Candelabrul și caruta
Nu mai știu când am declarat deschisă lista lucrurilor pe care, nu, eu n-am să le spun niciodată.
Probabil în copilărie, când am fost învățată că nu există “nu pot”, există doar “nu vreau”. Deși cele rele ți se lipesc de cortext mai abitir decât cele bune, ăsta a fost, cred, primul meu “motivațional”.
O fi fiind doar o părere, dar în momentul de față îmi pare (puțin de tot) rău că n-am crescut într-o familie mai religioasă, care să-mi fi imprimat încrederea că Dumnezeu va avea grijă oricum, fie că voi deschide eu, larg sau nu, gura sacului. În casa în care m-am făcut eu om mare
Meseria de parinte: se invata sau se fura?
Eu nu mai am copil mic. Am trecut de foarte tânără prin toate etapele creșterii și educării copiilor, mai întâi cu nepoții mei, apoi, când eram ceva mai coaptă, cu fiica mea. Am avut avantajul de a cerne greșelile făcute de ceilalți părinți din familie, astfel încât în ciur să rămână doar cele bune, demne de urmat și de transmis mai departe.
Evident, nu toți au fost la fel, chiar dacă au avut niscai gene comune. Unii au învățat să vorbească mai repede, alții mai târziu. Unii au fost mai supuși, alții mai rebeli. Unii au știut exact ce vor, alții și-au găsit drumul mai greu. În mod cert, de la o generație la alta s-a înregistrat o creștere pozitivă.
Încrederea în
Recent Comments