Intamplator sau nu
Anul acesta mi-am luat cu mine în vacanţă trei cărţi, ca de obicei: Dragă viaţă (Alice Munro, care a primit în 2013, la 82 de ani, premiul Nobel pentru literatură), Casa Spiritelor, pe care de mult îmi doream să o citesc, ca să pot vedea pe urmă şi filmul (Meryl Streep, Winona, Banderas… dar am şi eu o fixaţie, întâi cartea, apoi ecranizarea) şi o culegere de povestiri, tot de-ale Isabelei Allende, la care m-a atras irezistibil titlul (Povestirile Evei Luna).
Fiindcă începe să mă lase vederea şi încă nu mi-am făcut curaj să-mi încalec o pereche de ocheţi pe nas, n-am reuşit să termin decât două dintre ele, şi asta cu mare chinuială.
Pentru prima zi de
Buna, ce faci?
M-a întrebat cineva ieri ce-am mai făcut. (De când nu ne-am mai vazut, firește, iar asta cred că s-a întâmplat cu vreun an în urmă. Plus sau minus).
Nu sunt niciodată pregătită pentru întrebarea asta, fiindcă aproape niciodată nu-mi ajunge timpul și cu toate astea permanent am impresia că nu fac nimic. Că nu mi se întâmplă nimic. Că nu fac să mi se întâmple nimic.
Când sunt întrebată ce mai fac spun bine, iar când sunt iscodită ce-am mai făcut răspund: nimic deosebit. Chiar nu-mi vine altceva în minte.
Nu pot vorbi despre prezent și mă feresc, din superstiție, să fac previziuni despre viitor. Planuri îmi fac
Iubirea-i lupta grea
Nu i-am înțeles niciodată pe cei care renunță din start. Se autodemotiveaza spunându-și, ba că nu merită, ba că n-au nicio șansă, înainte de a încerca. Să fii temător nu e o trăsătură de caracter, motivația de genul “așa sunt eu” e doar un paravan pentru delăsare.
Să îndrăznești e o chestiune de educație, iar mie recunosc că mi s-a repetat din copilărie atât de des “nu există nu pot, există nu vreau”, până când mi s-a mai format o circumvoluțiune pe creier. Una responsabilă cu temeritatea, cu curajul.
Am îndrăznit să fac schimbări majore în viața mea profesională, “civilă”, să trag linie și să o iau de la capăt de câte ori a fost nevoie. De câte ori drumul
Intre diva si gospodina: Mrs Potter
Parenthood este un serial american produs de NBC și transmis la noi de HBO. Premiera celui de-al cincilea sezon (și ultimul) este programată pentru data de 25 septembrie.
Multe dintre situațiile și subiectele abordate pot fi privite și drept un fel de “propagandă” pentru familia tipic americană. Realitatea lor, chiar tratată într-un registru dramatic, n-are cu siguranță nimic de-a face cu realitatea noastră, românească. Dar nici Dallas-ul anilor ‘80 n-avea și totuși îl urmăream cu sufletul la gură (cum mai suferea ea, Sue Ellen, săraca!).
Una peste alta, mie mi-a plăcut Monica Potter, alias Kristina Braverman. O căutare pe Google mi-a
Hei, ia-o mai incet!
Nu știu dacă noi, femeile, avem în gene tendința de a ne preda cu arme și bagaje Casanovilor de tip nou, dar e un fapt deja stabilit că băieții buni nu ne atrag. Nu de la început și nu atât cât fustangiii, mincinoșii, lăudăroșii, cocoșii cu ouăle de aur, care stăpânesc cel mai bine arta dansului nupțial, dar aproape deloc spre nicio șansă pe cea a unei relații pașnice și de durată. Ori, ce oroare (pentru ei, nu pentru noi), a unei căsnicii.
Textul integral, pe Catchy.ro
Cartea sau filmul?
Viața și o conjunctură fericită m-au adus o dată, o singură dată (genul acesta de întâmplări fac parte din categoria miracolelor, iar miracolele pot fi ușor identificate de coincidențe prin faptul că nu se repetă și nu sunt întâmplătoare) față în față cu un personaj cu aură de legendă pentru mine: Tudor Caranfil.
Întâlnirea s-a produs la un eveniment care ar fi putut fi catalogat drept monden, fie și fiindcă puteai pleca de-acolo cu niște selfie-uri mortale cu vedete.
Faptul că un guru al cinematografiei acceptă să schimbe câteva impresii cu o admiratoare a sa, care nu se declară cinefilă, dimpotrivă, recunoaște că mai întâi
Cand te indragostesti
El are o familie care s-ar potrivi oricui, în orice context, doi copii, o soție iubitoare pasionată de grădinărit și o casă cu peluză.
Ea duce o viață monotonă, un pic prea tihnită, lângă un soț mereu ocupat.
Făgașurile pe care lunecă viețile lor prind a se adânci, înțepenind curgerea timpului într-o rutină, dulce pe-alocuri, exasperantă uneori, izbăvitoare totuși în situații și conjuncturi mai dramatice (cum ar fi pierderea copilului născut cu o gravă malformație).
Se ciocnesc într-o librărie, târguind cadouri alese la nimereală, în ultimul ceas. Și se reîntâlnesc apoi în trenul care-i duce pe amândoi spre căminele lor (încă) primitoare.
El vrea să o revadă și-i aține calea. Ea acceptă jocul
Lumea tiganilor
Gherghinei, în timp ce-și întindea rufele la uscat, porcii lăsați liberi prin curte îi mâncaseră bebelușul nou-născut, care dormea într-o covățică. Gherghina înnebunise de durere. Rătăcea pe străzi mormăind ca un animal, iar copiii o vânau, aruncând în ea cu pietre.
Cititi tot, aici: Lumea tiganilor
Cartile care ne-au facut oameni
M-am prins în leapșă, deși nu-mi place. La alergat n-am fost bună niciodată. Dar mi-am zis că o să fie ușor, o leapșă virtuală nu cere abilități de atlet, doar îți pune mintea la contribuție.
“Numește 10 cărți” suna provocarea și am acceptat-o. Am făcut o listă sumară și evident nedreaptă, care spune câte ceva despre mine, totuși.
Unii au refuzat-o, pe motiv că “nu pot alege”, că “toate cărțile…”, că “fiecare în parte…”, că “e o prostie”. Normal că e greu să alegi și că lista e vie, se schimbă de la un moment la altul, în funcție și de starea de spirit. Normal că, obligat să te
What if?
Ai stat vreodată atât de aproape de cineva, încât să-i simţi răsuflarea şi totuşi să te simţi atât de departe de el, încât să nu-i poţi auzi, nu doar şoaptele, dar nici strigătul, oricât de mult te-ai strădui, oricât ţi-ai dori. Să nu-i poţi citi nici măcar de pe buze, ca şi cum n-ar vorbi aceeaşi limbă cu tine, imposibil de recunoscut?
Şi totuşi omul acela să-ţi fie fiinţa cea mai intim legată de tine, cel lângă care trăieşti, respiri, suferi, ca două forme de viaţă îngemănate, lipite, dar înotând fiecare în sacul său vitelin, despărţite de un perete subţire, transparent şi indestructibil.
Recent Comments