Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Love me tender

3“Repectă-mă mai puţin, iubeşte-mă mai mult…”

Pe vremea bunicii, a “respecta” o femeie se traducea prin a nu face anumite gesturi cu tentă explicit sexuală  faţă de ea. Bărbatul îi săruta mâna, numai după ce îi cerea permisiunea şi nu îi oferea braţul, înainte de a o cere părinţilor. “Îmi daţi voie?”, trebuia să întrebe el mimând nesiguranţa. “De ce nu?”, venea răspunsul ei, însoţit obligatoriu de o fluturare din gene, feciorelnic sfioasă. Ce se alegea după nuntă din acest respect, e deja istorie.
Tradiţia s-a păstrat, cu derogările venite din emanciparea sexuală şi revoluţiile aferente, până în zilele noastre. Băieţii au prietene pe care le duc de mână la o plimbare prin parc şi prietene pe care le tăvălesc în patul părinţilor plecaţi în delegaţie. Şi unele şi altele îşi asumă rolul impus de educaţie sau de ceea ce-şi doresc ele să fie ori să devină ca femei. Mai devreme sau mai târziu, toate află ceea ce bărbaţii par să ştie din instinct, că femeile se împart în două categorii: cele cu care te culci şi pleci, şi cele cu care te culci şi dormi.
Dorinţa de a fi respectată ca femeie, te face să impui nişte limite foarte clare în relaţiile tale cu bărbaţii, unele chiar în dezacord cu ceea ce simţi sau ţi-ai dori să fii făcută să simţi.
Femeile inteligente vor să fie preţuite pentru mintea lor brici şi nu doar pentru cum li se cambrează gamba în pantoful cu toc cui. Chiar dacă beneficiază de ambele atuuri.
Să-ţi ţii feminitatea în frâul inteligenţei e o provocare. O luptă care îţi eclipsează parţial judecata şi îţi amorţeşte simţurile.
Pentru bărbaţi, a fi respectaţi îmbină mult mai armonios reuşita profesională, succesul financiar şi aspectul exterior. Toate astea vin la pachet cu pachetul de muşchi, ca să zic aşa.
Femeilor li se cere tacit să aleagă tabăra în care vor să meargă pentru a-şi petrece minunaţii ani ai tinereţii lor: tabăra blondelor cu sâni voluptoşi sau tabăra intelectualelor, cu ochii mijiţi de miopia agonisită în săli de bibliotecă.
Să fii şi frumoasă şi deşteaptă e un oximoron.
De cele mai multe ori ne dorim exact ceea ce ne e mai greu sa obţinem, iar după ce am obţinut, ne dăm seama că nu ne mai trebuie.
Daca aspectul de Barbie doll e relativ uşor de fabricat având la îndemână atâtea artificii, respectul sexului opus se obţine printr-o strădanie aprigă de a demonstra că eşti mai bună decât varianta ta cu şliţ şi că poţi funcţiona perfect pe cont propriu.
De la a-ţi fi sărutată mâna condescendent, până la a-ţi fi scuturată egal bărbăteşte, e o cale lungă şi spinoasă. Şi, desigur, solitară.
Bărbaţii apreciază şi respectă femeile care le ţin piept, femeile independente, sigure pe ele, puternice, hotărâte, în stare să-şi decidă singure soarta. Dar nu prea le vor la braţul lor şi cu atât mai puţin în pat.
Dacă în societate a fi condus de o femeie este şi nu este o problemă chiar aşa de mare, în spaţiul intim devine o angoasă.
Genul comod se va lipi mai uşor de o asemenea femeie care să-i conducă viaţa şi să ia decizii la care lui îi e lene şi să se gândească. Vedem femei grozave lângă bărbaţi mărunţi la stat şi sfat, şi ne gândim că poate din cauza “contrastelor care se atrag” au ajuns ei să se cupleze.
Realitatea contrazice paradigma: femeile n-au “ales”, au “cules”. Ăştia le-au vrut, ăştia le-au mai rămas. Restul s-au dus după păpuşele…
Dacă în ceea ce le priveşte pe ele situaţia e gândită şi asumată, în privinţa lor lucrurile nu stau tocmai aşa. Leneşului i s-au oferit posmagii,  dar tot n-a fost pe deplin mulţumit, i-a vrut “muieţi”.
Un personaj dintr-un serial de succes este prins de nevastă că frecventează prostituate. Nu, lui nu-i “lipsea” acasă nimic, îşi iubea şi respecta soţia. Dar femeile acelea uşoare îl făceau să se simtă bine,  îi spuneau că e cel mai bun amant pe care l-au avut vreodată (în condiţiile unei concurenţe acerbe). El ştia că e minţit, dar asta nu conta, se simţea puternic, se simţea satisfăcut, îi gâdilau plăcut orgoliul lui masculin, puternic zdruncinat în restul timpului de conştiinţa propriilor lui slăbiciuni,  în faţa femeii remarcabile pe care o alesese să-i fie soţie dar care uneori era mai mult decât putea el duce.
Probabil că nici femeia aceea, ca dealtfel nicio femeie din lumea asta, atunci când a pretins, şi mai mult decât atât, s-a străduit din greu să merite respectul bărbatului, nu s-a gândit atât de departe, nu s-a dorit cocoţată nici pe un piedestal, nici atârnată în cui pe peretele de la Răsărit.
Atunci când şi-a dorit să fie apreciată pentru munca, talentul, priceperea, isteţimea ei, nu şi-a ars la “Cenuşa” fardurile, rochiile sexi ori lenjeria fină de mătase, eternul arsenal al seducţiei feminine.
Tot ce ne dorim este să nu fim privite ca simple jucării sexuale, fără ca asta să însemne că ne dorim, implicit, să devenim asexuate.
Iar atunci când alunecăm pe panta perfecţiunii, bărbatul care şi-a asumat riscul să ne stea alături, să facă gestul salvator: să ne recupereze şi să ne facă să ne simţim şi noi femei, slabe, prostuţe, naive, lipsite complet de logică şi numai bune de tăvălit prin fânul abia cosit.
Să ne jignească în amorul propriu, luându-ne de pe umeri poverile pe care indiscutabil le putem căra şi singure. Să ne iubească în felul ăla naiv, care să ne facă să zâmbim ironic şi să ne avântăm cu liftul până în vârful turnului de fildeş, unde să leşinăm de plăcere, pline de superioritate. Şi chiar dacă n-o s-o recunoaştem niciodată.
Vrem sa fim respectate. Dar… nu chiar atât de mult, dacă asta înseamnă să fim iubite mai puţin.

