Vrei sa fii liber/a ca sa ce?
Clișeul “second thoughts” își găsește materializarea (mai des în pelicule romantice, mai rar în viață) în scena fugii de la altar. De fapt, nu cunosc prea multe cazuri, doar unul, în care n-a fugit propriu-zis de la altar, slujba s-a oficiat, dar noaptea nunții n-a mai a avut loc, fiindcă proaspăta nevastă a dat bir cu la fel de proaspătul naș. Au trăit fericiți până n-am mai auzit nimic de ei.
În afară de încărcătura dramatică nu văd sensul unei asemenea răzgândiri de al doișpelea ceas. O nuntă în zilele noastre presupune ceva timp, ceva pregătiri, ceva investiții. Implică o grămadă de lume. Ai timp să-ți vină
Learning to fly
De câte ori m-am despărțit de cineva, acel om a murit pentru mine. Când te înstrăinezi de-o persoană, nu contează cât de mult a însemnat pentru tine până în acel moment, ea încetează să mai existe. Nu o mai poți întâlni niciodată, pe lumea asta sau așteptând răbdător să-ți treci vămile spre alte lumi.
N-o mai recunoști și de te-ai izbi de ea pe stradă, și de-ai împărți perna cu ea, și de ți-ar rupe din pâine și ți-ar bea apa din cană.
O uiți, ți-o ștergi din amintiri și din sânge.
Nu la asta se referă mersul înainte? Nu asta înseamnă să pui punct
Si-atunci, de ce?
De câte ori n-ai zis, prăbușit din înaltul celui de-al șaptelea cer, la ce bun tot efortul, toată energia consumată, toate clipele pierdute în reverie sau, dimpotrivă, muncind pe brânci pentru împlinirea unui vis, dacă tot a fost în cele din urmă să se aleagă praful? Mai merită să miști un deget, să ți-o ia inima la galop, să te dai, încaltea, dimineața jos din pat, dacă șansele să reușești să duci la bun sfârșit ce ți-ai propus sunt atât de fără însemnătate?
Cu ce am prin casă, prin cămară, plus un regim bine gândit și-o raționalizare cumpătată a resurselor, aș putea să nu mai pun piciorul peste prag
Nimic nu ma starneste mai tare decat resemnarea
Cunosc oameni care se mint încontinuu. Printre cele mai răspândite minciuni sunt: nu-i vina mea, eu am făcut tot ce-a depins de mine, soarta e de vină, prea târziu ca să mai pot schimba ceva.
Scuze. Justificări. Mistificări.
Le știu, am jonglat cu ele și cât timp le-am putut susține a fost bine.
Adevărul este că sunt un circar ratat. De câte ori am încercat să păcălesc (inclusiv pe mine) am fost scoasă din arenă în huiduieli.
Șansa pe care mi-am acordat-o, fiindcă altfel nu s-a putut, a fost asumarea.
Când ceva nu merge, știu că e numai vina mea. Când ceva nu-mi iese, știu sigur că n-am făcut
Detoxifiere
Despre moda detoxifierii organismului am aflat, cu ani în urmă, urmărind un reality show pe un post gen Travel, sau așa ceva. Un grup de adepți, prin care se rătăciseră și niște urmași de-ai lui Toma Necredinciosul aduși acolo cu scopul delarat al producătorului de a-i converti, fusese izolat într-un fel de lagăr al vieții sănătoase și supus unui regim drastic: somn pe sponci, multă mișcare, mâncare verde și clisme cât cuprinde. După câteva zile erau puși să-și pescuiască și să-și studieze îndeaproape materiile fecale, ca să se convingă ce putori au putut elimina din mațele lor îmbuibate cu junk food și înmuiate cu băuturi carbogazoase. Telespectatorii voyeriști, împreună cu
Uneori, inainte de micul dejun, incerc sa cred sase lucruri imposibile
“Eu joc conțina oarbă cu fantele, și am eu merchezul meu. Bunioară, cărțile le țiu în stânga și joc cu dreapta; am bătut cu fantele, pui cărțile bătute jos, și fantele la loc în mâna stângă, pentru altă ocazie…”
Nu sunt o credincioasă. Spun drept că nu cred în foarte multe lucruri, iar în cele în care (încă) mai afirm că aș crede, mai degrabă mi-e teamă, mi-e jenă, mi-e nu știu cum să spun că nu.
Nu știu dacă m-am născut sceptică, prevăzătoare, dacă bănuiala că nimic nu-i așa cum pare a fi o am în sânge, moștenită transgenerațional, sau dacă m-am transformat pe parcurs lovindu-mă
Intelesuri
Încă nu pot vorbi despre ei doi. Fiindcă nu și-au înțeles rostul, de ce li s-au intersectat viețile, ce-ar fi trebuit să priceapă din încrucișarea de pași care aproape le-a frânt suișul?
Îi revin obsedant în minte tânguirile, cum că ea n-o să uite și n-o să ierte niciodată. N-a uitat și n-a iertat, deși a protestat și și-a lovit sternul cu pumnii. Iar dacă ar fi putut, și-ar fi scos și inima din piept și-ar fi albit-o în deznădejde.
Neînțelesul îi chinuie încă. Nu totul poate fi explicat, asta știu. Dar nu îi ajută.
Așa cum știu și că nu le-ar fi de folos
Umbre
Povestim și ne smulgem una alteia de pe buze cuvintele, aceleași cuvinte pe care eu le gândesc în timp ce ea le rostește, sau invers, nu mai știu decât că vocile ni se amestecă și am strania impresie că mă privesc într-o oglindă.
Habar nu am de unde vine, prea puține lucruri știu despre ea și fără importanță, pentru ca fenomenul să capete o explicație logică. Tot ce ne-a despărțit cândva a dispărut, drumurile noastre începute de la capete diferite, și până la un punct paralele, s-au împletit brusc, s-au suprapus și par acum să curgă fără cusur în aceeași direcție.
Mă mai opresc câteodată să ascult, tac o
Recent Comments