Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Locuri in inima

haworth

Există un loc pe Pământ care se numește Haworth. Chiar există. Mare parte din viața mea m-am gândit la el ca la o lume pierdută. Ceva ce a existat cândva, apoi a fost înghițit de civilizație. Am visat la el, l-am vizitat în fantasmele mele, l-am asimilat drept Locul meu Secret, m-am refugiat în el atunci când mi-am permis luxul de a mă detașa complet de lumea reală, cea în care trăiesc dintr-o eroare aproape fatală, fiindcă oricât de mult m-am străduit nu i-am aparținut niciodată pe de-a-ntregul.

Și totuși Haworth există. Top Withens, High Sunderland, Cowan Bridge, Law Hill există.  Și mi se pare aproape de neimaginat că acolo trăiesc oameni, oameni din carne și oase, ca mine. Iar alții, mulți alții merg în pelerinaj prin landurile acelea, fiindcă nu mă pot gândi la un asemenea drum ca la o banală excursie, un vulgar traseu turistic, fie el și cultural.

Casa Parohială Bronte transformată în muzeu poate fi atractivă, la fel și pensiunea Ponden Hall, unde poți dormi o noapte în camera Earnshaw, reprodusă în cele mai semnificative detalii descrise în carte.

parsonage museum

Dar la Top Withens încă mai poți vedea ruinele unei vechi ferme, despre care se bănuiește că ar fi fost sursă de inspirație pentru Emily, atunci când a descris Wuthering Heights. Călătoria de acolo ar trebui să înceapă.

topwithenspast

Sau poate că ar trebui să înceapă la Law Hill House, cu două sute de ani în urmă o școală exclusivistă cu internat, cu un regim extrem de sever pentru eleve și profesoare deopotrivă, unde ea a predat timp de șase luni. Între Jack Sharp, cel care a construit casa și vecinii săi apropiați, familia Walker din Walterclough Hall existase o intrigă foarte asemănătoare cu cea dintre Heathcliff și Earnshaw.

law hill

Și sigur drumul ar trebui să treacă pe la Cowan Bridge, locul în care a funcționat Școala Lowood, chiar dacă el  duce către o altă poveste.

lowood school

Călătoria s-ar sfârși la Cimitirul Parohial, deloc morbid, având în minte și în suflet cuvintele ei, care încheie cel mai frumos roman de dragoste scris vreodată, cel puțin pentru mine: “Am zăbovit sub cerul acela binevoitor, dulce, senin; am urmărit fluturii ce zburau printre ierburi şi clopoţei, am ascultat vântul suav ce adia prin iarbă, şi m-am întrebat: cum a putut crede cineva vreodată că cei ce odihnesc în pacea pământului ar putea avea un somn tulburat?”

parsonage

Howarth există. Este al lui Emily, un pic mai mult decât al lui Charlotte, al Annei sau al lui Branwell. Si este al meu, îl port in mine, chiar dacă nu l-am văzut niciodată. Este exact așa cum a fost scris.  Wuthering Heights este un loc in inimă.

***

“Dacă aş fi în cer, aş fi din cale-afară de nenorocită. O dată am visat că eram acolo. Cerul nu mi s-a părut un sălaş potrivit pentru mine şi mi se rupea inima de plâns. Doream să mă întorc din nou pe pământ, iar îngerii s-au mâniat pe mine şi m-au azvârlit în mijlocul bălăriilor din vârful lui Wuthering Heights, unde m-am trezit plângând în hohote de fericire.”

***

“În viaţa mea am visat vise pe care nu le-am uitat niciodată, vise care m-au făcut să-mi schimb felul de a gândi. Ele mi-au pătruns întreaga fiinţă, aşa cum vinul pătrunde apa şi au schimbat înclinările minţii mele.”

***

“Dacă totul ar pieri şi n-ar rămâne decât el, eu aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriaşă lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa. Iubirea mea pentru Linton seamănă cu frunzele pădurii, timpul o va schimba, îmi dau bine seama, aşa cum iarna schimbă pomii. Iubirea mea pentru Heathcliff însă e asemeni stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate. Eu sunt Heathcliff! El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, aşa cum nici eu nu sunt întotdeauna o plăcere pentru mine însămi, ci ca propria mea fiinţă.”

***

“Mi-e dor să ajung în lumea aceea minunată şi să rămân acolo pentru totdeauna: să n-o văd tulbure, cu ochii aceştia înlăcrimaţi, şi să n-o doresc cu puterea unei inimi care mă doare, ci să fiu într-adevăr cu ea şi în ea.”

***

“Căci ce nu-i în mintea mea legat de ea? Şi ce nu-mi aminteşte de ea? Nu mă pot uită în jos, la pardoseală asta, fără să-i văd trăsăturile desenate pe piatră! În fiecare nor, în fiecare pom… în aerul nopţii şi-n fiecare privire din timpul zilei sunt înconjurat de chipul ei! Cele mai obişnuite feţe ale bărbaţilor şi femeilor, chiar şi propriile mele trăsături îşi bat joc de mine semănând cu ea. Lumea întreagă e o colecţie înspăimântătoare de amintiri care-mi spun că ea a existat şi c-am pierdut-o!”

***

“Trebuie să-mi amintesc să respir, aproape că trebuie să-i amintesc inimii să bată. Şi parcă apăs la loc un arc puternic: îmi trebuie constrângere ca să fac cel mai mic gest care nu-i purtat de unicul meu gând, şi dacă nu-i legat de unica şi eterna mea idee, trebuie să mă constrâng pentru a discerne dacă ceva este viu sau mort. N-am decât o singură dorinţă, şi întreaga mea fiinţă şi toate puterile mele ţintesc spre împlinirea ei. Am dorit-o atât de multă vreme şi atât de neclintit, încât sunt convins că se va împlini… şi în curând. Aproape am atins paradisul meu, căci paradisul altora e cu desăvârşire lipsit de valoare pentru mine şi nu-l râvnesc.”

Categories
Jurnal de lectura

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    *



    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>