Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Somewhere over the rainbow

curcubeu

Am trăit mai mult decât o jumătate de viață de om, şi nu pe jumătate de iepure şchiop. Am trăit printre oameni de soi şi de tot soiul. Oamenii nu se deosebesc prea tare între ei, chiar dacă un grad mai ridicat de educaţie, complicat inutil cu o doză mai mare decât ar fi absolut necesar de inteligenţă, face ca unii să se depărteze eroic de tentaţia satisfacerii nevoilor de bază, în favoarea dezvoltării personale. Care dezvoltare personală, mi se pare că abordată ca o disciplina şi studiată din cărţi, nu duce la o mai bună înţelegere a lumii şi a vieţii rămase netrăite.

Relaţiile lungi, cele pe

Continue Reading

Work in progress

defining-300x230
Ce s-a schimbat…
Acum îmi rezolv problemele singură. Ba chiar și pe ale altora.
Nu mai planific nimic. Dar nici nu mă mai hazardez să iau decizii de moment, închipuindu-mi că pot repara consecințele din mers sau că pot schimba, tot din mers, direcția.
Visele premonitorii nu se mai îndeplinesc exact așa cum au fost visate.
Nu mai cer voie și nu-mi mai mărturisesc greșelile și păcatele înainte de a le fi comis. Nu mai cred că o dezgolire completă a sufletului îți poate reduce sentința, de la condamnare pe viață, la pedeapsă cu suspendare.
Am început să fac lucrurile în felul și în ritmul meu, fără presiunea

Continue Reading