Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Casa noastră

home-sweet-home
Am crescut într-o casă cu multe fete. Am prins cea mai grea și mai urâtă perioadă, când toți ne îmbrăcam la fel, miroseam a același parfum-deodorant, ne încolonam la fel la cozi, la capătul cărora aveam să aflăm de fapt “ce se dă”. După ore și ore de așteptare, dacă aveam noroc, ne întorceam cu ceva acasă: cu un pantof roșu și unul verde, Guban, cum am pățit-o odată. Ce mai conta că n-aveai la ce-ți asorta o pereche de pantofi verzi? Verdele era noul negru: se potrivea cu orice: cu orice croi și culoare de mantou, din sutele identice care defilau pe stradă.

Să fii în

Continue Reading

Cum știi că trebuie să faci o schimbare

brdgtNu-ți mai arde de nimic. Ai rămâne zile la rând nepieptănată și în pijamale.

Ai fi în stare să te uiți non-stop la același episod din “A fost odată că niciodată”, acela în care Regina o salvează pe Albă că Zăpada de la moarte și în care Regele, în semn de mulțumire, o cere de soție. Răspunde maică-sa în locul ei și-apoi îi ucide logodnicul grăjdar, ca să nu mai poată fugi cu el în lume. Mai departe n-are rost să te uiți, mâine, la aceeași oră, cu aceeași cafea în față, o să vezi aceeași secvență. De-ajuns.

Ar mai fi o grămadă de lucruri de făcut

Continue Reading

Ce-ar fi să te abţii?

debate
Cu cât te agiți mai tare și te bați cu cărămidă în piept, cu atât devii mai intolerant. Mai faci o piruetă, mai lipești un sticker.

 

Vedeti aici ce inteleg eu prin “politically correct”!

Reflex de democraţie

vot
N-am apucat să-mi exercit dreptul de a vota la niciun Congres numerotat cu cifre romane. Am împlinit 18 ani pe muchea dintre dictatură și democrație, așa că am început cu dreptul, sau cel puțin mi-am imaginat.

Primele alegeri la care am participat s-au lăsat aproape cu vărsare de sânge. Se organizau mitinguri, oamenii urlau unii la alții, forțele de ordine nu existau (ar fi trebuit să împânzească orașul). Țin minte că m-a luat odată valul la ieșirea de la metrou, P-ţa Victoriei, și până să mă dezmeticesc eram în fața Guvernului, îmbrâncită și călcată în picioare de o gașcă de exaltați (și dezaxați), susținători ai lui Iliescu.

Continue Reading

Hey, you!

large
“…out there in the cold
Getting lonely, getting old, can you feel me?”

Am ajuns la concluzia că mare parte din relaţiile mele “de-o viaţă” au rezistat în timp, nu fiindcă mi-ar fi plăcut extraordinar de mult cum au evoluat persoanele respective, ce-au devenit ele, cât pentru că eu le-am înregistrat în memoria mea afectivă în cea mai bună, mai pură, mai inocentă versiune a lor: cea din copilărie sau din adolescenţă.
Într-un fel absurd şi irevelant îmi iubesc prietenii fiindcă am crescut împreună, iar când îmi fac câte-o nefăcută mă gândesc la ei ca la copiii care-am fost şi-i iert pentru

Continue Reading

Dragostea e una

costică-acsinte

I-a fost foarte teamă o vreme că s-ar putea îndrăgosti încă o dată, de-un altul. Știa atât de bine că atunci nimic n-ar mai fi putut-o îndupleca. Că ar fi trebuit să plece ca trasă de-un fir nevăzut, ca sub puterea unui blestem. Și i-ar fi părut atât de rău, pentru toți anii petrecuți împreună, pentru fărâma aceea de viață a lor, risipită precum cenușa unui mort dintr-o urnă spartă.

(Foto: Costica Acsinte)

… citiți  pe Catchy.ro

“Singurii oameni cu adevarat fericiti sunt femeile maritate si barbatii singuri”

fuga dupa barbati

“N-am noroc, ce să fac,
Niciodată soarta nu mi-a zâmbit…”

Când vine vorba despre norocul la bărbați, primele care se înscriu la cuvânt nu sunt amărâtele care n-au pus mâna în viața lor pe vreunul. Nici cele care trăiesc într-o sihăstreala asumată. Nici prea pretențioasele care pur și simplu nu-și pot coborî standardele ori cele care așa au înțeles ele, că un bărbat înseamnă șosete murdare infectând subsolul patului matrimonial, sforăituri noaptea și râgâituri la masă, sex sub acoperirea datoriei conjugale, autocrație domicilieră. Nu se leagă la cap, coafura nu rezistă barișului strâns legat la ceafă, vai de mama lui de volum.

Continue Reading

Micuțele bârfitoare

secrete-copiiVeneam de la școală mai demult cu fiică-mea și cu o colegă de clasă, care avea același drum cu noi. Ele două pe bancheta din spate a mașini, eu la volan.

- Ai auzit-o, tu, pe aia ce zicea? Că are vilă cu piscină și lănțișor de aur de 24K? Pfui, și ea e o sărăntoacă, am fost cu ea la grădiniță și știu eu mai bine. Stă la bloc și n-are nici mașină.

Continuarea, pe Catchy.ro.

Fericirea ne face anoști

eu 2
Am avut o copilărie frumoasă, fiindcă așa a fost să fie, să am un tată extraordinar. Avea 41 de ani când m-am născut și nu trebuie s-o mai spun eu acum, că pentru cineva născut în 1929, 41 de ani era o vârstă. Mă uit acum la mine și la cei de-un leat cu mine și nu văd maturitatea și înțelepciunea celor care și-au trăit copilăria în lipsuri și chinuri, în timpul războiului, adolescența în perioada tulbure de reconstrucție și tinerețea în ritm de marș forțat. La 40 de ani ei erau bătrâni și la minte și în ridurile de pe frunte.
Tatăl meu a știut să-și

Continue Reading

Cei mai frumosi (sau mai urati) ani

curcubeuRăsfoind un blog care mi-e foarte drag, cel al Prințesei, mi-a venit o idee: ce-ar fi să caut eu în arhivă (impresionantă, by the way), să văd cum a încheiat ea cel mai urât an din viața mea. Curiozități de pisică (se zice că mai toate își găsesc sfârșitul așa).

Și ce să vezi, Prințesa a avut un 2009 de poveste. Chiar cred că de fapt în 2009 s-au pus bazele Regatului.

Nicio surpriză: în timp ce tu plângi în pumni, plângi cu vorbe, ca o babă, într-un alt colț de lume, sau la doi pași de tine, alții țopăie de

Continue Reading