Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Iubirea-i lupta grea

Nu i-am înțeles niciodată pe cei care renunță din start. Se autodemotiveaza spunându-și, ba că nu merită, ba că n-au nicio șansă, înainte de a încerca. Să fii temător nu e o trăsătură de caracter, motivația de genul “așa sunt eu” e doar un paravan pentru delăsare.
Să îndrăznești e o chestiune de educație, iar mie recunosc că mi s-a repetat din copilărie atât de des “nu există nu pot, există nu vreau”, până când mi s-a mai format o circumvoluțiune pe creier. Una responsabilă cu temeritatea, cu curajul.
Am îndrăznit să fac schimbări majore în viața mea profesională, “civilă”, să trag linie și să o iau de la capăt de câte ori a fost nevoie. De câte ori drumul pe care mergeam se vădea că nu duce nicăieri, sau că se înfundă în rutină, blazare, că mă conduce spre o zonă periculoasă de confort.
Nu, nu îmi place confortul, nu acela care îți adoarme orice urmă de instinct. Îmi place să mă știu în siguranță, dar tocmai asta mă ține într-o permanentă alertă. Nu am considerat niciodată că mă pot așeza să mă odihnesc, că mi-am atins toate obiectivele, întreg potențialul, că știu tot și nu mai am nevoie să învăț nimic, de la nimeni. N-am ciupit umbra pălăriilor altora, nici nu mi-am tras căciula proprie pe ochi.
Și totuși sunt lucruri pentru care merită să lupți și altele pentru care nu merită să-ți consumi energia. Există mize importante și mize derizorii, iar dacă stai și te socotești, ai să vezi că cele din urmă te consumă cel mai mult.
M-am întrebat adeseori de ce se întâmplă așa și răspunsul meu a fost unul singur: unde rațiune nu e, nimic nu e.
Rațiunea îmi spune mie că orice fel de legătură se stabilește între minim două lucruri, popoare, state, persoane, idei. Dacă se luptă între ele, legătura se rupe. Iar dacă totuși rezistă, este fiindcă una din părți este mai puternică și reușește să o constrângă pe cealaltă.
Iubirea nu se dispută. Când nu se pogoară în viața ta ca un miracol, iubirea se câștigă prin generozitate, toleranță, înțelegere, dăruire. Dai și primești pe măsură.
Mărturisesc că n-am înțeles niciodată alăturarea făcută de Smedley între dragoste și război. Dacă ar fi așa, dacă totul ar fi permis în atari circumstanțe, n-ar mai exista nici crime, nici criminali de război prinși și judecați pentru faptele lor, odată încheiat armistițiul. Prizonierii ar fi lichidați pe loc, n-ar mai fi ocrotiți de nicio lege. Dar nu este așa, torturarea nu este tolerată, dreptul la viață primează.

bresson

“Ziceai ceva de genul, iubirea-i luptă grea
Dar o cam luaseși razna, luptai doar contra mea”
, cântă Vama.

Și nu-i așa? N-are dreptate?
Eu chiar plusez: când te arunci așa în luptă, ajungi să lupți și împotriva ta, nu doar în contra celui pe care vrei să-l cucerești cu arme și muniții.
Nu-i poți porunci inimii pe cine să iubească și pe cine nu. Și doare al naibii să renunți. Dar poți limita pagubele dacă dai întâietate bunului simț și dreptei judecăți.
Nu mi-ar plăcea să trăiesc într-o colivie, fie ea și aurită. Nu mi-aș iubi niciodată gardianul, indiferent cu câtă tandrețe mi-ar oferi inima, casa și bunurile lui.
Iar de-aș izbuti să înfrâng dorul de libertate al celui căruia i-am dăruit dragostea mea, ca pe un dar complet inutil și nefolositor, ba chiar împovărător, iar n-aș putea fi fericită.
Iubirea nu-i o luptă pentru mine, cred că pentru nimeni pe lume. Când e adevărată, când nu e doar o-nchipuire, nu trebuie să te sfarmi în fel și fel de tertipuri ca s-o ții în viață.
Iar viața-i atât de scurtă, atât de repede trece, aproape ca o părere. Nu-i timp de bătălii inutile. De războaie. De strategii complicate menite să dea sens non-sensului.
În afară de faptul că viața-i ca o cutie cu bomboane de ciocolată, iar cele cu cianură în interior au ambalajul la fel de sclipicios ca și cele umplute cu fondant, îți lasă posibilitatea să-ți alegi singur bătăliile.
Iar singurele care merită purtate cu adevărat și până la capăt sunt cele împotriva propriilor slăbiciuni.

Categories
Blog

    One comment so far | Leave your own comment

  1. 9/23/2014 | 12:12 am Permalink

    Chiar asa, Marilena, e un nonsens sa lupti pentru iubire. Acolo unde e iubire, nu e nici o lupta pentru ea, este numai consens sufletesc si trupesc.
    Iar daca cineva lupta pentru iubire, oricat s-ar stradui, duce o lupta pierduta de la inceput pana la final, iar consecintele sunt dezastruoase. Pentru ambele parti.

    Respond to this comment

  2. Your email address will not be published. Required fields are marked *

    *



    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>