Love and marriage
Am auzit multe păreri, unele solid argumentate, că viaţa în doi te-ar depersonaliza. Că obişnuinţa de a gândi din perspectiva celuilalt ar ajunge în timp o a doua natură, potrivnică înclinaţiilor tale fireşti, opusă nevoilor şi năzuinţelor tale. Că viaţa ta s-ar împărţi în “înainte” şi “după”, iar “înainte” ar putea însemna o cu totul altă persoană, liberă, independentă, în timp ce “după” n-ai mai avea vlagă şi instincte proprii de supravieţuire. Că dragostea ar fi o boală, un dezechilibru funcţional din care, netratat la timp, ai putea ieşi stigmatizat pe veci, purtând în contorsionările şi răsucirile spiralei tale genetice o malformaţie pe care să o perpetuezi transmiţând-o
Unde se termina dragostea
Spunea Aurora Liiceanu odată… mi-a rămas în minte, fiindcă m-a și amuzat, m-a și întristat: toate domnișoarele acelea care bat bulevardele, cluburile, care apar la televizor în tot felul de emisiuni inepte, fluturându-și silicoanele și țuguindu-și botoxul, n-au nici ele, cum nici fetele simple, de la țară (sau de la oraș, totuna) alt gând, decât să se mărite. Să-și găsească, nu marea dragoste, că toate știu (știm) că ăsta e un vis frumos și trecător, cât un bărbat care să le ia sub aripa lui protectoare, un om de treabă, serios, de familie, pe care să-l aștepte cu masa pusă, căruia să-i nască un copil – poate
Bonjour, tristesse!
https://www.youtube.com/watch?v=BOByH_iOn88
Sunt încă nişte copii, dar vorbesc despre dragoste, despre fidelitate, despre devotament şi încredere. Bineînţeles că nu se pot fixa într-o relaţie. Bineînţeles că dragostea pe care o experimentează ei este doar un preludiu al celei adevărate, care va veni mult mai târziu. Nimeni nu va scăpa. Iar dacă nu va veni, o vor inventa, fiindcă nimeni nu poate trăi fără să moară măcar o singură dată de dor, apoi să renască din cenuşa acelei iubiri purtând stigmatul ei ca pe un trofeu, ca pe un certificat de maturitate.
Ca şi cei de la adunările alcoolicilor anonimi (sau dependenților de diverse lucruri care
Pentru o viata sanatoasa
Două sunt miturile cele mai vechi şi mai uzitate la români, care amestecă într-un mod foarte ingenios şi neaşteptat (pentru alte popoare) două dintre cele mai plăcute îndeletniciri ale rasei umane: sexul şi mâncatul.
Dacă Elizabeth Gilbert a lansat cu mare succes şi priză la public “Mănâncă, roagă-te, iubeşte”, românul, mai pragmatic, zice: “Dragostea trece prin stomac”. Şi tot el mai spune şi: “Pofta vine mâncând”.
Acum, să ridice primul/prima piatra cine n-a experimentat vreodată în viaţa lui, voit sau forţat de împrejurări, fie abstinenţa, fie dieta prin înfometare. Există şi o parabolă, de la Anton Pann citire, cu măgarul lui Nastratin Hogea, care taman când să se-nveţe fără
Pune mana, muta-ti gandul!
Sunt câteva teme obsedante pentru femei, încă de la grădiniță: mă iubește, nu mă iubește, și dacă mă iubește o să mă înșele, și dacă o să mă înșele o să mă părăsească, și dacă o să mă părăsească se va mai întoarce vreodată la mine, și dacă nu se va mai întoarce am să mă mai îndrăgostesc vreodată, și dacă am să mă îndrăgostesc am să fiu iar iubită, înșelată, părăsită?
