Un mar sau un soare?
E greu să te lupţi cu piedicile. E greu să îţi păstrezi tot timpul mintea limpede şi sufletul deschis. Să le accepţi ca pe nişte lecţii de viaţă, ca pe nişte oportunităţi de a învăţa a căror menire este să te facă să creşti, să te oblige să mergi înainte mai puternic, mai hotărât, mai pregătit pentru viaţa ce va să vină.
Trebuie să rămâi treaz. Nu-i nevoie de mai mult decât o secundă de neatenţie, de slăbiciune, ca să clachezi. Să te blochezi. Să renunţi.
Te laşi ispitit de ceea ce pare să fie mai lesne, mai simplu, mai la îndemână. Deşi chiar şi atunci, în chiar
Pune mana si-nvata!
Am urmărit nu demult o emisiune TV pe eterna temă a școlii românești, între ridicol și sublim, în care invitatele (femei și mame) nu reușeau să cadă de acord ce fel de reformă ar aplica sistemului, în situația ipotetică și destul de improbabilă că ar fi devenit în viitorul apropiat ministru al educației. (Spun “destul de” fiindcă este evident pentru toată lumea, sper și cred, că România este țara tuturor posibilităților din punctul acesta de vedere).
Una dintre ele pleda pentru un învățământ de masă. Cealaltă, pentru elite.
Prima considera că școala trebuie să fie accesibilă tuturor.
Cealaltă, că nu toți trebuie să ne îngropăm sub
Ochiul ceacâr al vrajbei din mine
Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea şi ţara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba ţara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde şi nu le zicea nimic. Aşa rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu ştia nimeni nimic, afară de împăratul.
Dacă e un lucru pe care-l știu cu siguranță, asupra căruia n-am nici cea mai mică umbră de
Recent Comments