Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Ce are ea si eu nu am?

cealalta-femeie1
“…de câte ori Eva oficială
Se întorcea cu spatele
Adam scotea la lumină o nouă cadînă
Din haremul lui intercostal.”

Poate că e mai înaltă, mai slabă, are părul mai blond, sânii mai mari, buzele mai pline. Poate că are fustele mai scurte, blugii mai strâmți, bluzele mai decoltate. Poate că îi pasă mai puțin, e mai sălbatică, mai sexi, mai libertină. Poate că sexul cu ea e mai nerușinat.

Poate că e mai tânără și mai credulă. Poate că e mai coaptă și mai versată. Poate că e mai deșteaptă, mai școlită, a citit mai mult. Poate că e o gâscă față de care își poate

Continue Reading

Daca ar fi “altfel”, l-ai mai iubi la fel?

mama
Sâmbătă noaptea, în timp ce Neymar înscria în minutul 90 al finalei Champions League (datele le-am luat de pe net, cu o singură ureche auzeam Messi, Messi, ceea ce mi-a lăsat impresia total greșită că el ar fi fost marcatorul celui de-al doilea gol), citeam, fără să mă pot opri, “Oscar și Tanti Roz”. Legătura dintre meci și ora înaintată de lectură este aproximativ aceeași ca cea dintre matusalemicul personaj, a cărei vârstă din 13 cifre inutil să ne fie devoalată (oricum n-am putea s-o reținem), și Teroarea din Languedoc, luptătoarea de wrestling. Tovarășa mea de discuții nocturne (da, sunt o pasăre de noapte) chiar m-a întrebat dacă

Continue Reading

All alone

alone
O migrenă nu-i migrenă fără fotofobie. Depresia, fără alcool. Și o criză sufletească, fără singurătate.
Dacă nu reușesc să mă abțin până apune cu totul soarele, măcar îmi trag o pătură peste cap. Pădurea (sau ce-o mai fi rămas din ea) e la doi pași de casă, dar în casă, între patru pereți cu ferestrele blocate și ușile baricadate, sentimentul de siguranță se instalează mult mai rapid decât în aer liber.
O fi orgoliu, o fi ambiție, încăpățânare, dar nu-mi place, nu suport să mă lamentez în fața nimănui. Nu înseamnă că n-am făcut-o vreodată, dar sentimentul copleșitor de fiasco, de nereușită care i-a urmat, a acoperit drama

Continue Reading

I’m working on it

i_love_blogging1
At the end of the day this is nothing more than a blog.

La început au o groază de incertitudini. O plasă de naivități și încă o sacoșă burdușită de întrebări fără răspuns. Sunt dispuși la dialog, ascultă păreri, cât mai multe păreri. Mulțumesc pentru ele, se minunează că atâta lume le citește gândurile și se preocupă să îi consoleze, să le fie lor bine.

Scriu fiindcă “altfel nu pot”. Am auzit vorbele astea spuse de toți bloggerii de pe suprafața internetului. Cei cu bloguri generaliste, evident, că ceilalți, “specializații”, scriu ca să-și construiască un brand. Generaliștii scriu de toate pentru toți. Încep cu

Continue Reading

Zgomotul și furia

cearta-in-cupluMă enervez ușor. Nu mi-ar plăcea să știu că-s considerată vreo certăreață, dar de obicei, când îmi vine să spun ceva, spun. Scurt și la obiect. Pe mine mă descarcă, pe ceilalți în schimb…

Spun ce gândesc în momentul acela de furie, de neputință, de exasperare. Mai târziu, când mă calmez și reevaluez situația, s-ar putea să-mi pară rău și să vreau să retractez. Scuzele și justificările îmi pot fi acceptate, ieșirile nervoase tolerate, dar vorbele… Vorbele rămân înșurubate, după caz, în inima, în sufletul sau în mintea celui căruia i le-am adresat. Și în privința asta rareori mai pot face ceva ca să îndrept lucrurile.

M-am

Continue Reading

Meseria de parinte: se invata sau se fura?

Eu nu mai am copil mic. Am trecut de foarte tânără prin toate etapele creșterii și educării copiilor, mai întâi cu nepoții mei, apoi, când eram ceva mai coaptă, cu fiica mea. Am avut avantajul de a cerne greșelile făcute de ceilalți părinți din familie, astfel încât în ciur să rămână doar cele bune, demne de urmat și de transmis mai departe.

Evident, nu toți  au fost la fel, chiar dacă au avut niscai gene comune. Unii au învățat să vorbească mai repede, alții mai târziu. Unii au fost mai supuși, alții mai rebeli. Unii au știut exact ce vor, alții și-au găsit drumul mai greu. În mod cert, de la o generație la alta s-a înregistrat o creștere pozitivă.

Încrederea în

Continue Reading

Micuțele bârfitoare

secrete-copiiVeneam de la școală mai demult cu fiică-mea și cu o colegă de clasă, care avea același drum cu noi. Ele două pe bancheta din spate a mașini, eu la volan.

- Ai auzit-o, tu, pe aia ce zicea? Că are vilă cu piscină și lănțișor de aur de 24K? Pfui, și ea e o sărăntoacă, am fost cu ea la grădiniță și știu eu mai bine. Stă la bloc și n-are nici mașină.

Continuarea, pe Catchy.ro.

Fericirea ne face anoști

eu 2
Am avut o copilărie frumoasă, fiindcă așa a fost să fie, să am un tată extraordinar. Avea 41 de ani când m-am născut și nu trebuie s-o mai spun eu acum, că pentru cineva născut în 1929, 41 de ani era o vârstă. Mă uit acum la mine și la cei de-un leat cu mine și nu văd maturitatea și înțelepciunea celor care și-au trăit copilăria în lipsuri și chinuri, în timpul războiului, adolescența în perioada tulbure de reconstrucție și tinerețea în ritm de marș forțat. La 40 de ani ei erau bătrâni și la minte și în ridurile de pe frunte.
Tatăl meu a știut să-și

Continue Reading

Iubirea-i lupta grea

Nu i-am înțeles niciodată pe cei care renunță din start. Se autodemotiveaza spunându-și, ba că nu merită, ba că n-au nicio șansă, înainte de a încerca. Să fii temător nu e o trăsătură de caracter, motivația de genul “așa sunt eu” e doar un paravan pentru delăsare.
Să îndrăznești e o chestiune de educație, iar mie recunosc că mi s-a repetat din copilărie atât de des “nu există nu pot, există nu vreau”, până când mi s-a mai format o circumvoluțiune pe creier. Una responsabilă cu temeritatea, cu curajul.
Am îndrăznit să fac schimbări majore în viața mea profesională, “civilă”, să trag linie și să o iau de la capăt de câte ori a fost nevoie. De câte ori drumul

Continue Reading

Unde se termina dragostea

mirii-297x300

Spunea Aurora Liiceanu odată… mi-a rămas în minte, fiindcă m-a și amuzat, m-a și întristat: toate domnișoarele acelea care bat bulevardele, cluburile, care apar la televizor în tot felul de emisiuni inepte, fluturându-și silicoanele și țuguindu-și botoxul, n-au nici ele, cum nici fetele simple, de la țară (sau de la oraș, totuna) alt gând, decât să se mărite. Să-și găsească, nu marea dragoste, că toate știu (știm) că ăsta e un vis frumos și trecător, cât un bărbat care să le ia sub aripa lui protectoare, un om de treabă, serios, de familie, pe care să-l aștepte cu masa pusă, căruia să-i nască un copil – poate

Continue Reading