Ce mai citim iarna asta?
Memoria întunecată. Sacul fără fund întemnițat în cea mai ascunsă dependință a subconștientului. Dacă n-ar exista visele, premonițiile, sentimentul de deja vu care ne stăpânește uneori, în cele mai stranii momente ale stărilor noastre de veghe, aproape că n-am crede că e posibil ca ea să existe. Și totuși nimic nu se pierde, totul rămâne înscris, scrijelit, amprentat în creierul nostru care, ca un burete, reține tot: imagini, sunete, senzații. Cât de departe poate merge înapoi această memorie, ar fi interesat de știut. Câte vieți dinapoia celei pe care o trăim în prezent?
Imbecilitate tranzitorie sau limerence?
Cel de-al doilea termen sună mai bine, dar nefiind
Martiri fara cauza
Îmi spune tot mereu că regretă. De când o știu, e ca o placă stricată, ca un disc de vinil zgâriat, pe care acul sare și revine la aceeași replică: “regret că…”, “regret că…”, “regret că…”
Dacă zgâlțâi un pic platanul afli că tot alții sunt vinovați fiindcă nu are viața pe care și-ar fi dorit-o și pe care ar fi meritat-o. Afli că e o victimă, un miel sacrificat ca să se indestuleze alții la masa de Paște, o crucificată pentru ca alții să fie scutiți de suferință. Că ei nici măcar nu-i sunt recunoscători și că nu o apreciază.
În ciuda revoltei care
Recent Comments