Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Barbati fara femei

haruki murakami1. Drive my car

Ce ar putea avea în comun personajele lui Mircea Eliade din “Nuntă în cer” și cele ale lui Murakami din “Drive my car”, în afară de aceea că sunt bărbați și că într-o anumită perioadă a vieţii lor au iubit aceeași femeie? Mai nimic sau totul.

Iubirile lui Mavrodin și Hasnaş sunt consumate separat, una în prelungirea celeilalte. Percepția lor asupra femeii care le-a marcat existența este atât de diferită, încât nici nu realizează că vorbesc despre aceeași persoană.

Eliade lasă hazardul să-i aducă împreună pe cei doi și să le creeze momentul propice confesiunii. Altă epocă, alte maniere.

Kafuku și el își întâlnește rivalul oarecum întâmplător, dar dincolo de acest prim moment el îi caută interesat tovărășia. Știe că Takatsuki a fost amantul soției lui, știe că nu a fost aceasta singura ei aventură, doar ultima, cea mai tardivă, iar dispariția ei, departe de a fi vreuna romantică, este cât se poate de banală: boală, suferință, moarte. Nici despre gelozie, cel puțin în forma ei primitivă de manifestare, nu mai poate fi vorba, câtă vreme trupul i-a fost incinerat, purificat prin foc sau pur și simplu prefăcut în cenușă. Dacă Ileana dispare discret din viața lui Mavrodin, pentru a se reîntrupa în chip de iubită a lui Barbu Hasnaş, soția  lui Kafuku moare.

Cele două personaje masculine ale lui Eliade ar vrea să se exonereze de sentimentul ratării, în primul rând. Și-ar dori să știe cu siguranță, dacă asta ar fi posibil, că iubirea în forma ei perfectă nu poate fi atinsă pe pământ, versus că nu și-au putut depăși limitele sufletești pentru a o accepta pe de-a-ntregul, atunci când au întâlnit-o. Măcar există între ei neînțelegeri, dezacorduri suficient de grave cât să ducă la despărțire.

E destul de greu de acceptat și că iubirea nu-i de-ajuns, că doar ea nu poate nivela deosebirile de caracter, îmblânzi diferențele de opinii. Dar Kafuku nu avusese de netezit nicio asperitate. Căsnicia lui fusese una cât se poate de calmă și de normală, exceptând (sau poate datorită a)  trei sau patru parteneri extraconjugali. Dintre care pe ultimul chiar are șansa să-l cunoască și să se împrietenească. Speră ca asta să-l ajute să înțeleagă ce anume îi lipsise femeii în relația cu el și de ce simțise nevoia să se culce cu altul. Cu alții.

 “Femeilor li se mai întâmplă din astea”, este așa, ca o concluzie a faptului că unele lucruri chiar nu au nicio explicație logică. Și bărbaților “li se mai întâmplă”.

Subiectul este inepuizabil. Dar, la un moment dat, exact ca personajului Kafuku, foarte multe lucruri ajung să-ți fie indiferente. Nu doar cele legate de dragoste, de fidelitate, de trădare, de gelozie, tot harnașamentul  în care stăm incorsetaţi practic jumătatea cea mai bună din viață. Dar  și altele, care ne mână de la spate neînduplecat să ne irosim, căutând să aflăm răspunsuri corecte la întrebări puse prost.

Imaginea soției redusă la o grămăjoara de oase descărnate, calcinate, nu poate anula în mintea lui Kafuku viziunea trupului ei întregit în îmbrățișarea lubrică a amantului. Încă îl urmărește, “ca un spirit care nu are unde să se ducă, așa că stă agățat de un colț al tavanului și nu-și dezlipește privirea de la el”.

“Drive my car” este despre singurătate, este despre imposibilitatea de a ajunge să cunoști și  să înțelegi o altă ființă umană până în adâncul sufletului. Sau chiar pe tine însuți. Este despre cum îi vezi pe ceilalți și cum te judeci pe tine în raport cu ei, folosind termeni simplişti cum ar fi: mai frumos, mai tânăr, mai bogat, mai cumva. Totdeauna tu fiind pe o poziție inferioară.

Și este despre (tema mea favorită) rolul pe care ni-l alegem să-l interpretăm, sau care uneori se întâmplă să ne aleagă el pe noi, despre abilitatea înnăscută ori dobândită, în ani de repetiții nesfârșite, pentru o mare premieră de gală care se lasă așteptată. Despre sinele la care uneori n-am mai vrea să ne întoarcem, dar care ne așteaptă, răbdător și implacabil, să ne facem plecăciunea finală, pentru a lăsa să cadă cortina.

 

 

 

 

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    *



    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>