Demisia!

Eu zic că am simțul umorului, dar la fel de bine îl am și pe cel al omorului și tare mi l-aș mai exersa pe ăia care inventează bancuri tâmpite pe seama nevestelor. A nevestelor cicălitatoare, asexuate, castratoare, neveste care fug cu cardul ca leopardul, care toacă banii și nervii soților lor, care sunt obsedate de firimituri și își pot da doctoratul în pete, tartru și falsa diaree a sugarului.
Nu deschid o dată televizorul, să nu văd o soție și o mamă responsabilă zâmbind cu indulgența casnicei care își împarte ziua în deșaptezecideoricâteșapte ispășiri pentru tot atâtea păcate de a fi încălcat preceptele din sfintele reviste glossy, Ca să scoată mai apoi la iveală ultimul răcnet al industriei chimice: acidul sulfuric îmbunătățit cu cianură, care ucide 99,99% dintre germenii identificați ai stimei de sine, rușinii și simțului penibilului.
Mi-am cumpărat un calendar de perete, din acela cu 365 de file, pe fiecare câte un banc sau o caricatură și – din două, una e despre relațiile dintre soți. Pentru originalitate, din trei- două sunt și despre soacre.
Pare că nimic nu e mai anacronic în lumea asta cu tendințe absolutist virtuale, decât instituția căsătoriei și – prin extindere – a nevestei.
Mie însămi, toate revistele cu și despre cum să-ți organizezi nunta de vis, isteria asta a planificării în detaliile cele mai nesemnificative (că ce poate fi semnificativ în culoarea huselor de pe scaune sau a chenarului de pe cărțile de vizită care mai nou se pliază precum un plic și în care se pune discret dar obligatoriu darul) mi se pare fățarnică și complet lipsită de sens.
Înțeleg rostul ritualurilor complicate de înmormântare, care te fac în ultimă instanță să suporți durerea, să ignori realitatea, să te concentrezi pe o seamă de nimicuri, în loc să te lași pradă unei deznădejdi care oricum te va copleși, dar mai bine să se întâmple după momentul crucial al întoarcerii în țărână.
La nuntă ce ne ferim să privim în față? Ce evităm, ce amânăm? Pentru ce toată tevatura și toată punerea în scenă a unui eveniment care s-ar cuveni celebrat și onorat prin simplitate?
E ca și cum ne-am sărbători și ne-am duce în același timp la groapă statutul de îndrăgostiți, pentru a ne transforma grotesc, încă de a doua zi, într-un cuplu acrit, care își aruncă săgeți otrăvite peste masă, se luptă în mentalități depășite cu socrii, își dispută teritoriul comun, bucățică cu bucățică, precum lupii tineri într-o haită pentru doi.
Și uite așa ne transformăm în subiecte de poante și figurine de bâlci, în Vasilachi și Mărioare care se ciondănesc și își sparg capetele în public cu reproșuri pe care pereții căminelor transformate în cazemate nu mai suportă să le audă și nici nu le mai încap.
Cine s-ar mai dori nevastă în asemenea condiții? Nu mai bine te eternizezi în statutul de iubită, sau dacă timpul nu te cruță și te ia valul, în cel de amantă? N-ai să fii tu “legală”, dar măcar n-o să te mai simți vizată de fiecare dată când răsfoiești pagina de umor a vreunei reviste și dai de veșnicele bancuri cu soții.
Sau când deschizi televizorul și înainte să te copleșească revolta, îți propui un exercițiu minimalist de memorie: să nu uiți, data viitoare când mai treci pe la supermarket, să iei exact, dar exact tipul ăla de detergent din reclamă.
Și dacă nici cu el n-ai să reușești să-ți scoți regretele, dă-ți mai bine demisia din Instituție și încearcă o carieră nouă!