Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Candelabrul și caruta

chandelier
Nu mai știu când am declarat deschisă lista lucrurilor pe care, nu, eu n-am să le spun niciodată.
Probabil în copilărie, când am fost învățată că nu există “nu pot”, există doar “nu vreau”. Deși cele rele ți se lipesc de cortext mai abitir decât cele bune, ăsta a fost, cred, primul meu “motivațional”.
O fi fiind doar o părere, dar în momentul de față îmi pare (puțin de tot) rău că n-am crescut într-o familie mai religioasă, care să-mi fi imprimat încrederea că Dumnezeu va avea grijă oricum, fie că voi deschide eu, larg sau nu, gura sacului. În casa în care m-am făcut eu om mare

Continue Reading

Daca ar fi “altfel”, l-ai mai iubi la fel?

mama
Sâmbătă noaptea, în timp ce Neymar înscria în minutul 90 al finalei Champions League (datele le-am luat de pe net, cu o singură ureche auzeam Messi, Messi, ceea ce mi-a lăsat impresia total greșită că el ar fi fost marcatorul celui de-al doilea gol), citeam, fără să mă pot opri, “Oscar și Tanti Roz”. Legătura dintre meci și ora înaintată de lectură este aproximativ aceeași ca cea dintre matusalemicul personaj, a cărei vârstă din 13 cifre inutil să ne fie devoalată (oricum n-am putea s-o reținem), și Teroarea din Languedoc, luptătoarea de wrestling. Tovarășa mea de discuții nocturne (da, sunt o pasăre de noapte) chiar m-a întrebat dacă

Continue Reading

Nimic nu ma starneste mai tare decat resemnarea

supertocuriCunosc oameni care se mint încontinuu. Printre cele mai răspândite minciuni sunt: nu-i vina mea, eu am făcut tot ce-a depins de mine, soarta e de vină, prea târziu ca să mai pot schimba ceva.
Scuze. Justificări. Mistificări.
Le știu, am jonglat cu ele și cât timp le-am putut susține a fost bine.
Adevărul este că sunt un circar ratat. De câte ori am încercat să păcălesc (inclusiv pe mine) am fost scoasă din arenă în huiduieli.
Șansa pe care mi-am acordat-o, fiindcă altfel nu s-a putut, a fost asumarea.
Când ceva nu merge, știu că e numai vina mea. Când ceva nu-mi iese, știu sigur că n-am făcut

Continue Reading

Fericire fara substrat

Motto: “Gândul renunţării este atât de amar, încât este de mirare cum omul a ajuns să-l conceapă” – Emil Cioran

Nu cunosc oameni pe deplin fericiți. Fericirea se confundă cu împlinirea tuturor dorințelor (nu asta e urarea cea mai des întâlnită la aniversări?), lucru imposibil de realizat. Dorințele se nasc una din cealaltă, a-ți dori este un sentiment incontrolabil și nu mă refer aici la bunurile materiale, deși e greu imaginabil că te poți simți fericit sărac fiind (și nu doar cu duhul).

Vreau să trăiesc și vreau să fiu fericit sunt năzuințe opuse. A trăi înseamnă a suferi spune un principiu budhist. Iar de suferit, suferi fiindcă nu poți dobândi ceea ce crezi că-ți trebuie.

Continue Reading

Care tarm nu-si iubeste valurile?

valFoto: Alex Mazilu

Viața vine peste tine în valuri. Este exact motivul pentru care te agăți de câte un vis si te legeni o vreme în nădejdea că ți-ai găsit în sfârșit rostul pe lume. După care euforia începe să se mai domolească. Continui o vreme din inerție. Speranța moare ultima,  în urma entuziasmului chiar. Swing from the chandelier… În cazul ăsta candelabrul simbolizează o promisiune: că va fi bine, că va fi frumos. Doar că te trezești sufocat în ștreang și realizezi că nu te legeni, atârni.

Ar trebui să renunți. Dar cum? Cum să faci să te desprinzi elegant, să aterizezi în picioare? Cum să faci să nu te

Continue Reading

Reflex de democraţie

vot
N-am apucat să-mi exercit dreptul de a vota la niciun Congres numerotat cu cifre romane. Am împlinit 18 ani pe muchea dintre dictatură și democrație, așa că am început cu dreptul, sau cel puțin mi-am imaginat.

Primele alegeri la care am participat s-au lăsat aproape cu vărsare de sânge. Se organizau mitinguri, oamenii urlau unii la alții, forțele de ordine nu existau (ar fi trebuit să împânzească orașul). Țin minte că m-a luat odată valul la ieșirea de la metrou, P-ţa Victoriei, și până să mă dezmeticesc eram în fața Guvernului, îmbrâncită și călcată în picioare de o gașcă de exaltați (și dezaxați), susținători ai lui Iliescu.

Continue Reading

What if?

 

sotia calatorului

Ai stat vreodată atât de aproape de cineva, încât să-i simţi răsuflarea şi totuşi să te simţi atât de departe de el, încât să nu-i poţi auzi, nu doar şoaptele, dar nici strigătul, oricât de mult te-ai strădui, oricât ţi-ai dori. Să nu-i poţi citi nici măcar de pe buze, ca şi cum n-ar vorbi aceeaşi limbă cu tine, imposibil de recunoscut?

Şi totuşi omul acela să-ţi fie fiinţa cea mai intim legată de tine, cel lângă care trăieşti, respiri, suferi, ca două forme de viaţă îngemănate, lipite, dar înotând fiecare în sacul său vitelin, despărţite de un perete subţire, transparent şi indestructibil.

Continue Reading