Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

N-am sa invat niciodata…

scoalaSă spun un “Nu” categoric atunci când mi se cere o favoare, un serviciu care îmi cheltuiește timp, energie și suflet fără să îmi aducă în timp nicio mulțumire, niciun avantaj.

Să îmi revendic un drept, fie el câștigat sau moștenit.

Să aștept ca lucrurile să se întâmple fără ca eu să le grăbesc, să le întârzii sau chiar să încerc să le stopez evoluția din fașă.

Să ignor voit jumătatea goală a paharului.

Să mă încred pe deplin în oameni sau în mine.

Să economisesc bani.

Să nu îmi mai creez permanent scenarii alternative care să mă zăpăcească și să mă concentrez în schimb asupra unui singur plan esențial “A”.

Să nu mai sap îndârjit

Continue Reading

Forever young

zbor

Dacă există o sintagmă care mă scoate din sărite (și nu doar la cei vârstnici, și la cei din categoria mea de viață) este: “Tineretul din ziua de azi”, rostită nu cu admirație, nicidecum.

De parcă tinerețea ar fi pentru umanitate un fel de lenjerie schimbată zilnic, odată cu dușul de seară (sau de dimineață). Sau de parcă vremea tinereții fiecăruia n-ar fi stat într-o antiteză maximă cu maturitatea altora, la fel de amnezici cum ne arătăm noi a fi acum.

Am dat “delete” propriei noastre superficialități juvenile și-am rămas în schimb cu ipocrizia. Pe-asta nu ne-o poate lua nimeni, nici măcar anii, mulți, puțini, pe care i-am trăit. Ipocrizia și autosuficiența.

De pildă,

Continue Reading

La margine de București

BucurestiDe câte ori mă întorc pe strada pe care am crescut trăiesc aceeași senzație, pe care trebuie să fi trăit-o Gulliver ajuns în Lilliput. Simt că invadez cu călcătura mea uriașă un univers delicat, perfect conservat într-o buclă a timpului: vremea copilăriei mele.
Este inexplicabil, fiindcă locurile s-au schimbat mult, s-au ridicat în unele locuri vile cochete, cu cel puțin un nivel mai înalte decât fostele căsuțe de mahala bucureșteană și care domină acum peisajul aproape gata prefăcut în “cartier rezidential”.
Eu am crescut “la margine de mahala” și nu mi-e rușine s-o recunosc, dimpotrivă. Era un univers patriarhal acolo, cu totul special, evocat splendid, nostalgic, de cântecele lui

Continue Reading