Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Cea mai frumoasa

Eleganta-ariciuluiAm întâlnit cea mai frumoasă definiție a artei.
Nu e ca și cum n-aș fi știut, dar se-ntâmplă să porți în tine cuvintele și ele să nu prindă sens până când altcineva nu le spune în locul tău. De data aceasta s-a întâmplat ca Muriel Barbery să le scrie.
Mă lupt cu cartea ei de câteva luni. Nu reușesc să o termin și uneori trec săptămâni la rând până ajung să întorc pagina. Pot să mărturisesc că nici nu mai știu de unde am pornit, am pierdut de mult șirul poveștii. Mă hotărâsem chiar să o iau de la capăt, când mi-am dat seama că nu așa o voi

Continue Reading

Work in progress

defining-300x230
Ce s-a schimbat…
Acum îmi rezolv problemele singură. Ba chiar și pe ale altora.
Nu mai planific nimic. Dar nici nu mă mai hazardez să iau decizii de moment, închipuindu-mi că pot repara consecințele din mers sau că pot schimba, tot din mers, direcția.
Visele premonitorii nu se mai îndeplinesc exact așa cum au fost visate.
Nu mai cer voie și nu-mi mai mărturisesc greșelile și păcatele înainte de a le fi comis. Nu mai cred că o dezgolire completă a sufletului îți poate reduce sentința, de la condamnare pe viață, la pedeapsă cu suspendare.
Am început să fac lucrurile în felul și în ritmul meu, fără presiunea

Continue Reading