Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Kate Morton, Fiica ceasornicarului

kate-morton

„Pe piatra de mormânt, sub nume, scria cu litere mai mici: „Aici zace cel ce a căutat adevărul și lumina și a văzut frumosul pretutindeni. 1840 – 1881”. Așa cum făcea întotdeauna, Leonard s-a pomenit privind liniuța dintre ani. Semnul acela năpădit de mușchi cuprindea întreaga viață a unui om: copilăria, iubirile, pierderile și temerile sale, reduse la o singura linie scrijelita pe o lespede de piatră, într-un cimitir liniștit de la capătul unei poteci dintr-un sat.” – Kate Morton, Fiica ceasornicarului

Încă de la primele pagini mi-a fost clar sub influența căror scriitori și-a format KM stilul. Epoca, personajele și poveștile lor de viață, destinele împletite dincolo de spațiu și timp, totul mi s-a părut atât de Dickensian, aproape supărător. Apoi mi-am dat seama că nu este doar Dickens (Oliver Twist) este și puțin Bronte (Jane Eyre), și Thackeray (Bâlciul deșertăciunilor) și Oscar Wilde (Portretul lui Dorian Gray) și că este normal să fie așa.Nu poți să scrii despre acea epocă fară să pomenești despre exploatarea copiilor, despre infracționalitate, despre mizerie și poluare, despre superstiţii, dar și despre invenții remarcabile în domeniul tehnicii și nu în ultimul rând despre artă, literatură și exponenții sai. La fel de normal să iți găsești cea mai bogată sursă de informare în romanele care au zugrăvit atât de viu acea perioadă a contrastelor.

Cum își descrie Morton stilul: „[…] a focus on secrets, confessions, entrapment, old buildings that become a character in the novel. Today, I’m an eclectic reader, and have as much nonfiction (mostly about history and people) on my shelves as I do fiction.” (https://www.bookbrowse.com/author_interviews/full/index.cfm/author_number/1556/kate-morton)

Toate acestea sunt probate prin nota autoarei de la finalul romanului, în care își dezvăluie munca de documentare. Iar crezul său este clar exprimat în același interviu din care a fost extras și citatul de mai sus: „My books have similarities to Victorian novels: they are multi-layered with numerous characters and time periods and settings, and I put a lot of time into creating a very detailed fictional world. I always include a contemporary storyline, though, because I’m far more interested in the relationship between the present and the past—the idea that the past and its secrets are always with us—than I am by the historical aspect on its own.”

Ce mă apropie foarte tare de această scriitoare?

Aș începe în primul rand cu pasiunea pentru literatura secolului al XIX-lea, în special pentru scriitorii britanici.

Aș continua cu spiritul justițiar, datorită căruia aș fi capabilă chiar să rescriu faptele și întâmplările, în așa fel încât celor care au avut de suferit (nu contează cât de în urmă ca timp și spațiu) să li se facă dreptate. Probabil că sunt o romantică, atâta vreme cât definiția romantismului rămâne aceea că, în inevitabila confruntare dintre bine și rău, binele va învinge totdeauna și adevărul va ieși la suprafață.

Ar mai fi credința că nicio viață nu poate fi atât de anostă, încât să nu stârnească nicio umbra de interes. Trebuie doar privită mai de aproape și toate acele detalii în aparență nesemnificative vor da tușele unui tablou unic, imposibil de confundat cu un altul la fel.

Felul în care trecutul, prezentul și viitorul coexistă, sunt legate de același fir roșu și se influențează reciproc și doar atunci când realizăm asta ne putem da seama că, așa scurte cum ni se par viețile noastre, așa efemeri cum ne simțim uneori, fiecare acțiune a noastră va declanșa la rândul ei o reacțiune, devenită în aceeași fracțiune de timp la rândul sau acțiune și declanșând un alt răspuns. Doar pentru că ne-am născut, Lumea nu va mai fi niciodată așa cum a fost înainte ca noi să îi vedem lumina.

Convingerea că nu doar educația formală este cea care ne modelează caracterul, ci și locul în care am trăit, lucrurile de care am fost înconjurați, tot ceea ce am văzut, auzit, pipăit și am uitat în aparență, am trecut mai departe fară să ne mai fi gândit vreodată la ele, ne rămân întipărite în subconștient și ne condiționează. Niciodată nu o iei cu adevărat de la capăt, niciodată nu poți avea cu adevărat un restart, e doar o dorință ilogică și nesăbuită.

De fapt trișăm. Așa cum am spus, ne distanțăm și ne rescriem povestea la fel cum ne refacem machiajul: aruncăm un fard mai închis peste ceea ce vrem să ascundem, iluminam o zonă despre care știm că ne avantajează. Până când totul se reduce la o simplă liniuță între anul începutului și cel al sfârșitului. Până când oricui ar zăbovi asupra ei i s-ar părea atât de ciudat că cei care odihnesc în pacea pământului ar fi avut vreodată un trai tulburat.

Categories
Note

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    *



    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>