Cuvant înainte
Toate începuturile mele au fost anevoioase. Mi-ar plăcea să am mai multă încredere în mine, dar lipsa aceasta e compensată uneori de încrederea pe care cei din jur mi-o acordă, nu știu nici eu de ce, și care mă obligă să mă mobilizez, să îmi pun papucii invers și să merg înainte, chiar și atunci când mi-ar veni să fac stânga-mprejur și să o rup la fugă îndărăt.
Blogul acesta este, de fapt, un proiect mai vechi al lui Dan, agentul meu literar și mai nou administratorul meu de site. Glumesc, desigur. Oricum, tot ceea ce se vede e munca lui, tot ceea ce se va citi, va fi a mea.
Nu știu care va fi beneficiul cititorilor, dar vă spun care va fi al meu.
Nu pot să spun că “îmi plac” foarte multe lucruri. Peste etapa aceasta sar foarte ușor. Apoi mă îndrăgostesc. Iremediabil. Pe viață. Și când iubesc devin posesivă, avară.
În scris, tendința aceasta se acutizează, toate textele cărora le dau drumul în spațiul virtual am senzația că nu-mi mai aparțin. Probabil că același sentiment de înstrăinare îl au și cei care își trimit manuscrisele la tipar.
Blogul acesta va fi ca o bibliotecă personală, în care să-mi adun gândurile, să le dau o formă cât de cât fixă, să mă pot întoarce la ele să le rasfoiesc… poate când voi fi bătrână și degetele mele anchilozate de artrită nu vor mai putea tasta.
Oriunde am scris, oriunde am publicat, am făcut-o din tot sufletul, ca și cum mi-aș fi scris mie, ca și cum aș fi scris doar pentru mine. La fel va fi și aici, doar fără “ca și cum”…
Nu știu dacă voi semna vreodată pe o copertă de carte. Nu mi se mai pare atât de important.
Cu mult mai important ar fi să reușesc să-mi adun toate nimicurile vieții laolaltă, într-o poveste atât de frumos alcătuită încât să ajung să o aud povestită și de alții. Ca și cum ar fi a lor.
Poate că-mi va fi mai ușor așa să mă recunosc…
Blog
17 comments already | Leave your own comment
Gabriela
4/21/2014 | 9:33 am Permalink
Sa fie intr-un ceas bun! Mult succes!
Oana
4/19/2014 | 2:35 pm Permalink
Dragilor, inca un proiect comun… Ma bucur! Sincer!
CristinaC
4/18/2014 | 4:51 pm Permalink
Felicitări. Sa fie cum iti doresti! Eu te voi citi mereu!
lotusull
4/17/2014 | 8:10 pm Permalink
Deci, ti-ai facut casuta ta – foarte bine mi-am zis eu zambind
Din ce-am trait eu stiu sa-ti spun ca scrisul, printre altele, si vindeca. Uneori si construieste acolo unde aparent sunt doar ruine. Eu iti doresc sa construiesti frumos tot ce vei simti tu nevoia
Marilena
4/17/2014 | 10:08 pm Permalink
Deci… e bine. Cu asta ar fi trebuit sa incep, dar am scuza ca sunt Rac, fac lucrurile de-a-ndoaselea…
mika
4/18/2014 | 3:33 pm Permalink
Da, ai dreptate lotusull, asta este, “scrisul, printre altele, si vindeca!!!”
lotusull
4/20/2014 | 11:17 am Permalink
Mika, daca simti nevoia, daca simti ca undeva inauntru tau e plin si cuvintele te-ar putea ajuta sa evacuezi acel plin… E foarte simplu sa-ti faci un blog. Sau daca inca nu esti pregatita ptr un exercitiu de exhibare publica – caci un blog implica si asta printre altele, poti insira cuvinte pe-o hartie reala ori virtuala – si acolo le citesti doar tu. Iti dai seama, eu pastrez niste caiete cu ganduri de-ale mele scrise acum aproape 20 de ani; am asa un sentiment cand le rasfoiesc, cand ma vad cum eram, cum simteam…
Marilena
4/17/2014 | 7:44 pm Permalink
Mika, dar nu trebuie sa astepti sa ma satur eu, ca sa incepi tu. Inteleg ce spui, eu niciodata n-am putut invata nimic, altfel decat cu creionul in mana, subliniind, rescriind. E un exercitiu benefic, lamuritor sa-ti scrii gandurile, sa le pui pe hartie. Sa ti le disciplinezi. Altfel tare le mai place sa se amestece…
Sunt oameni pe care am contat, ca cititori, fara de care n-as fi avut niciodata motivatia de a scrie si de a publica. Oameni care mi-au fost alaturi inca de la inceput si pe care ii pot numi prieteni fara nicio ezitare, desi pe multi dintre ei nu i-am intalnit niciodata in realitate. Eu mi-am construit o lume din scris, o lume in care ma simt implinita. Vorba Maiei, din reclama la cafea: si mi-as dori sa nu se termine nicicand!
mika
4/18/2014 | 3:35 pm Permalink
Uneori, e singura lume care conteaza- aceea pe care ai construit-o in scris, oamenii aceia care te citesc si-ti raspund fara sa te stie… pe care-i simti, care te simt…
Multumesc Marlene!
mika
4/17/2014 | 5:50 pm Permalink
Eu voi citi mereu. Imi place sa te citesc!
Zi-am mai zis, te citesc si cad pe ganduri, de multe ori!
intr-o zi, cand te vei satura de scris, sa ma ajuti sa am si eu un blog, as scrie nopti si zile despre ce-am trait, ce-am simtit, ce-am lasat in urma, ce m-a urmarit, ce m-a daramat, ce m-a ridicat…
simona
4/17/2014 | 2:34 pm Permalink
Sa fie un inceput bun, Marilena. Acest blog sa fie exact “biblioteca” pe care ti-o doresti. Beneficiul meu va fi un abonament pe termen lung la “el”. Ma bucur de tot ceea ce scrii. Succes!
Cu drag si admiratie, Simona
Marilena
4/17/2014 | 2:51 pm Permalink
Simona, o iau ca pe o promisiune! Multumesc!
ioana
4/17/2014 | 2:04 pm Permalink
Să fie cum îţi doreşti! (Cât despre carte, cred că agentul tău literar ar trebui să ia hăţurile în mâini şi să mişte lucrurile… Las’ că-i zic eu!)
Marilena
4/17/2014 | 2:49 pm Permalink
Inca e ocupat cu site-ul, Ioana. Ia-l incet, fii blanda cu el!
Alina Grozea
4/17/2014 | 2:03 pm Permalink
Succes, draga mea! Sunt sigura ca va fi un blog foarte vizitat, sper ca nu atat de vizitat ca al meu.
Just kidding! :DDD
Marilena
4/17/2014 | 2:45 pm Permalink
Multumesc, Alina! (Eu sper ca da! )
Alina Grozea
4/18/2014 | 12:25 pm Permalink
Ok, atunci razboi sa fie!
Deci tre’ sa ma apuc sa postez oleaca mai des de o data la 4 luni. :)))