Mare-i gradina ta, Mark!
În copilăria mea purta un nume: odihnă activă.
Stai ce-ai sta, dar nu cu mâinile încrucișate. Înșiră mărgărite, împletește cu iglița, coase ceva, citește o carte. Orice nu-ți solicită mușchii, tot leneveală se cheamă, dar fă-o să fie vie, nu catatonică.
Dacă nu-ți vine chiar nimic în minte și te plictisești crunt, prinde-te, pardon, cu mâinile de fund și sări. În sus.
Tot un fel de odihnă activă este acum și orbecăitul pe net. Sunt zile în care dai peste oameni faini, citești articole bine întoarse din condei, îți răsar, din click în click, dinainte, tips-uri deștepte. Și mai sunt și zile, în care înțelegi
Daca tot e sa fie, macar sa fie mai buna!
Mi se pare perfect normal să o vrei urâtă și proastă. Cât mai urâtă și cât mai proastă, exact în această ordine. Punct.
S-ar zice că pentru stima de sine asta ar funcționa ca un panaceu. Nu e nimic în neregulă cu tine, dimpotrivă: tu ești perfectă, e singurul tău “defect”. La fel cum defectă este și alegerea lui de a te înșela/ trăda/ abandona cu și pentru o ființă inferioară. Vei putea depăși momentul și merge mai departe fără regrete, fiindcă nu te-a meritat. Tot ce merită el este o femeie urâtă și proastă. Exact în această ordine.
Chiar dacă în cele mai multe cazuri se întâmplă
Time heals
Se spune că începi să ierți atunci când ți se potolește furtuna din suflet.
Mi-am dorit să mă pot răzbuna. Am imaginat scene sângeroase, rupte din filmele horror la care, atunci când mă uit, îmi acopăr ochii și întreb dacă au trecut.
Nu cred în justiția divină, dar nici legea talionului nu mi se mai pare o idee atât de bună.
Oamenii plătesc pentru nesăbuințele lor prin faptul că devin din ce în ce mai nesăbuiți. Într-un fel chiar mă bucur că nu mi-am pus niciunul din planuri în aplicare. Aș fi tras poate un semnal de alarmă care i-ar fi făcut să se
Politica si carnea de porc cad greu la stomac
Foto: Valeriu Mladin
Atâta ură am văzut zilele astea din urmă, cât să-mi ajungă pentru zece vieți. Am văzut, n-am simțit. De simțit, n-am simțit decât dezgust, o amăreală de fiere pe cerul gurii, de parcă de o lună încoace o duc tot într-o criză biliară.
La naiba și cu rețelele astea de de-socializare, mulți și-au mai dat arama pe față. Greața nu mi-a fost provocată de candidații la prezidențiale. Sunt așa cum sunt: mai frumoși, mai urâți, ageri sau tolomaci, versatili sau cabotini. Curați ca lacrima n-au cum să fie, doar dacă nu s-o fi transformat scena politică
Se-ntampla sa mi se para ca urasc
Relațiile construite din interes și întreținute din obligație.
Fantoșele. Cabotinismul.
Recunoștința mărturisită printre dinți, fără convingere. Mulțumirile și plecăciunile otrăvite de umilință.
Să fiu pusă în situația de a cere ceea ce mi se cuvine.
Să fiu manipulată, prostită, ademenită pe-un drum pe care singură n-aș fi pășit niciodată.
Oamenii în care am crezut și care s-au dovedit spâni. Cărora le-am întins o mână, iar ei m-au tras în fântână. Care au făcut tot ce le-a stat în putere să-mi demonstreze că nu sunt cu nimic mai bună decât ei, în loc să se străduiască să mă convingă că împreună putem fi mai buni.
Pe cei care cred că banii pot cumpăra, rezolva, înlocui orice. Pentru
Recent Comments