Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Pase

paseTreceam printr-un moment dificil, căutam să mă analizez şi psihanalizez pe cont propriu, să găsesc o cale de a ieşi din impas, practic fără a da de bănuit că mă frământă ceva, mai bine zis mă roade pe dinăuntru, muşcă din mine cum mușcă un car din inima lemnului (a văzut vreodată cineva cum arată un car, sunt curioasă?).
Frecventam haotic şi compulsiv fel de fel de forumuri şi îmi amintesc că – trecuseră câteva luni, cât câteva vieţi chinuite – aveam impresia că deja m-am eternizat în lamentare şi chiar mă gândeam că aceasta ar putea fi adevărata problemă, incapacitatea mea de a mă desprinde din marasm şi

Continue Reading

Hai, ca nu suntem Maica Tereza…

Maica-TerezaDar, vezi, mai sunt şi întâmplările acelea din categoria grea, care te copleşesc, te covârşesc, te cam terfelesc, de te fac una cu pământul. Să spui despre ele că le-ai uitat, parcă sună a ipocrizie. Să spui că le-ai iertat, parcă totuşi Maica Tereza, biata de ea, se duse lăsând în urmă o moştenire, pas moştenitori.
Mai cinstit mi se pare să recunoşti deschis că, asta e, ai și tu limitele tale omeneşti. Că singura posibilitate (incertă şi aceea) de a uita cu adevărat este să nu mai dai faţă cu cel care ţi-a călcat pe bombeu, exact pe bătătura a mai dureroasă. Că orice despărţire e ca o moarte şi

Continue Reading