Si eu am trait in izolare
Din când în când renunț: la unele lucruri devenite inutile, la unele obiceiuri (nu neapărat proaste, și bune, dar care pur și simplu, prin repetiție, nu mai stârnesc în mine nicio reacție), la unele ocupații care se dovedesc cronofage și cu totul neprofitabile, la hobby-uri care au devenit desuete sau în care am investit deja toate resursele, la oameni de care m-am îndepărtat suficient cât să îi pot evalua obiectiv și să îmi dau seama că mi-e mult mai bine fără ei.
Distanțarea de oameni, care greșit este numită de-o vreme încoace “socială”, aduce cu ea și darul acesta al obiectivizării. Virtual poate că e benefic să ai
Reflex de democraţie
N-am apucat să-mi exercit dreptul de a vota la niciun Congres numerotat cu cifre romane. Am împlinit 18 ani pe muchea dintre dictatură și democrație, așa că am început cu dreptul, sau cel puțin mi-am imaginat.
Primele alegeri la care am participat s-au lăsat aproape cu vărsare de sânge. Se organizau mitinguri, oamenii urlau unii la alții, forțele de ordine nu existau (ar fi trebuit să împânzească orașul). Țin minte că m-a luat odată valul la ieșirea de la metrou, P-ţa Victoriei, și până să mă dezmeticesc eram în fața Guvernului, îmbrâncită și călcată în picioare de o gașcă de exaltați (și dezaxați), susținători ai lui Iliescu.
Recent Comments