Cinci feluri de Eve

Diva

Ai ajuns la o vârstă frumoasă. Ai depășit cu grație toate crizele: de pubertate, de adolescență, de emancipare, de pierdere și de regăsire, de 30, de 40, de peri- și pre-menopauză. Ai un confort, ești stabilă, capra ți-i sătulă, pe varză n-o paște nicio amenințare. Ești relaxată și zen. În plus, arăți de toți banii pe care i-ai investit în tine, de când te-ai decis că singurul lucru care merită cultivat pe lumea asta e Eul. Și recolta e mănoasă, că nu depinde de fronturile atmosferice. Ești mândră de tine, atât de mândră că ai vrea să te expozezi cât mai mult. Ești atât de altruistă, că ți se umezesc ochii doar când te gândești: ești un brand construit cu atâta efort, cu atât de multă cheltuială și totuși nu ceri nimic la schimb că te lași admirată. Sigur, alta în locul tău ar percepe taxă, ar încerca să scoată un profit. Tu, nu. Nu gândești în termeni de-ăștia, mercantili. Singura ta mulțumire e cea sufletească. Arăți bine din toate unghiurile și rotunjimile, ești un exemplu că se poate. Mai mult decât atât, ești dovada vie că vârsta din buletin e doar un număr. Tu n-ai vârstă. Nici bătrânețe, nici moarte. Ești un icon, o emblemă, ești Femeia supremă. Nu-ți permiți să te mâhnești când nu ți se acordă reverența cuvenită, doar calci pe aer și te înalți deasupra tuturor vicisitudinilor. Geniile niciodată n-au fost înțelese.

‘Telectuala

De mică ai fost mielușica bălțată a familiei. La început te-ai mândrit că ești deșteapta neamului. Mai apoi te-ai consolat cu asta pentru centimetri în minus, pentru kilogramele în plus, pentru gleznele grosuțe, pentru fundul în vine, pentru nasul moștenit de la un înaintaș grec, ori ceafa marcantă, care a trecut Dunărea pe la Giurgiu, purtată cam cu căpoșenie de un predecesor slav. Totul, în afară de minte, e deșertăciune. Frumusețea vine din interior și se răsfrânge asupra colăceilor, a celulitei, a sprâncenei unice suverane, a tuturor așa ziselor “defecte”. Cine nu o poate vedea, nu contează. Evident, sunt mulți în situația asta. Mulți care merită compătimiți, ori disprețuiți, după caz. Nu poți pierde atât de mult timp la oglindă ferchezuindu-te, și în același timp să te preocupi și de înălțarea ta spirituală. Una pe alta se exclud, precum uleiul și apa. Dar tu știi, ai ales în cunoștință de cauză, ai ales ferm și ai rămas pe poziție. Te mândrești, și nu doar în sinea ta, cu unghiile roase și vârfurile despicate. Sunt ceea ce te motivează. Numai cei săraci cu duhul pot crede că viața asta le-a fost dată în scopul de a fi “trăită”. Tu știi că e doar o anticameră, o sală de așteptare. Dincolo nu vor trece cei îmbrăcați la patru ace și împodobiți precum păunii. Vor trece cei care vor ști toate răspunsurile. Cele corecte, evident.

Floarea din grădină

Te-ai născut să fii iubită. Prețuită. Ocrotită. E un dat al femeii, așa ți s-a spus. Trebuie doar să fii grațioasă și supusă. Blândă și calină. Să mângâi, alini, oblojesti. Să ai mereu mâinile reci și inima fierbinte. Să fii curtată, cerută, luată. Să naști pui vii, pe care să-i hrănești cu laptele tău. Să nu-ți încrețești fruntea de grija treburilor bărbătești. Să nu-ți bătătorești palmele. Să nu fii iscoditoare, să nu pui întrebări, nici altora, nici ție. Ce nu vei afla niciodată, nu te va afecta. Trăiești într-un cocon și cu puțin noroc el nu se va sparge niciodată. Dar asta nu depinde de tine, nu! Te-ai născut să fii, nu să devii. Și întreaga ta viață va curge (a curs) așa cum a fost scris: de soartă, de alții.

Emancipata

De când ai deschis ochii asupra vieții ai știut că tu vei fi cea care va rupe rândurile. Nimic nu va fi pentru tine prea mult, prea greu. Ți-ai antrenat mintea și trupul să dobori toate barierele, să spulberi toate prejudecățile. “Eu vreau, eu pot!” a fost crezul și deviza ta. Viața ta a fost o luptă, o întrecere, o perpetuă competiție. În lipsa vreunui adversar te-ai confruntat cu tine însăți. Planurile tale n-au fost însăilate cu ață, au fost bătute-n piroane. Unele ți-au mai străpuns și armura, dar ți-ai purtat rănile cu stoicism, lumea să nu știe, să nu observe. Pe mulți i-ai ridicat, ba chiar i-ai târât după tine într-un marș forțat nebunesc: aveai nevoie de martori la linia de sosire. Până la urmă nici tu nu ți-ai scris viața, ai rostogolit-o ca pe-un bulgăre, ca pe-un bolovan, lăsând altora privilegiul de a trage concluziile: a fost bine așa, a fost rău… Măcar n-ai cui da socoteală, n-are cin’ te trage la răspundere. Ai fost tu, cu tine, pentru tine, pe picioarele tale. N-ai depins de nimeni. Nu știi unde, când și de ce te-a înstăpânit temerea asta, dar acum, când apele s-au liniștit, valurile s-au spart și spuma lor s-a risipit, când ți se deschide înapoi perspectiva lărgită, te poți declara mulțumită. “Fericită” ar fi un cuvânt prea mare pentru tine. Și, oricum, tu nu te-ai bazat niciodată pe vorbe. Nu vorbele au fost cele care te-au clădit, ci faptele.

Last, but not least: naiva…

( Textul integral il puteți citi aici)