Criza maturitatii sau “Nu te imbata la schimbarea prefixului!”
Prima beție cruntă din viața mea s-a petrecut la aniversarea de treizeci de ani a unei prietene. Mă așteptase până noaptea târziu, să ciocnim împreună un pahar de șampanie. Care s-a transformat în două. În trei. Toată sticla și ce-am mai găsit ulterior prin cămară.
Cu fiecare dușcă ea era tot mai convinsă că viața i se va curma începând cu zorii zilei “treizeci plus una”. Eu, mai tânără cu câteva primăveri, doar îi țineam isonul. Ne-am despărțit pe multe cărări cu promisiunea că următoarea mahmureală ne-o vom petrece când voi fi ajuns și eu în pragul fatal.
De împlinit treizeci de ani, firește, am împlinit,
Fericirea ne face anoști
Am avut o copilărie frumoasă, fiindcă așa a fost să fie, să am un tată extraordinar. Avea 41 de ani când m-am născut și nu trebuie s-o mai spun eu acum, că pentru cineva născut în 1929, 41 de ani era o vârstă. Mă uit acum la mine și la cei de-un leat cu mine și nu văd maturitatea și înțelepciunea celor care și-au trăit copilăria în lipsuri și chinuri, în timpul războiului, adolescența în perioada tulbure de reconstrucție și tinerețea în ritm de marș forțat. La 40 de ani ei erau bătrâni și la minte și în ridurile de pe frunte.
Tatăl meu a știut să-și
Recent Comments