Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Amnezie

unnamed

Timpul se scurge mai repede.

Tehnologia face ca viața să capete un ritm din ce în ce mai alert și chiar dacă avem impresia că ne exersăm răbdarea în mod conștient prin tehnici moderne de meditație, cu tălpile lipite de sol și mâinile pe genunchi, creierul nostru continuă să scurtcircuiteze sinapsele.

Cu siguranță nu ne mai putem întoarce la ce a fost și la cei care am fost. Odată ce ni s-a cerut imperios să avem atenție distributivă, să fim multitasking, am fost supuși unei presiuni sociale să ne conformăm, schimbarea produsă este ireversibilă și transmisibilă.

Nemaiavând răbdare cu tine, nu mai ai nici cu ceilalți.

Continue Reading

Even if I lose…

brave2Nu sunt o fire conflictuală. Chiar dacă am evoluat în timp de la stadiul de zână la cel de prinţesă războinică, prefer de un milion de ori calea diplomaţiei şi chiar dacă îmi ascund vulnerabilitatea sub măşti fioroase şi pun paveze, între mine şi lume, scuturi din materiale dure, impenetrabile, jur pe purpura inimii că ele sunt doar pentru intimidare.

Când largul care mi-ar permite să mă mişc în voie devine sufocant de strâmt, atunci, vorba poetului, prefer să mă apropii de pietre şi să tac, să-mi inec cuvintele într-o Mare Mută. Prefer să par absentă, să joc la cacealma cartea ipocriziei, chiar să trec drept naivă, decât

Continue Reading