Timpul din afara timpului
“Începem să murim de când ne naștem. A spus-o un poet, a justificat-o un filozof și-au dovedit-o niște savanți, iar strămoșii noștri au știut-o întotdeauna.”
Acestea fiind spuse, chiar dacă nu o conștientizăm în copilărie, poate nici în prima tinerețe, trăim sub presiunea timpului, a ticăitului unui ceas care ne măsoară implacabil destrămarea.
Atât de multe lucruri de făcut, atâtea dorințe de îndeplinit, atâta viață de trăit și atât de puțin timp.
Mai ales pentru ceea ce iubim, ca să nu mai zic pentru cei pe care îi iubim, timpul ni se pare mult prea scurt, în comparație cu cealaltă fracțiune, cea dedicată supraviețuirii, nevoilor
I’m going slightly mad
Mai că m-aș întinde și eu pe canapeaua unui terapeut. Unui psihoterapeut. Dacă aș găsi unul care să poată (să știe și să vrea) să vorbească normal.
Mă seacă la ficați atitudinea celor pe care îi vezi prin filme, plină de compasiune și empatie trucată. Nu poți suferi alături de mine, cât timp mă taxezi cu ora. Și nici nu mi se pare o atitudine de profesionist. Dacă m-aș duce la ortoped nu mi s-ar părea firesc și nu mi-ar inspira mai multă încredere dacă s-ar apuca să geamă, în timp ce-mi reduce fractura, ca să simt eu că îmi înțelege durerea.
Îl vreau dur, aspru, poate
Remain in silence
“Aș vrea să spun și nu pot.”
Avea douăzeci de ani și era pe moarte. Lumea spunea că ar fi fost o epidemie de sinucideri printre tineri, un fel de efect de domino. Morți în serie, fără justificări aparente. Inutil să-i blamezi, că s-au lăsat striviți atât de curând de mizeria unei lumi în derivă, înainte de a-și epuiza toate resursele de autoapărare, de supraviețuire.
Sinuciderea nu e un act de curaj, pentru cei care încă mai speră. Doar pentru ei poate fi considerată o abdicare. Ceilalti știu că nu pot schimba lucrurile, nu le pot schimba decât, cel mult, pentru ei, și-atunci ce rost ar mai avea? Ce
Recent Comments