școală, să te pregătești pentru examene. În vacanță aveai o singură grijă: să lenevești.

Ca truditor cu carnet – nu de note, ci de muncă – te simți

Continue Reading

“Nici acela n-o fo’ plin…”

vin

Atât de multe tabu-uri, atât de multe lucruri de neconceput pentru noi, deși ele există și le putem admite când vine vorba despre alții.

Cum să mi se întâmple mie asta? Tocmai mie?
Cum am să pot trăi mai departe, dacă toate pe câte m-am bazat până acum au fost aruncate în aer de o deflagrație neașteptată?

E firesc să te temi, să te îndoiești. Iuda n-a fost decât un alter ego al lui Isus. Isus s-a vândut singur pentru o iluzie. Probabil i-o fi fost și Lui greu să-și închipuie cum va arăta lumea mântuită de păcate. De-acolo, de sus, de pe cruce, a văzut-o la fel.

Continue Reading

Nascuta in zodia Racului

zodia canceruluiNu știu dacă să cred cu adevărat în zodii. Sunt câteva caracteristici general valabile. Unele te măgulesc și te fac să exclami: exact așa sunt, fix cum scrie aici! Altele, care nu te pun deloc într-o lumină bună, sunt, evident, niște prostii nedemne de luat în seamă.
Probabil că există totuși o legătură între anotimpul în care ai văzut lumina zilei și prima impresie pe care ți-a făcut-o lumea în care ai plonjat, brutal și intempestiv, direct din grota primordială.
Se spune despre Raci că sunt loiali, fideli, statornici. Cum aș putea să nu recunosc? Ar fi ca și cum mi-aș îndesa jenată, sub o căciulă, aura.
Se

Continue Reading

Oameni si locuri

locuri si oameniAm fost în locuri visate îndelung, minunate peisagii, dar pustiite de oameni. Oameni adevărați, nu clone care se plimbă pe străzi, se înghesuie la cozi, se îndreaptă robotizați spre destinații numai de ei știute, care privesc prin tine sau pe deasupra ta, ca și cum n-ai exista dacă nu le poți servi o fărâmă de interes. Oameni care nu-și aleg vorbele, doar rostesc fraze gândite de alții, într-un limbaj de lemn revenit la modă și în actualitate incredibil de rapid, după ce crezusem că ne-am lepădat de el pentru totdeauna. Locurile acestea despre care vorbesc nu trebuie să fi fost neapărat destinații turistice, de vacanță. Să zicem

Continue Reading

SOS

sos

M-a întrebat cineva ieri ce-am mai făcut. (De când nu ne-am mai vazut, firește, iar asta cred că s-a întâmplat cu vreun an în urmă, plus sau minus).
Nu sunt niciodată pregătită pentru întrebarea asta, fiindcă aproape niciodată nu-mi ajunge timpul și cu toate astea permanent am impresia că nu fac nimic. Că nu mi se întâmplă nimic. Că nu fac să mi se întâmple nimic.
Când sunt întrebată ce mai fac spun bine, iar când sunt iscodită ce-am mai făcut răspund: nimic deosebit. Chiar nu-mi vine altceva în minte.
Nu pot vorbi despre prezent și mă feresc din superstiție să fac previziuni despre viitor. Planuri îmi fac tot

Continue Reading

Totul (e) despre sex

tell-me-you-love-me

Viaţă derulată pe repede înainte.
Citesc multă proză scurtă în ultima vreme, fiindcă nu mai am timp de romane stufoase. Urmăresc seriale tv, fiindcă nu mai am răbdare pentru filme de lung metraj. Şi cum m-am săturat de criminali, soţii perfecte, thrillere psihologice, mi-am zis să-ncerc unul de familie.
Nu, nu unul de urmărit cu toată familia. În niciun caz împreună cu copilaşii sub 12 ani, iar cu cei peste această vârstă doar dacă ai apucat să porţi discuţia “aceea”. Dacă eşti încă în faza de compus speech-ul, renunţă.
Nici cu partenerul parcă n-ar fi chiar aşa de confortabil. În mod cert te vei identifica cu unul dintre personaje

Continue Reading

Povestea bradului

povestea bradului

Motto:
- Şi asta-i singura poveste pe care o ştii?- întrebară șoricuțele.
– Doar asta – a răspuns bradul. Am auzit-o povestită în cea mai fericită noapte a mea, dar pe atunci nu-mi dădeam seama cât de fericit eram. – Hans Christian Andersen

În fiecare an, aceeaşi poveste: plănuim să ne luăm unul mai mic. Natural, nu de plastic, fiindcă mirosul de brad tăiat din pădure (o barbarie) e singurul care se poate mixa cu cele de sarmale, cozonac, portocale şi vin fiert, şi fără mixul asta n-ar mai fi Crăciun. Unul la ghiveci, care poate fi replantat ori în grădina din spatele blocului, ori la

Continue Reading

Nu suntem vinovati de ceea ce facem

esther
Nu degeaba se spune că o carte e ca o ușă care ți se deschide: spre o altă lume, o viață nouă, sau chiar spre o altă carte.
Așa cum cunoști oamenii prin oameni, la fel cărțile te împrietenesc cu alte cărți.
Citind “Dragostea cea veche…”, o carte pe care n-aș vrea s-o povestesc sau s-o transcriu aici cuvânt cu cuvânt, dar care presimt că-mi va fi sursa multor postări de-acum înainte, am aflat despre un scriitor ungur, Sandor Marai, și nuvela sa, Moștenirea lui Esther.
Marai spune povestea lui Esther și a primei sale iubiri, Lajos. Cum Lajos a trădat dragostea Estherei și s-a căsătorit cu sora

Continue Reading

Ce mai citim iarna asta?

dragostea-cea-veche-iti-sopteste-la-ureche-primele-iubiri_1_fullsize

Memoria întunecată. Sacul fără fund întemnițat în cea mai ascunsă dependință a subconștientului. Dacă n-ar exista visele, premonițiile, sentimentul de deja vu care ne stăpânește uneori, în cele mai stranii momente ale stărilor noastre de veghe, aproape că n-am crede că e posibil ca ea să existe. Și totuși nimic nu se pierde, totul rămâne înscris, scrijelit, amprentat în creierul nostru care, ca un burete, reține tot: imagini, sunete, senzații. Cât de departe poate merge înapoi această memorie, ar fi interesat de știut. Câte vieți dinapoia celei pe care o trăim în prezent?

Imbecilitate tranzitorie sau limerence?
Cel de-al doilea termen sună mai bine, dar nefiind

Continue Reading