Categories
Blog

    2 comments already | Leave your own comment

  1. 5/21/2014 | 10:32 am Permalink

    Cu cat o femeie este mai dotata intelectual si capabila sa se descurce singura, cu atat barabtii fug de ea si prefera o femeie mai modesta intelectual pe care ei sa o domine si fata de care sa nu se simta prea obligati nici moral, nici afectiv.
    Am vazut, de-a lungul vietii, femei frumoase, inteligente care au reusit sa atraga barbatii doar pentru o aventura de o noapte sau, mult mai rau, pentru o relatie ascunsa, deoarece, respectivul, era bine insurat acasa cu o tipa net inferioara dar fata de care el era cocosul cel pintenat care decidea viata de familie. Atunci cand a fost pus in fata faptului de a alege intre cele doua femei a preferat sa renunte la relatia clandestina in favoarea celei domestice. Decizia nu l-a facut pe el un barbat mai bun ci doar mai iresponabil. El doar si-a asigurat clandestinitatea pentru alte relatii extraconjugale, ramanand, in aparenta, un om insurat si fidel. Realitatea este ca, de fapt, este un aventurier ce nu are curajul sa-si asume faptele pana la capat si nici sa se alature unei relatii adevarate, careia insa nu i-ar face fata. Si pentru ca stie asta, prefera acea ambiguitate jenanta.

    Respond to this comment

    • Marilena

      5/21/2014 | 11:34 pm Permalink

      Ca sa-l parafrazez pe Caragiale: “In orasul asta de gugumani, in care eu sunt cel dintai!”
      E si asta o solutie, sa te simti puternic, inconjurandu-te de slabi. Destept, printre prosti. Dar mai sunt si cei care isi aleg femei pe spranceana si apoi fac pe dracu’n patru sa le ingenuncheze, sa si le supuna prin forta, cu forta. Uneori chiar reusesc…

      Respond to this comment

  2. Cancel comment

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    *



    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>