Ce are ea si eu nu am?

“…de câte ori Eva oficială
Se întorcea cu spatele
Adam scotea la lumină o nouă cadînă
Din haremul lui intercostal.”

Poate că e mai înaltă, mai slabă, are părul mai blond, sânii mai mari, buzele mai pline. Poate că are fustele mai scurte, blugii mai strâmți, bluzele mai decoltate. Poate că îi pasă mai puțin, e mai sălbatică, mai sexi, mai libertină. Poate că sexul cu ea e mai nerușinat.

Poate că e mai tânără și mai credulă. Poate că e mai coaptă și mai versată. Poate că e mai deșteaptă, mai școlită, a citit mai mult. Poate că e o gâscă față de care își poate da aere și pe care o poate epata cu erudiția lui.

Poate că e independentă și se descurcă fără să aibă nevoie de cineva care să-i poarte de grijă. Poate că e o neajutorată, sau doar joacă rolul uneia, ca să-l facă pe el să se simtă “bărbat”.
Poate că e pur și simplu alta. Sau altfel. Poate că e copia la indigo a ceea ce-ai fost și tu, la începutul relației voastre. Varianta ta nepervertită.

Poate că nu ești tu de vină, ci el. Poate că ceea ce ești tu acum, cum ești, în relațiile cu bărbații mai ales, i se datorează. Poate că și tu l-ai schimbat pe el, dacă stai să te gândești bine… niciunul din voi nu mai este la fel.

Poate că femeia aceea l-a înstrăinat de tine. Poate că tu l-ai împins în brațele ei. Poate că ea a umplut un gol, pe care tu l-ai lăsat intenționat așa. Poate că n-ai vrut să dai chiar tot. Poate că i-ai oferit prea mult, mult mai mult decât a putut pricepe.

Poate că l-ai făcut să simtă că merită mai mult. Poate că l-ai lăsat să creadă că nu-i destul de bun pentru tine.

Poate că ar trebui să o cunoști înainte de a te hotărî dacă i-l cedezi sau nu. Poate că nu-i decizia ta dacă el pleacă sau rămâne.
Poate că n-a fost vorba despre dragoste. Sau poate că a fost.
Poate că, dacă-l lași liber, se va întoarce la tine. Poate că nu merită să-l mai aștepți.

Poate că, în toiul atâtor întrebări și dileme, l-ai uitat complet pe dinafară. Poate că ai ajuns mai degrabă obsedată de cealaltă, decât de el. Poate că, dacă ai pretinde pentru cinci minute că ea nici măcar nu există, ai putea să vezi mai clar, să judeci mai limpede.

Nu “poate”, ci sigur doar tu și el sunteți datele problemei care trebuie rezolvată, iar “ea” nu e decât o variabilă. Variabilelor li se dau, de obicei, intervale de la minus la plus infinit. Și mai au și prostul obicei de a nu putea fi eliminate.

Atunci când o femeie are de suferit din pricina altei femei, mai că-ți vine să crezi că solidaritatea feminină e doar un concept utopic. După gradul de educație, sau după temperament, se poate ajunge, de la bârfe, calomnii, invective, până la păruieli. Bărbatul care le ațâță se transformă într-un trofeu inanimat. De la un capăt la celălalt, un obiect neînsuflețit, supervalorizat și supraevaluat. El însuși se poate simți flatat, ori jenat, mândru nevoie mare sau copleșit de penibilul situației. Și, tot după nivelul de educație, bun simț, sau după gradul lui de toleranță la ridicol, se retrage cu coada între picioare sau rămâne fălos să vadă sfârșitul meciului. Aspiră la o medalie sau intră în pământ de rușine.

El totuși n-are nimic de pierdut. Oricare din două l-ar câștiga la puncte, nu ștofa lui se va șifona, nu pe el va sta surtucul stimei de sine strâmb și nu pe el îl vor capsa colții necrofagilor, care din asta își trag seva: din scandalurile, rufele spălate în public, mucegaiurile înflorite în alcovurile altora.

Niciodată vina n-o poartă “cealaltă femeie”, chiar dacă-i pute și măduva oaselor de stricată ce-i. Chiar dacă nadele pe care le întinde probează meșteșugul arahnidelor călugărițe devoratoare de masculi priapici. Chiar dacă e mai frumoasă, mai blondă, mai slabă la minte și, de elastică ce-i, se-ntinde fără să mai fie nevoie de vreo muncă epuizantă de lămurire. Chiar dacă ar avea câte două perechi din tot ce ai tu într-un singur, unic exemplar, la purtător. Singură n-ar putea ea răsturna carul mare. Unde-i unul (una) nu-i putere, e nevoie de doi. Iar acei “doi”, nu-s neapărat el și o “alta”. Puteti fi voi, amândoi. Împreună și la bine și la rău. Binele, care o fi fost cum o fi fost, când o fi fost, dacă o fi fost. Răul care s-a insinuat treptat, ca un cancer, producând ravagii.

S-a prăbușit un avion în munți. Sunt audiați martorii, supraviețuitorii, se fac reconstituiri la minut și la secundă. Gasitorilor, recompensă. Dar cineva trebuie să fie și vinovat pentru asta și dacă nimeni nu va ceda și nu va recunoaște că el a înălțat brazii în ceață și a doborât aeroplanul într-o încercare reușită de sabotaj, atunci îl vom inventa și-l vom executa simbolic în Piața Mare. După care ne vom vedea de treburile noastre. Mai puțin importante cauzele, efectele sunt mai spectaculoase, au o încărcătură mai bogată de senzațional.

Și totusi, nimic nu se sfarmă din exterior, în ciuda aparențelor. Defecțiunile apar mai întâi în bord, ele sunt vinovate de prăbușire. Că-i vorba despre o aeronavă, un zeppelin, un submarin sau propria noastră relatie, stricăciunea se produce înăuntru și doar efectele se văd în afară.

Cine altcineva ar putea purta răspunderea, decât cel care a avut manșa în mâna lui?