Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Ce mai citim iarna asta?

dragostea-cea-veche-iti-sopteste-la-ureche-primele-iubiri_1_fullsize

Memoria întunecată. Sacul fără fund întemnițat în cea mai ascunsă dependință a subconștientului. Dacă n-ar exista visele, premonițiile, sentimentul de deja vu care ne stăpânește uneori, în cele mai stranii momente ale stărilor noastre de veghe, aproape că n-am crede că e posibil ca ea să existe. Și totuși nimic nu se pierde, totul rămâne înscris, scrijelit, amprentat în creierul nostru care, ca un burete, reține tot: imagini, sunete, senzații. Cât de departe poate merge înapoi această memorie, ar fi interesat de știut. Câte vieți dinapoia celei pe care o trăim în prezent?

Imbecilitate tranzitorie sau limerence?
Cel de-al doilea termen sună mai bine, dar nefiind

Continue Reading

Nimic nu ma starneste mai tare decat resemnarea

supertocuriCunosc oameni care se mint încontinuu. Printre cele mai răspândite minciuni sunt: nu-i vina mea, eu am făcut tot ce-a depins de mine, soarta e de vină, prea târziu ca să mai pot schimba ceva.
Scuze. Justificări. Mistificări.
Le știu, am jonglat cu ele și cât timp le-am putut susține a fost bine.
Adevărul este că sunt un circar ratat. De câte ori am încercat să păcălesc (inclusiv pe mine) am fost scoasă din arenă în huiduieli.
Șansa pe care mi-am acordat-o, fiindcă altfel nu s-a putut, a fost asumarea.
Când ceva nu merge, știu că e numai vina mea. Când ceva nu-mi iese, știu sigur că n-am făcut

Continue Reading