Misoginism de gradinita
Poate că, din ceea ce scriu, unora mai sensibili să li se pară că aş avea “ceva” cu bărbaţii. Dimpotrivă, eu, dacă am ce am, cu femeile am. Mai întâi şi mai întâi fiindcă ele nasc, cresc şi educă băieţi pe care, mai târziu, alte femei îi vor considera “misogini înrăiţi”. Apoi, fiindcă se complac, se victimizează, dau prea mult din gură, fără să facă în realitate mai nimic pentru condiţia lor umană.
Fără să generalizez (deşi excepţiile sunt atât de puţine încât aproape că nu contează) când într-o familie există o fată şi un băiat, fata e cea care trebuie să strângă jucăriile
Despre dragoste și prietenie
Nu cred că o dragoste se poate transforma vreodată, somewhere, somehow, într-o frumoasă prietenie. Poate că doi oameni care au crezut că se iubesc pot să-și dea seama la un moment dat că se armonizează unul cu celălalt mai degrabă în sfera mentală decât cea erotică. Și-atunci “se despart” convențional, ca să rămână de fapt împreună ca amici, camarazi pe viață.
Dragostea nu se poate metamorfoza în prietenie, așa cum nici prietenia nu se poate converti în dragoste. Dragostea și prietenia sunt religii diferite.
Există dragostea la prima vedere, cea irațională, flama, săptămâna chioară, care n-are nevoie de preludiu. Se întâmplă
Daca internet n-ar fi, nu s-ar mai povesti!
De când n-am mai scris despre subiectul care mă înfurie şi mă incită, mă revoltă şi mă seacă, mă ademeneşte, dar mă şi exasperează, pot şi broda pe marginea lui, dar pot să-l şi desfiinţez şi să-l desfid: internetul?
Eu nu iubesc internetul. Face parte din viaţa mea aşa cum fac multe alte lucruri pe care nu mi le-am dorit şi fără de care am trăit cândva cu mult mai fericită. Mă folosesc de el ca de o unealtă la care oricând as putea renunţa. Îmi pierd nemăsurat timp preţios căutând informaţii de veridicitatea cărora mă îndoiesc, şi alt timp de nerecuperat ca să
Cand se despart bunicii
Mă gândisem să scriu cronica unui divorț anunțat subtil de vreo câțiva ani, dar despre care cei implicați nu vorbesc, în virtutea aceleași discreții, iar cei care vorbesc o fac ca și cum n-ar fi trecut pe-acolo și n-ar fi observat ce se întâmplă.
M-am răzgândit, las divorțul, care e până la urmă un deznodământ, și o iau cum se ia, cu începutul.
Cam toate poveștile care urmează își au sorgintea în anii când fetele cuminți și de familie bună aveau două opțiuni la terminarea liceului: facultatea sau măritișul. Cum facultăți erau puține, locurile limitate și concurența acerbă, cu adevărat viabilă rămânea a două opțiune.
Mamele și bunicile noastre s-au căsătorit
Sedusa in noaptea nuntii
Aş fi putut fi victima perfectă a bărbaţilor, dacă nu mi-aş fi dat seama la timp că inima nu trebuie purtată la vedere.
Din mândria prostească, de a mi-o etala în toată splendoarea inocenţei ei, mi s-a tras prima dezamăgire. Şi ultima.
M-am jurat să nu mai spun eu prima “te iubesc” şi nici să nu mai cred atunci când mi se spune, fără să mi se poată şi argumenta.
De ce mă iubeşti, de ce m-ai iubi?… M-am învăţat să-mi etalez mai întâi defectele, pentru a fi sigură că nu trec drept altceva decât sunt. Undeva, în
Love me tender
“Repectă-mă mai puţin, iubeşte-mă mai mult…”
Pe vremea bunicii, a “respecta” o femeie se traducea prin a nu face anumite gesturi cu tentă explicit sexuală faţă de ea. Bărbatul îi săruta mâna, numai după ce îi cerea permisiunea şi nu îi oferea braţul, înainte de a o cere părinţilor. “Îmi daţi voie?”, trebuia să întrebe el mimând nesiguranţa. “De ce nu?”, venea răspunsul ei, însoţit obligatoriu de o fluturare din gene, feciorelnic sfioasă. Ce se alegea după nuntă din acest respect, e deja istorie.
Tradiţia s-a păstrat, cu derogările venite din emanciparea sexuală şi revoluţiile aferente, până în zilele noastre. Băieţii au
Dreptul de a judeca
“Nu-i bine să judeci”, așa se spune. Dar a judeca nu înseamnă neapărat a pune la zid, a emite asupra acțiunilor cuiva o părere bazată exclusiv pe experiențele tale de viață. Și nu înseamnă că ești obtuz, închistat în prejudecăți, nu înseamnă că te erijezi în Curte Marțială, că dai sentințe și condamni ca și cum tu ai fi deținătorul adevărului absolut.
A judeca mai înseamnă și a gândi, de fapt cred că acesta este sensul de bază. Înseamnă a fi de părere, a socoti, a raționa.
Ni se cere să fim toleranți, să rămânem neutri, să nu avem opinii și
Intre iluzie si adevar
Consider minciuna un reflex condiționat de autoapărare. Îl căpătăm în copilărie și îl datorăm unei naivități cu care toți ne naștem.
Suntem învățați că adevărul e cea mai bună minciună și că niciodată nu va fi sancționat. În timp ce minciuna are picioare scurte și odată descoperită nu vom mai fi crezuți pe cuvânt niciodată: nu vom mai avea cuvânt.
Și totuși adevărul de cele mai multe ori e o mărturisire, o confesiune care despovărează un cuget încărcat de o minciună sfruntată, cărată de ceva timp pe conștiință.
Ca să mărturisești un adevăr, obligatoriu mai întâi trebuie să
You go, girl!
Am aflat cândva că există un cod al onoarei între bărbați. Că, așa, mânați cum sunt ei de instincte și predispuși la amor , oricând, oriunde, cu aproape oricine, stăpânind perfect – în teorie și în practică -tehnica simplă a separării dragostei de sex, sunt credincioși totuși unor principii de la care rareori se abat. Iar atunci când se abat, o fac conștienți că vor fi excluși, că vor suporta consecințele, la fel cum fugind din armată știu că vor fi declarați dezertori și vor fi judecați nemilos de Curtea Marțială.
Soția (sau iubita) prietenului cel mai bun, de exemplu, nici nu intră în discuție. Nu poți avea o femeie, după
Ce vor femeile
Trăim vremuri nebune. Și nu doar din perspectiva crizei economice, a șomajului, a goanei după bani, joburi, realizări materiale care să ne definească, să ne asigure supraviețuirea, ascensiunea pe scara socială, recunoașterea meritelor, confirmarea în societate, în mediul în care viețuim.
Trăim vremuri nebune de însingurare, vremuri în care socializăm din disperare, cu disperare. Vremuri în care dacă ne mai rămâne timp să deschidem o ușă, alta decât cea de la birou, ne simțim recunoscători. Vremuri în care părinții trebuie să-și anunțe dinainte vizita la proprii copii, ori copiii la proprii părinți, fiindcă programul unora, ca și al celorlalți, e atât de bine drămuit
Recent Comments