Metamorfoza
Momentul acela, când îți dai seama că toată sinceritatea, expunerea și goliciunile tale n-au însemnat nimic. Te place și poate chiar te iubește așa cum ești, datorită (mai ales) și nu în ciuda tuturor defectelor tale. Ar trebui să fii în al nouălea cer, doar că tu nu ești deloc așa cum crede el. Cum te vede el. Cum își închipuie că te cunoaște.
N-a folosit la nimic să te dezbraci de toate visele și să-l lași să ți le pipăie, să-și aleagă ca un precupeț, dintre ele, pe acelea care le-ați fi putut visa împreună. N-a înțeles nimic.
Degeaba toate cuvintele, toată “comunicarea” deschisă. Sufletul
Ce-i mai bine pentru copil
E clar, clar, clar ca lumina zilei că un copil se naște din doi părinți și nu poate fi despărțit de niciunul dintre ei decât prin moarte. Și chiar și-așa, va continua să-i poarte spiritul, sângele, memoria.
Clar că un copil nu aparține de drept nimănui, chiar dacă legătura cu mama e mai specială, are un avans de nouă luni și e de netăgăduit că se simte altfel.
Sigur că orice tată își iubește copilul, dacă e întreg la minte și la suflet, o dragoste externalizata, ex-corporae, poate mai cerebrală și mai asumată chiar decât a mamei, care, și ea, dacă nu-i vătămată nici la cap și nici la
Al treilea act
Am vrut sa fiu artista… canta Olimpia Panciu, cand eram eu foarte mica. Si eu, dupa ea.
Mai tarziu au venit cei 4 ABBA cu Thank you for the music si ciuleam urechea sa prind versul acela mi-nu-nat, in care Agnetha, idolul meu dintotdeauna si de pretutindeni, marturisea cu emotie:
I was a dancer before i could walk,
I began to sing long before i could talk….
Si-am continuat sa visez, pana am descoperit teatrul si m-am indragostit iremediabil. Si-am vrut sa fiu si actrita, o vreme.
Mai cu seama actrita am vrut sa fiu, dar nu ca sa ma joc, nu am privit si nu
Recent Comments