Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Minciuna are picioare scurte. Adevarul baleteaza pe papainoage.

papainoage

Orice întâmplare de viață poate fi povestită în tot atâtea feluri, câte personaje au jucat un rol în derularea ei: protagoniști, personaje secundare, chiar martori. Fiecare a văzut, simțit, înțeles un pic altfel povestea. Fiecare și-a însușit o lecție proprie,a tras alte concluzii, a transformat-o într-o alt fel de emoție. Reușim să rămânem în aceeași poveste doar dacă suntem dispuși la compromis.

Putem accepta, la modul altruist, să renunțăm la adevărul propriu, în favoarea unei reinterpretări care să flateze imaginea de grup. Sau putem să trecem acest adevăr în umbră, dacă din perspectiva celorlalți prestația noastră a fost mai bună decât așa  cum am perceput-o noi.

Continue Reading

Nu suntem vinovati de ceea ce facem

esther
Nu degeaba se spune că o carte e ca o ușă care ți se deschide: spre o altă lume, o viață nouă, sau chiar spre o altă carte.
Așa cum cunoști oamenii prin oameni, la fel cărțile te împrietenesc cu alte cărți.
Citind “Dragostea cea veche…”, o carte pe care n-aș vrea s-o povestesc sau s-o transcriu aici cuvânt cu cuvânt, dar care presimt că-mi va fi sursa multor postări de-acum înainte, am aflat despre un scriitor ungur, Sandor Marai, și nuvela sa, Moștenirea lui Esther.
Marai spune povestea lui Esther și a primei sale iubiri, Lajos. Cum Lajos a trădat dragostea Estherei și s-a căsătorit cu sora

Continue Reading

Uneori, inainte de micul dejun, incerc sa cred sase lucruri imposibile

as
“Eu joc conțina oarbă cu fantele, și am eu merchezul meu. Bunioară, cărțile le țiu în stânga și joc cu dreapta; am bătut cu fantele, pui cărțile bătute jos, și fantele la loc în mâna stângă, pentru altă ocazie…”

Nu sunt o credincioasă. Spun drept că nu cred în foarte multe lucruri, iar în cele în care (încă) mai afirm că aș crede, mai degrabă mi-e teamă, mi-e jenă, mi-e nu știu cum să spun că nu.
Nu știu dacă m-am născut sceptică, prevăzătoare, dacă bănuiala că nimic nu-i așa cum pare a fi o am în sânge, moștenită transgenerațional, sau dacă m-am transformat pe parcurs lovindu-mă

Continue Reading

Sa te doara tot, sa te bucure tot

temple
Temple Grandin gândea în imagini și proiecția ei mentală, atunci când se afla în fața unui obstacol dezarmant, aparent de netrecut, era o ușă. O ușă închisă, dar nu încuiată. O ușă care putea fi deschisă, aștepta să fie deschisă. În fapt, de aceea se și afla acolo, ca să îi asigure trecerea către un alt nivel, o altă etapă. Posibil o nouă viață, în mod cert o altă perspectivă.

(Articol publicat in revista Catchy.ro)

Cei mai frumosi (sau mai urati) ani

curcubeuRăsfoind un blog care mi-e foarte drag, cel al Prințesei, mi-a venit o idee: ce-ar fi să caut eu în arhivă (impresionantă, by the way), să văd cum a încheiat ea cel mai urât an din viața mea. Curiozități de pisică (se zice că mai toate își găsesc sfârșitul așa).

Și ce să vezi, Prințesa a avut un 2009 de poveste. Chiar cred că de fapt în 2009 s-au pus bazele Regatului.

Nicio surpriză: în timp ce tu plângi în pumni, plângi cu vorbe, ca o babă, într-un alt colț de lume, sau la doi pași de tine, alții țopăie de

Continue Reading

Intamplator sau nu

Anul acesta mi-am luat cu mine în vacanţă trei cărţi, ca de obicei: Dragă viaţă (Alice Munro, care a primit în 2013, la 82 de ani, premiul Nobel pentru literatură), Casa Spiritelor, pe care de mult îmi doream să o citesc, ca să pot vedea pe urmă şi filmul (Meryl Streep, Winona, Banderas… dar am şi eu o fixaţie, întâi cartea, apoi ecranizarea) şi o culegere de povestiri, tot de-ale Isabelei Allende, la care m-a atras irezistibil titlul (Povestirile Evei Luna).
Fiindcă începe să mă lase vederea şi încă nu mi-am făcut curaj să-mi încalec o pereche de ocheţi pe nas, n-am reuşit să termin decât două dintre ele, şi asta cu mare chinuială.
Pentru prima zi de

Continue Reading