Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

I’m going slightly mad

Web-Therapy-350x189 Mai că m-aș întinde și eu pe canapeaua unui terapeut. Unui psihoterapeut. Dacă aș găsi unul care să poată (să știe și să vrea) să vorbească normal.

Mă seacă la ficați atitudinea celor pe care îi vezi prin filme, plină de compasiune și empatie trucată. Nu poți suferi alături de mine, cât timp mă taxezi cu ora. Și nici nu mi se pare o atitudine de profesionist. Dacă m-aș duce la ortoped nu mi s-ar părea firesc și nu mi-ar inspira mai multă încredere dacă s-ar apuca să geamă, în timp ce-mi reduce fractura, ca să simt eu că îmi înțelege durerea.

Îl vreau dur, aspru, poate

Continue Reading

Remain in silence

truth“Aș vrea să spun și nu pot.”
Avea douăzeci de ani și era pe moarte. Lumea spunea că ar fi fost o epidemie de sinucideri printre tineri, un fel de efect de domino. Morți în serie, fără justificări aparente. Inutil să-i blamezi, că s-au lăsat striviți atât de curând de mizeria unei lumi în derivă, înainte de a-și epuiza toate resursele de autoapărare, de supraviețuire.
Sinuciderea nu e un act de curaj, pentru cei care încă mai speră. Doar pentru ei poate fi considerată o abdicare. Ceilalti știu că nu pot schimba lucrurile, nu le pot schimba decât, cel mult, pentru ei, și-atunci ce rost ar mai avea? Ce

Continue Reading