Minciuna are picioare scurte. Adevarul baleteaza pe papainoage.
Orice întâmplare de viață poate fi povestită în tot atâtea feluri, câte personaje au jucat un rol în derularea ei: protagoniști, personaje secundare, chiar martori. Fiecare a văzut, simțit, înțeles un pic altfel povestea. Fiecare și-a însușit o lecție proprie,a tras alte concluzii, a transformat-o într-o alt fel de emoție. Reușim să rămânem în aceeași poveste doar dacă suntem dispuși la compromis.
Putem accepta, la modul altruist, să renunțăm la adevărul propriu, în favoarea unei reinterpretări care să flateze imaginea de grup. Sau putem să trecem acest adevăr în umbră, dacă din perspectiva celorlalți prestația noastră a fost mai bună decât așa cum am perceput-o noi.
Arta de a fi fericit
“Dacă nu faci un compromis serios în viață la început, ești nevoit să faci zeci de compromisuri mai târziu” , era de părere un personaj dintr-o carte pe care o citeam cu pasiune în adolescență. Eroina mea îl contrazicea însă și îi spunea că, dimpotrivă, viața trebuie trăită de la un capăt la celălalt fără compromis, fie el cât de neînsemnat. Fiindcă orice abdicare de la planul inițial va reconfigura întreg parcursul, te va împinge pe drumuri glodoase și te va duce hoțește, șerpește, sinuos la pierzanie. Sigur mai bine-i să fii bogat decât sărac. Dar bogăția și sărăcia îmbracă multe forme, nu doar pe cea
Am fost odata, ca niciodata…
Poate că nu lumea e întoarsă cu fundul în sus, ci noi stăm răsturnați în ea ca niște gândaci gigantici, fluturându-ne spre un albastru infinit piciorușele nevolnice. Poate că lumea în care trăim se filtrează grotesc prin lentilele noastre șlefuite grosolan, iar de le-am schimba și ea, lumea, s-ar reflecta prin ele altfel, i-am descoperi uimiți o frumusețe nebănuită.
Poate că viața nu-i complicată, doar noi nu o pricepem, mintea noastră înghesuită și limitată ne ține prizonieri în întunecimea-i.
Trebuie să existe o noimă în toate, indiscutabil există. Dar, iaca poznă, suntem incapabili să o decelăm.
De fapt ne croim singuri straiele care ne incomodează, ne scriem singuri
Oameni si locuri
Am fost în locuri visate îndelung, minunate peisagii, dar pustiite de oameni. Oameni adevărați, nu clone care se plimbă pe străzi, se înghesuie la cozi, se îndreaptă robotizați spre destinații numai de ei știute, care privesc prin tine sau pe deasupra ta, ca și cum n-ai exista dacă nu le poți servi o fărâmă de interes. Oameni care nu-și aleg vorbele, doar rostesc fraze gândite de alții, într-un limbaj de lemn revenit la modă și în actualitate incredibil de rapid, după ce crezusem că ne-am lepădat de el pentru totdeauna. Locurile acestea despre care vorbesc nu trebuie să fi fost neapărat destinații turistice, de vacanță. Să zicem
Heaven can wait
În mine sunt două porniri contrarii. Nu-mi permit și nu am permis trecutului să mă tragă înapoi, ori să mă țintuiască într-un never, nowhere land. Încerc să nu-mi planific strict nici viitorul, să las mereu câte o bortă neastupată de prejudecăți către un Wonderland, de ce nu, posibil. Nu o dată s-a întâmplat ca, în cădere liberă fiind, să nu schițez nici cel mai neînsemnat gest de a mă agăța, de a întârzia aterizarea, lăsându-mă în voia gândului absurd că poate ceea ce mă așteaptă pe fundul temutei prăpăstii e o altă dimensiune, o altă viață, ceva de neimaginat dar de trăit ca experiență.
Încerc să fac în
Suntem mult mai inapti acum sa traim intr-un cuplu
Suntem mult mai inapți acum să trăim într-un cuplu. Justificările cel mai des întâlnite în ultima vreme sunt: mai bine singur, all by myself, decât singur în doi. Mai bine divorțat, decât într-un cuplu compromis iremediabil prin lipsa de comunicare. Mai bine și mai frumos sunt crescuți niște copii de un părinte singur, dar fericit, decât de doi părinți care se simt, în cel mai bun caz, mizerabil împreună. (În cel mai rău caz se urăsc). Admitem în cor că nu suntem făcuți să trăim solitar, apoi constatăm cu amărăciune că nici monogamia nu ne este înscrisă în gene. De multe ori o singură experiență ne este de-ajuns
Hell’s Kitchen
Nu sunt un fan al emisiunilor culinare. N-am urmărit niciun show cu bucătari. Aș găti de plăcere, dacă nu aș face-o din obligație. Prințesa Margareta mărturisea odată că în week-end-urile de la Săvârșin se relaxează spălând vasele, dar tot MS mai spunea și că este convinsă că dacă ar fi nevoită să presteze zilnic această activitate, s-ar transforma într-o corvoadă.
Uneori, da, este o corvoadă să îți legi șorțul la sfârșitul unei zile de muncă și să îți sfărmi biata minte care ți-a mai rămas lucidă ca să incropești un meniu. Unul care poate fi apreciat, mestecat în cel mai bun caz, sau plimbat prin farfurie cu un aer perplex-dezgustat, situație
Hei, ia-o mai incet!
Nu știu dacă noi, femeile, avem în gene tendința de a ne preda cu arme și bagaje Casanovilor de tip nou, dar e un fapt deja stabilit că băieții buni nu ne atrag. Nu de la început și nu atât cât fustangiii, mincinoșii, lăudăroșii, cocoșii cu ouăle de aur, care stăpânesc cel mai bine arta dansului nupțial, dar aproape deloc spre nicio șansă pe cea a unei relații pașnice și de durată. Ori, ce oroare (pentru ei, nu pentru noi), a unei căsnicii.
Textul integral, pe Catchy.ro
Ce-ai face pentru un milion?
În privința vieților noastre suntem exact ca niște constructori contractați, care lucrează cu materialul clientului. Chiar în situația în care suntem excepțional dotați, resursele materiale sunt cele care ne hotărăsc în cele din urmă succesul, reușita.
(Cititi tot aici: http://www.catchy.ro/ce-ai-face-pentru-un-milion/60564 )
Recent Comments