Cea mai frumoasa
Am întâlnit cea mai frumoasă definiție a artei.
Nu e ca și cum n-aș fi știut, dar se-ntâmplă să porți în tine cuvintele și ele să nu prindă sens până când altcineva nu le spune în locul tău. De data aceasta s-a întâmplat ca Muriel Barbery să le scrie.
Mă lupt cu cartea ei de câteva luni. Nu reușesc să o termin și uneori trec săptămâni la rând până ajung să întorc pagina. Pot să mărturisesc că nici nu mai știu de unde am pornit, am pierdut de mult șirul poveștii. Mă hotărâsem chiar să o iau de la capăt, când mi-am dat seama că nu așa o voi
Daca ar fi “altfel”, l-ai mai iubi la fel?
Sâmbătă noaptea, în timp ce Neymar înscria în minutul 90 al finalei Champions League (datele le-am luat de pe net, cu o singură ureche auzeam Messi, Messi, ceea ce mi-a lăsat impresia total greșită că el ar fi fost marcatorul celui de-al doilea gol), citeam, fără să mă pot opri, “Oscar și Tanti Roz”. Legătura dintre meci și ora înaintată de lectură este aproximativ aceeași ca cea dintre matusalemicul personaj, a cărei vârstă din 13 cifre inutil să ne fie devoalată (oricum n-am putea s-o reținem), și Teroarea din Languedoc, luptătoarea de wrestling. Tovarășa mea de discuții nocturne (da, sunt o pasăre de noapte) chiar m-a întrebat dacă
Chicklit
Știu, nu-i de bun gust să recunoști că citești literatură de consum. Măcar până n-ai parcurs cele 100 de cărți important de citit într-o viață. Sau cel puțin una din lista celor 21 de cărți ale secolului al XXI-lea.
Mai păcătuiesc câteodată dând iama în colecția Chic a editurii Polirom, cam cum păcătuiau locuitorii orășelului francez Lansquenet, în filmul Chocolat. Și mai adorm cu Bridget Jones sau cu Rebecca Bloomwood, precum Contele de Reynaud în vitrina cu delicatese.
Bogdan-Alexandru Stănescu definește colecția pe care o coordonează ca pe “un puzzle construit din personaje simpatice și experiențele lor, genul de literatură în care femeile se vor regăsi într-o
Intamplator sau nu
Anul acesta mi-am luat cu mine în vacanţă trei cărţi, ca de obicei: Dragă viaţă (Alice Munro, care a primit în 2013, la 82 de ani, premiul Nobel pentru literatură), Casa Spiritelor, pe care de mult îmi doream să o citesc, ca să pot vedea pe urmă şi filmul (Meryl Streep, Winona, Banderas… dar am şi eu o fixaţie, întâi cartea, apoi ecranizarea) şi o culegere de povestiri, tot de-ale Isabelei Allende, la care m-a atras irezistibil titlul (Povestirile Evei Luna).
Fiindcă începe să mă lase vederea şi încă nu mi-am făcut curaj să-mi încalec o pereche de ocheţi pe nas, n-am reuşit să termin decât două dintre ele, şi asta cu mare chinuială.
Pentru prima zi de
Desolation comes upon the sky
Unele lucruri le descopăr mai târziu. Nu sunt foarte conectată la trenduri. Apoi mi le însușesc, ca pe un fel de vestigii, tocite bine de alții și aruncate în uitare, din care nu mai rămâne uneori decât o patină.
Fiecare vacanță îți rămâne în amintire prin ceva anume, un feeling special. Vara asta m-am îndrăgostit din nou. De o carte care m-a făcut să plâng de necaz că s-a terminat prea curând, a aceleași Allende, pe care de când am descoperit-o o iau cu mine pe malul mării, încât nici n-o mai pot disocia de ideea de relaxare, de vuiet de valuri, de sentimentul de abandon
Recent Comments