Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Port totul in mine

valiza-2

Sunt genul acela nesuferit de om care pune răul înainte și boii înaintea carului. Stric cheful tuturor imaginând și descriind plastic situații catastrofale care s-ar putea întâmpla, dacă… Uneori chiar se și întâmplă și sunt numită cobe. Optimismul meu nu merge pană’ntr-acolo, încât să mă bucur dacă primesc în dar de la viață o pleașcă de balegă, fiindcă pe undeva prin preajmă ar putea paște zen și vreun murg.

Sunt unele rele la care mă feresc să mă gândesc prea mult, din teama superstițioasă că ele chiar s-ar putea grăbi să se adeverească. Iar cele bune, tot din superstiție, le evit: poate că, dacă nu mă arăt prea dornică, dacă reușesc să mimez cabotin indiferența, ele s-ar încăpățâna să-mi demonstreze contrariul.

Nu-mi doresc nimic mai mult decât să trăiesc în conul meu de umbră, într-o discreție și într-un anonimat deplin. Nu știu cum se face, dar nu prea reușesc, fac cum fac și mă ia gura pe dinainte. Lumea ia la cunoștință de existența mea și dă năvală, apoi nu mai știu cum să fac să dau înapoi.

Într-un fel, pot spune că m-am resemnat. Între dorință și putință nu sunt singura care ar avea de traversat o punte atât de fragilă, încât trebuie să pășesc pe ea ca pe ouă.

Dar, dacă mă pot descurca, în viață fiind, cu o expunere cât de cât asumată, ideea unei expuneri asupra căreia să nu dețin nici cel mai mic control îmi generează atacuri de panică.

Nu există nimic care să mă terifieze mai tare decât ideea că aș putea păți ceva și toate micile-marile mele secrete să iasă la suprafață precum untdelemnul. Să dea pe dinafară din tainițele mele, ca laptele în foc.

N-am omorât pe nimeni, n-am furat nimic și n-am înșelat pe nimeni. Nu mi-am construit cu migală o imagine fake. Trăiesc o existență patetic de banală. Aș putea spune că asta e taina mea cea mai temută: să nu se descopere cât de neînsemnată sunt, cât de puțin contez de fapt. Ori, cât de patetic și de rizibil mi-am complicat viața, încercând să practic o gaură în cer.

Și-atunci, periodic, deretic, răscolesc, adun, arunc. Aleg să port totul în mine.

Categories
Blog

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    *



    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>