Even if I lose…
Nu sunt o fire conflictuală. Chiar dacă am evoluat în timp de la stadiul de zână la cel de prinţesă războinică, prefer de un milion de ori calea diplomaţiei şi chiar dacă îmi ascund vulnerabilitatea sub măşti fioroase şi pun paveze, între mine şi lume, scuturi din materiale dure, impenetrabile, jur pe purpura inimii că ele sunt doar pentru intimidare.
Când largul care mi-ar permite să mă mişc în voie devine sufocant de strâmt, atunci, vorba poetului, prefer să mă apropii de pietre şi să tac, să-mi inec cuvintele într-o Mare Mută. Prefer să par absentă, să joc la cacealma cartea ipocriziei, chiar să trec drept naivă, decât
Intelesuri
Încă nu pot vorbi despre ei doi. Fiindcă nu și-au înțeles rostul, de ce li s-au intersectat viețile, ce-ar fi trebuit să priceapă din încrucișarea de pași care aproape le-a frânt suișul?
Îi revin obsedant în minte tânguirile, cum că ea n-o să uite și n-o să ierte niciodată. N-a uitat și n-a iertat, deși a protestat și și-a lovit sternul cu pumnii. Iar dacă ar fi putut, și-ar fi scos și inima din piept și-ar fi albit-o în deznădejde.
Neînțelesul îi chinuie încă. Nu totul poate fi explicat, asta știu. Dar nu îi ajută.
Așa cum știu și că nu le-ar fi de folos
The point
Undeva, prin adolescență, chiar înainte de examenul de treaptă, pe una dintre prietenele mele a apucat-o brusc o criză existențială. Mai exact a avut revelația zădărniciei: la ce bun, zicea ea, să-ți mai faci planuri, să te mai zbați, să mai dai, iei sau pici examene, să te mai amorezezi și să-ți mai treacă, să te mai scobori în fiecare dimineață din pat și să-ți mai fasonezi mutra în oglindă, dacă până la urmă tot se vor sfârși toate, pentru toți la fel, în uitare. Ce rost mai are să trăiești, dacă tot ai să mori?
Discuția se purta în minunații oldies but goldies
Recent Comments