Crash! Boom! Bang!
Am trecut odată pe lângă un accident. O mașină ieșise de pe șosea și se înfipsese într-un pom. Știai că e, sau mai bine zis că a fost, o mașină, intuitiv, altfel o grămadă de fiare contorsionate încolăcite în jurul copacului, cioburi sfărâmate, bucăți de plastic, încât nu-ți imaginai cum ar mai fi putut scăpa cineva cu viață dintr-un asemenea impact. Și pe urmă i-am văzut, ceva mai departe, pe marginea drumului. Ciufuliți, cu hainele în dezordine, zăpăciți, fără urmă de zgârietură, de cucui, teferi și nevătămați.
Mulți dintre cei care trec prin asemenea catastrofe nu se mai suie în viața lor la volan. Ar fi în stare să traverseze Pământul pe la Ecuator, decât să mai
Heaven can wait
În mine sunt două porniri contrarii. Nu-mi permit și nu am permis trecutului să mă tragă înapoi, ori să mă țintuiască într-un never, nowhere land. Încerc să nu-mi planific strict nici viitorul, să las mereu câte o bortă neastupată de prejudecăți către un Wonderland, de ce nu, posibil. Nu o dată s-a întâmplat ca, în cădere liberă fiind, să nu schițez nici cel mai neînsemnat gest de a mă agăța, de a întârzia aterizarea, lăsându-mă în voia gândului absurd că poate ceea ce mă așteaptă pe fundul temutei prăpăstii e o altă dimensiune, o altă viață, ceva de neimaginat dar de trăit ca experiență.
Încerc să fac în
Recent Comments