Există suflete pereche, există marea, sfânta, unica dragoste sortită pentru fiecare, și dacă există cum poți să fii sigură că ai găsit-o, și dacă ai găsit-o cum să faci să n-o pierzi, și dacă o pierzi, ce
Safe love
Câtă vreme “ai pe cineva”, sau relația în care te afli nu-ți ridică mari semne de îndoială, prietenul cel mai bun rămâne prietenul cel mai bun și-atât. E singurul care te-a văzut, în afara soțului sau a iubitului, cum te dai jos din pat dimineața ciufulită și nefardată și singurul – tot în afara celui dintâi – alături de care ți-ai băut cafeaua în pijamale ponosite, într-o zi de vacanță în care ați împărțit – toți patru, sau toți trei, sau toți cinci – aceeași cameră, același cort, aceeași saltea de plajă sau același sac de dormit.
I-ai plâns pe umăr și te-a consolat fără să pară
Divortul nu dureaza trei ani
Am cunoscut destule cupluri care, deşi despărţite sentimental, legal, moral, cum vreţi s-o luaţi, au continuat ani la rând să stea împreună, uneori sub acelaşi acoperiş, alteori la zeci de kilometri distanţă, fără să aibă totuşi zvâcul acela de-a o apuca pe un drum nebătătorit. Până la urmă au făcut-o, dar nu din proprie voinţă, cât împinşi de absurdul situaţiei.
Nu-i mereu vorba despre curaj, uneori separarea tergiversează din motive obiective: nu-ţi poţi lua tăgârţa-n spate aşa, oricum, mai ales când ai şi copii. Iar alteori (de cele mai multe ori) tergiversează divorţul în sine: ba nu se prezintă una din părţi, ba cere amânare, ba una s-au înţeles acasă în
Despre dragoste și prietenie
Nu cred că o dragoste se poate transforma vreodată, somewhere, somehow, într-o frumoasă prietenie. Poate că doi oameni care au crezut că se iubesc pot să-și dea seama la un moment dat că se armonizează unul cu celălalt mai degrabă în sfera mentală decât cea erotică. Și-atunci “se despart” convențional, ca să rămână de fapt împreună ca amici, camarazi pe viață.
Dragostea nu se poate metamorfoza în prietenie, așa cum nici prietenia nu se poate converti în dragoste. Dragostea și prietenia sunt religii diferite.
Există dragostea la prima vedere, cea irațională, flama, săptămâna chioară, care n-are nevoie de preludiu. Se întâmplă
Love me tender
“Repectă-mă mai puţin, iubeşte-mă mai mult…”
Pe vremea bunicii, a “respecta” o femeie se traducea prin a nu face anumite gesturi cu tentă explicit sexuală faţă de ea. Bărbatul îi săruta mâna, numai după ce îi cerea permisiunea şi nu îi oferea braţul, înainte de a o cere părinţilor. “Îmi daţi voie?”, trebuia să întrebe el mimând nesiguranţa. “De ce nu?”, venea răspunsul ei, însoţit obligatoriu de o fluturare din gene, feciorelnic sfioasă. Ce se alegea după nuntă din acest respect, e deja istorie.
Tradiţia s-a păstrat, cu derogările venite din emanciparea sexuală şi revoluţiile aferente, până în zilele noastre. Băieţii au
Ce vor femeile
Trăim vremuri nebune. Și nu doar din perspectiva crizei economice, a șomajului, a goanei după bani, joburi, realizări materiale care să ne definească, să ne asigure supraviețuirea, ascensiunea pe scara socială, recunoașterea meritelor, confirmarea în societate, în mediul în care viețuim.
Trăim vremuri nebune de însingurare, vremuri în care socializăm din disperare, cu disperare. Vremuri în care dacă ne mai rămâne timp să deschidem o ușă, alta decât cea de la birou, ne simțim recunoscători. Vremuri în care părinții trebuie să-și anunțe dinainte vizita la proprii copii, ori copiii la proprii părinți, fiindcă programul unora, ca și al celorlalți, e atât de bine drămuit
Recent Comments