Dragostea e una
I-a fost foarte teamă o vreme că s-ar putea îndrăgosti încă o dată, de-un altul. Știa atât de bine că atunci nimic n-ar mai fi putut-o îndupleca. Că ar fi trebuit să plece ca trasă de-un fir nevăzut, ca sub puterea unui blestem. Și i-ar fi părut atât de rău, pentru toți anii petrecuți împreună, pentru fărâma aceea de viață a lor, risipită precum cenușa unui mort dintr-o urnă spartă.
(Foto: Costica Acsinte)
… citiți pe Catchy.ro
“Singurii oameni cu adevarat fericiti sunt femeile maritate si barbatii singuri”
“N-am noroc, ce să fac,
Niciodată soarta nu mi-a zâmbit…”
Când vine vorba despre norocul la bărbați, primele care se înscriu la cuvânt nu sunt amărâtele care n-au pus mâna în viața lor pe vreunul. Nici cele care trăiesc într-o sihăstreala asumată. Nici prea pretențioasele care pur și simplu nu-și pot coborî standardele ori cele care așa au înțeles ele, că un bărbat înseamnă șosete murdare infectând subsolul patului matrimonial, sforăituri noaptea și râgâituri la masă, sex sub acoperirea datoriei conjugale, autocrație domicilieră. Nu se leagă la cap, coafura nu rezistă barișului strâns legat la ceafă, vai de mama lui de volum.
Micuțele bârfitoare
Veneam de la școală mai demult cu fiică-mea și cu o colegă de clasă, care avea același drum cu noi. Ele două pe bancheta din spate a mașini, eu la volan.
- Ai auzit-o, tu, pe aia ce zicea? Că are vilă cu piscină și lănțișor de aur de 24K? Pfui, și ea e o sărăntoacă, am fost cu ea la grădiniță și știu eu mai bine. Stă la bloc și n-are nici mașină.
Continuarea, pe Catchy.ro.
Fericirea ne face anoști
Am avut o copilărie frumoasă, fiindcă așa a fost să fie, să am un tată extraordinar. Avea 41 de ani când m-am născut și nu trebuie s-o mai spun eu acum, că pentru cineva născut în 1929, 41 de ani era o vârstă. Mă uit acum la mine și la cei de-un leat cu mine și nu văd maturitatea și înțelepciunea celor care și-au trăit copilăria în lipsuri și chinuri, în timpul războiului, adolescența în perioada tulbure de reconstrucție și tinerețea în ritm de marș forțat. La 40 de ani ei erau bătrâni și la minte și în ridurile de pe frunte.
Tatăl meu a știut să-și
Cei mai frumosi (sau mai urati) ani
Răsfoind un blog care mi-e foarte drag, cel al Prințesei, mi-a venit o idee: ce-ar fi să caut eu în arhivă (impresionantă, by the way), să văd cum a încheiat ea cel mai urât an din viața mea. Curiozități de pisică (se zice că mai toate își găsesc sfârșitul așa).
Și ce să vezi, Prințesa a avut un 2009 de poveste. Chiar cred că de fapt în 2009 s-au pus bazele Regatului.
Nicio surpriză: în timp ce tu plângi în pumni, plângi cu vorbe, ca o babă, într-un alt colț de lume, sau la doi pași de tine, alții țopăie de
Hell’s Kitchen
Nu sunt un fan al emisiunilor culinare. N-am urmărit niciun show cu bucătari. Aș găti de plăcere, dacă nu aș face-o din obligație. Prințesa Margareta mărturisea odată că în week-end-urile de la Săvârșin se relaxează spălând vasele, dar tot MS mai spunea și că este convinsă că dacă ar fi nevoită să presteze zilnic această activitate, s-ar transforma într-o corvoadă.
Uneori, da, este o corvoadă să îți legi șorțul la sfârșitul unei zile de muncă și să îți sfărmi biata minte care ți-a mai rămas lucidă ca să incropești un meniu. Unul care poate fi apreciat, mestecat în cel mai bun caz, sau plimbat prin farfurie cu un aer perplex-dezgustat, situație
Sunt fericita doar cu dorinta asta
Încerc să fiu pragmatică. Fac presiuni mari asupra mea, nu doar ca să mă desprind din temnița mea interioară (fiindcă este o temniță, am ziduri înalte și groase, sârmă ghimpată, un întreg sistem de apărare, pentru ca nimic din afară să nu pătrundă și nimic dinlăuntru să nu transpară), dar și să nu privesc peste umăr mai mult decât ar fi absolut necesar pentru propria mea securitate.
O lume a ta, construită potrivit felului tău de a fi, personalității tale, conformă cu năzuințele tale cele mai intime, în care să te retragi pentru a te odihni de toată presiunea socialului, poate
Ce-i mai bine pentru copil
E clar, clar, clar ca lumina zilei că un copil se naște din doi părinți și nu poate fi despărțit de niciunul dintre ei decât prin moarte. Și chiar și-așa, va continua să-i poarte spiritul, sângele, memoria.
Clar că un copil nu aparține de drept nimănui, chiar dacă legătura cu mama e mai specială, are un avans de nouă luni și e de netăgăduit că se simte altfel.
Sigur că orice tată își iubește copilul, dacă e întreg la minte și la suflet, o dragoste externalizata, ex-corporae, poate mai cerebrală și mai asumată chiar decât a mamei, care, și ea, dacă nu-i vătămată nici la cap și nici la
I believe I can fly!
Se spune că nu-i atât de important să câștigi, cât să participi. Că nu contează dacă treci primul sau ultimul linia de finish la maraton, cât faptul că ai izbutit să îți depășești limitele și să nu te dai bătut. Nu în ultimul rând, că nu destinația pe care ne-o propunem ar fi cea care ne califică în topul cutezanței, ci drumul, parcursul pe care ni-l alegem și mai ales modul în care reușim să ne atingem țelurile.
Când vine vorba despre vise, sky is the limit. Orice dorință ne-am pune, ochii ni se îndreaptă spre cer. Și ori de câte ori viața ne toarnă plumb în optimism, tot acolo, departe, ne
Baloane de sapun
Ne temem foarte tare să nu ne ratăm și avem impresia că trebuie să tragem tare pentru asta, să muncim până ne sar capacele, “să facem carieră”. Mamă, ce tare mă scoate din sărite expresia asta demonetizată! (Sau demonizată, nu știu). Eu cred că o carieră înseamnă să faci gaură-n cer, să vii cu ceva nemaivăzut și nemaiauzit în domeniul în care cu onor activezi, în profesia ta, aia care te-a ales ea pe tine, nu cea pe care ai ales-o tu, fiindcă era la modă sau “se cerea” pe piața muncii (altă expresie dătătoare de draci).
Dacă ai reușit să te cațeri într-o funcție nu
Recent Comments