Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Ce se intampla cu barbatii de-au inceput sa involueze?

bărbați Nu mai ştiu când am avut revelaţia faptului că nu se întâmplă bătute cu strigături doar în ogrăzile celor sărmani la minte şi la pungă. Că şi divele o mai iau peste botox. Dar o fi mai lesne să-ţi recapeţi stima de sine şi tenul fără pete vineţii – care nu, nu sunt nici de la ficat, nici de la stomac – când capeţi la divorţ, drept recompensă a răbdării şi suferinţelor îndurate, un card deloc simbolic şi o reşedinţă pe un ţărm de mare albastră.

(Citiți tot aici: Ce se-ntâmplă cu bărbații)

A fi/ A trai cu cineva

We_belong_together
La prima vedere ar fi trebuit să fie un subiect ofertant acesta: cum e să fii/ să trăiești cu cineva. Și totuși am stat mult să mă gândesc, dacă o mai fi rămas ceva de spus. Ceva nespus.
Am prieteni căsătoriți, divorțați, separați, celibatari. Care au schimbat relațiile mai des decât ciorapii sau care au rămas în câte-o combinație fatală, deși niciodată nu s-au declarat fericiți.
Nicio poveste nu seamănă cu cealaltă, nici măcar cele simple de tot, lipsite și de expozițiuni și de deznodăminte spectaculoase.
De ce mi se pare mie că mai toți cei care își pun status la Facebook, legat de viața lor amoroasă, “It’s

Continue Reading