Bunuri de lunga folosinta

Cumpar tot felul de lucruri, de care nu am nevoie, pe principiul “daca ma tin si-o luna, tot imi scot banii pe ele”. Unele se strica dupa prima folosire, altele fac istorie in ograda mea, implinind varste matusalemice, in raport cu pretul de cost.
Cunosc vorba evreului: “Sunt prea sarac, sa-mi cumpar lucruri ieftine”. Fac haz de ea, dar nu o aplic, cu incapatanarea damboviteanului, vesnic in cautare de chilipiruri.
Adun, ca o cotofana hoata, tot felul de maruntisuri, de amulete care sa-mi momeasca norocul, de amintiri ale unor clipe imposibil de oprit in trecerea lor, cioburi de sticla colorata prin care te poti uita direct in soare, sau prin care mai poti vedea Luna, in bezna eclipsei totale.
Ma ajuta sa supravietuiesc.
Apreciez lucrul de calitate si nu fac parte din marea cea mare a vulpilor care nu ajung la strugurii copti din vie, decretandu-i dinadins acri. Sunt convinsa ca firmele cu nume de oameni nu si-au castigat renumele doar prin strategii viclene de marketing si campanii publicitare, ale caror brainstorming-uri originale au adus pe pamant Katrinele si Ritele care au devastat cardurile fashionistelor.
Totusi, daca as investi sute de euro in lenjerie intima, de exemplu, probabil as purta-o pe deasupra, ceea ce nu mi-ar face cinste, asa ca ma abtin.
Desi decelez ironia fina din “frumusetea vine din interior”, sintagma aplicata mai ales femeilor urate, grase si sleampete, nu pot considera o rochie, fie ea si de colectie, ca fiind o investitie de durata. La fel cum, confortul pus la dispozitie de calapodul unor pantofi cu tocul de 15 cm, cu semnatura de designer, imi ridica a neincredere sprancenele, facandu-le sa se piarda in vartejul din varful capului.
Am sa o spun, simplu, fiindca nu stiu cum altfel: cred ca educatia, traditiile si calitatile morale sunt singurele bunuri de lunga folosinta in care merita sa investim. Timp, sudoare, munca, viata.
Dragostea, increderea, admiratia castigate, in timp, din partea celor pe care i-am iubit, admirat si carora le-am acordat increderea mea, intr-un barter nemijlocit, mi le-am trecut intr-un patrimoniu de suflet, imposibil de evaluat dupa criterii mercantile.
Pagubos, dupa unii, carora in momentele mele de cadere libera, le dau dreptate.
La ce bun sa investesti in ceva ce nu se vede cu ochiul liber si nu se descopera zgariind, ci excavand?
La ce bun sa tezaurizezi aurul nebunilor, care mai cred in valori autentice, de mult iesite din circuitul comun?
Si la ce mai foloseste o viata traita in afara timpului tau?
Daca ti-ai putea expune colectia de exceptie, intr-o galerie a sentimentelor profunde, a adevarului asumat, a devotamentului, fie si cu intrarea libera, cine ar intra sa priveasca? Si daca ar intra, cine ar crede? Si daca ar crede, cine ar dori sa-l cunoasca pe proprietar?
“Traim intr-o societate de consum” e un cliseu acceptat de toata lumea, exprimat intr-un limbaj de lemn, sec si desigur adecvat. N-ar putea fi versificat nici de Sofocle, reincarnat.
Desi ar fi un titlu foarte potrivit unei tragedii a vremurilor moderne, cu nimic mai prejos in simbolistica decat al oricarei tragedii antice.
Ne consumam pe noi insine. Ne digeram propriile suflete, acordam atentie nemeritata stomacului, in timp ce inimile ni se chircesc si se usuca, ignorate, pierdute in cutiile noastre toracice, devenite temnite ale uitarii de sine.
Intr-o evolutie fireasca a speciilor, ne vom transforma, cu timpul, intr-un soi de indivizi perfect adaptati, care nu vor mai avea nevoie de altii ca ei, isi vor fi perfect de ajuns lor insile.
Sumbra perspectiva, mai sumbra decat gaura neagra care se apropie amenintator de Terra.
NASA a dat verdictul: acum, sau peste 1000 de ani…
Daca va grabiti putin, mai puteti sa-mi prindeti galeria deschisa.
Veti gasi in ea o dragoste, una singura. Multe fantome de poeti. Vinul tare al credintei in oameni. Portrete de copii. Un balon, cu care se poate face inconjurul Pamantului in optzeci de zile. Sau in cinci saptamani.
Iar in centru, sub un mare clopot de sticla, prototipul unei inimi care bate, deconectata de la realitatea hada a acestui aproape sfarsit de lume si de umanitate…

Marilena Guduleasa on Nov 24, 2010